JOI, 28 MARTIE 2019

”Am trăit o viață întreagă în familia asta și mi-a fost greu să mă despart”, mărturisește Cătălina Ponor, la Happy Channel

Cătălina Ponor, tripla campioană oplimpică, a mărturisit, în interviul acordat emisiunii ”CulTOUR”, de la Happy Channel, că, de departe, cea mai grea decizie pe care a trebuit să o ia a fost retragerea ei din gimnastică. Este lesne de înțeles de ce simte acest lucru, având în vedere că de la 4 ani face acest sport pentru care, după cum Cătălina ne-a mărturisit, ar fi fugit și de acasă numai ca să îl poată practica.

Mi-a fost foarte greu, pentru că am trăit o viață întreagă în lumea asta și în familia asta și mi-a fost greu să mă despart. Trăiam pentru asta!”.

Dacă nu ar fi fost gimnastica, spune Cătălina Ponor, ar fi lucrat într-un domeniu în care... să poată vorbi mult.

Mie îmi place să vorbesc mult și cred că aș fi fost bună ca avocat. Pentru că îmi place să te iau pe toate părțile doar ca să aflu”.

Care este minciuna măruntă la care apelează mai des, ce regretă că nu a făcut la momentul potrivit, care este părere sa despre operațiile estetice, dar și ce spune despre copilăria ei, aflați din interviul alăturat, acordat de Cătălina Ponor emisiunii ”CulTOUR”, difuzată de luni până vineri, de la 17.30, la Happy Channel.

COMENTARII

”Mi-aș schimba numele cu ceva internațional”, a declarat Dorian Popa la emisiunea ”CulTOUR”

acum 17 ore

În interviul acordat postului Happy Channel, cântărețul a dezvăluit că, dacă ar fi să își schimbe numele, ar alege unul cu rezonanță internațională.

Rică Răducanu: ”Aduceam în țară băutură, blugi, țigări, cafea și le vindeam”

acum 18 ore

Cel mai iubit portar al Rapidului a mărturisit, la emisiunea ”CulTOUR”, că, pe vremea comunismului, statutul de sportiv îl ajuta. Ce făcea după deplasările în străinătate, a povestit în interviul de 61 de întrebări, acordat postului Happy Channel.

Regula pe care Dorian Popa ar stabili-o: ”Cine spune ceva rău de altul să primească de la 6 luni la doi ani”

acum 22 ore

Dorian Popa a acceptat provocarea celor 61 de întrebări ale emisinii ”CulTOUR”, prezentată de Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman.

Dana Rogoz, la ”CulTOUR”: ”Mă gândesc dacă nu aș fi fost un medic bun”

acum 2 zile

Dana Rogoz a mărturisit, la emisiunea ”CulTOUR”, difuzată de Happy Channel, că una dintre meseriile în care crede că ar fi profesat cu brio este cea de medic.

Filme de văzut și de... ocolit. ”Dumbo” și ”Noi”

acum 2 zile

Irina Margareta Nistor revine, la emisiunea ”CulTOUR”, cu obișnuita sa rubrică în care vorbește despre filmele ce rulează în cinematografele de la noi.

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

DivaHair


Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »