MIERCURI, 17 OCTOMBRIE 2018

Top 8 cele mai renumite parfumuri din lume, pe care ți le poți permite și tu

 Un parfum de calitate înseamnă mult mai mult decât un miros plăcut, care să persiste pe parcursul întregii zile. Multe persoane preferă să poarte un parfum-semnătură, cu un miros care să le reprezinte, în timp ce altele schimbă parfumurile în funcție de anotimp, de momentul zilei, de dispoziție sau testează aromele noi care apar pe piață. Indiferent în care categorie te încadrezi, cu siguranță ai învățat deja să apreciezi calitatea parfumului pe care îl folosești și ai câteva branduri preferate.

Iar dacă ești în căutarea unui parfum nou, iată câteva dintre cele mai renumite branduri din lume și cele mai vândute parfumuri ale anului 2018, pe care le poți găsi la prețuri accesibile.

Versace

Unul dintre cele mai cunoscute branduri italiene din lume, Versace a început să producă parfumuri în 1981, când a lansat Gianni Versace for Women. De atunci, brandul a scos pe piață peste 50 de parfumuri care se adresează, de regulă, femeilor pasionale și provocatoare, care vor să se facă remarcate. Cel mai bine vândut parfum al brandului este Versace Bright Crystal, cu arome florale de magnolie și flori de lotus.

Dior

Unul dintre cele mai cunoscute branduri din lume când vine vorba despre parfumuri, Dior a lansat primul său parfum încă din 1947. Miss Dior este în continuare unul dintre cel mai bine vândute parfumuri ale brandului, având o aromă dulce, modernă, care te încarcă de energie. Însă Dior este cunoscut mai ales pentru aceste parfumuri celebre, care se adresează doar femeilor puternice, care vor să fie independente și să emane siguranță de sine.

Bulgari

Inspirate de atmosfera de pe coasta Mării Mediterane, parfumurile Bulgari captează esența unui brand exclusivist: aromele lor sunt sofisticate, intrigante și îmbietoare. Bulgari este un brand care exprimă adeseori opulență, așa că este ales adeseori de persoanele cărora le place luxul. Cel mai bine vândut parfum al brandului este Bvlgari Omnia Crystalline, un parfum floral, dar cu o aromă delicată și feminină, perfect pentru a fi purtat în timpul zilei.

Giorgio Armani

Armani este unul dintre brandurile de parfumuri preferate de femei. Aromele Armani sunt clasice, feminine și elegante, fiind ideale pentru a fi purtate la serviciu, la întâlniri de afaceri sau la un cocktail party. Cel mai bine vândut parfum al brandului este Giorgio Armani Si Eau de Parfum. Acesta are o aromă intensă, care emană eleganță, având un miros puternic de trandafiri.

Marc Jacobs

Parfumurile Marc Jacobs sunt ușor de recunoscut după designul sticlelor, care au capace în forma unor flori. Cel mai renumit parfum al brandului, Daisy Eau de Toilette, este preferat în general de femeile tinere, pentru că are un miros floral care emană optimism și energie.

Chloe

Dacă există un brand de parfumuri care să exploreze feminitatea în detaliu, atunci acela este Chloe. Aromele firmei sunt întotdeauna moderne, dar sofisticate, romantice, dar memorabile, astfel încât îți este greu să alegin un parfum preferat al brandului. Cel mai cunoscut este cel cu același nume, Chloe Eau de Parfum, care vine într-o sticluță de un roz prăfuit decorată cu o fundă în aceeași nuanță.

Tom Ford

Cu siguranță un brand de lux, Tom Ford propune întotdeauna parfumuri cu arome îndrăznețe, intense și complexe, care vin împachetate în sticle care exprimă lux și senzualitate. Neroli Portofino, cel mai bine vândut parfum al brandului, este unul unisex, a cărui aromă este potrivită pentru femeile care nu sunt deranjate de un parfum puternic, cu un miros masculin.

Chanel

Nu putem vorbi despre parfumuri fără să amintim de brandul emblematic: Chanel. Celebrul Chanel No. 5 a fost lansat în 1921 și era descris de Coco Chanel drept „un parfum ca nimic altceva. Un parfum de femeie, cu aromă de femeie”. Aromele Chanel sunt întotdeauna rafinate, feminine și nu se demodează niciodată.

Sursă foto: Shutterstock/Copyright: mlasaimages

COMENTARII

Cum îți alegi hainele în funcție de forma corpului?

acum 1 zile

Acum că mall-urile s-au redeschis după pandemie și ai nevoie să îți reîmprospătezi garderoba de vară, trebuie să te gândești bine la ce ținute îți alegi. Culorile și croiala hainelor trebuie să se potrivească formelor tale. Corp în formă de...

Coafuri 2020 – 5 coafuri simple la modă în 2020

acum 9 zile

Anotimpul călduros te face să te întrebi dacă ai nevoie de o vizită la salon pentru o tunsoare nouă sau poți să îți faci noi coafuri. Hair-stiliștii vin cu multe idei utile pentru a ajuta sexul frumos să-și pună în valoare podoaba capilară. 5 coafuri la modă...

Machiaj de vară 2020: Ce e pe val vara asta?

acum 11 zile

 Frumusețea stă în ochii privitorului, ne amintește un citat celebru. Cu un strop de machiaj natural îți poți evidenția trăsăturile. Având în vedere că e vară și că, mai nou, accesoriul fără de care nu pleci de acasă este masca de protecție, poți...

Ce culori se poartă în 2020

acum 102 zile

Noile tendințe de culoare din primăvara anului 2020 sunt aici. Iată care sunt culorile care au luat fața celorlalte în această primăvară, la capitolul modă!

Frumusețe antică! Ce ritual de îngrijire aveau Cleopatra și Nefertiti

acum 114 zile

Misterele egiptenilor din antichitate sunt vaste, dar câteva au fost descoperite. Trucurile de înfrumusețare ale poporului egiptean nu sunt un secret.

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

DivaHair


Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »