MIERCURI, 04 DECEMBRIE 2019

Sandra Stoicescu: „Nicole e o lecţie pentru noi toti!” O nouă dorinţă împlinită în cadrul campaniei „Ajut eu!”

O nouă zi, alte dorinţe împlinite în cadrul campaniei Ajut eu!. Marți, telespectatorii au cunoscut povestea emoţionantă a lui Nicole, o fetiţă care a schimbat mult prea devreme bucuria jocului cu durerea. Deşi a avut neşansa a două erori medicale, la cei 13 ani, este un model pentru mulţi, o combinaţie de fragilitate şi forţă rar întâlnită. Cu mai multe operaţii decât ani de viaţă, Nicole s-a născut cu multiple tumori la ambele picioare şi doar după 15 intervenţii reuşeşte acum, cu greu, să se deplaseze.

În urmă cu 10 ani, copila, care nici măcar nu şi-a cunoscut tatăl, a fost diagnosticată şi cu o boală gravă la rinicihi, iar în timpul operaţiei, medicii i-au secţionat doi nervi. O greşeală care i-a complicat şi mai tare viaţa şi i-a anulat şansa ca vreodată să facă un transplant. În schimb, este foarte important să mai facă o operaţie la picior, dacă mama va reuşi, din venitul ei de numai 2.000 de lei, să strangă suma de 10.000 de euro. Pentru ea, familia înseamnă doar ea şi mama, despre care spune că e „un idol pentru mine! Am învăţat de la ea să fiu o luptătoare!”. De la Moş Crăciun, Nicole îşi doreşte lucruri mărunte: un urs mare de pluş, o trotinetă, o rochiţă pentru banchet, o vizită la Târgul de Crăciun de la Sibiu şi o întâlnire pe Chef Scărlătescu, de la Chefi la cuţite.

Aseară, cu ajutorul lui Dima Trofim, care s-a alăturat campaniei Ajut eu!, dar şi al generoşilor care şi-au exprimat dorinţa de a ajuta pe www.ajuteu.ro, lui Nicole i s-au împlinit deja primele dorinţe. „Nicole e o lecţie pentru noi toţi!”, a declarat emoţionată Sandra Stoicescu. Toţi cei care vor să o ajute în continuare pe Nicole o pot face pe site-ul campaniei, www.ajuteu.ro

Campania Ajut eu! continuă, iar telespectatorii Antenei își pot pune o dorință sau pot împlini chiar ei o dorință pe ajuteu.ro. De asemenea, timp de 26 de zile, aceștia vor putea urmări cum zi de zi alte şi alte dorinţe vor prinde viaţă. În fiecare zi, de la ora 18:50, înainte de Observatorul orei 19, Sandra Stoicescu le va prezenta telespectatorilor unele dintre cele mai emoţionante dorinţe înscrise pe site-ul campaniei www.ajuteu.ro, pe care oameni generoşi le vor împlini.

COMENTARII

Oscar 2020 – Care sunt favoriții caselor de pariuri?

acum 45 minute

Dat fiind faptul că deja au fost anunțați nominalizații, foarte mulți oameni au început să calculeze șansele fiecărui film sau ale fiecărui actor de a-și adjudeca una sau chiar mai multe statuete. Casele de pariuri și-au făcut temele și iată la concluzii au ajuns:

Oana Cârmaciu, din serialul ”Sacrificiul”, va deveni mamă pentru prima oară

acum 3 ore

Oana Cârmaciu, însărcinată în 6 luni, s-a întors pe platourile de filmare de la serialul ”Sacrificiul”, cel mai nou proiect produs de Ruxandra Ion, unde și-a reluat activitatea. Scenariul serialului Sacrificiul a fost modificat în momentul în care actrița a rămas însărcinată, astfel că și personajul interpretat de Oana, Ioana Popescu, va deveni mamă.

”Sacrificiul” revine, din februarie. În noul sezon apare și o super-actriță, celebră în întreaga lume

acum 4 zile

Sacrificiul, cel mai nou produs semnat de Ruxandra Ion, va reveni pe micile ecrane în curând cu un nou sezon. Cele trei povești extraordinare vor putea fi urmărite în continuare la Antena 1, iar din sezonul doi telespectatorii vor avea parte de noi surprize, dar și de noi personaje.

Cum va poate oferi o firma de repatriere decedati linistea sufleteasca de care aveti nevoie?

acum 6 zile

In cazurile in care decesul unei persoane are loc pe teritoriul altei tari, tot ce va ramane de facut este sa apelati la o firma de servicii funerare specializata in repatrierea decedatilor.

Trei jocuri video inspirate din filme de succes

acum 12 zile

O categorie aparte în rândul celor peste 11.000 de sloturi diferite existente la nivelul lui 2018 (cifra este aproximativă, fiind destul de greu de stabilit cu exactitate câte titluri diferite există) este cea a sloturilor inspirate din filme.

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

DivaHair


Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »