LUNI, 12 AUGUST 2019

Ce o sperie cel mai mult pe actrița Oana Moșneagu?

La emisiunea ”CulTOUR”, difuzată de Happy Channel, actrița Oana Moșneagu a mărturisit că se teme de câteva lucruri, printre care și de întuneric.

Mă sperie întunericul și ideea de forțe pe care nu le putem vedea. Uneori, se accentuează teama asta, alteori, reușesc să mi-o inhib. Am perioade în care, dacă mă uit la filme de groază, s-a terminat! Dar m-am învățat, deja. Acum le evit foarte tare pentru că, dacă mă uit, imaginația mea o ia razna. Am și fobii de șerpi, șobolani, șoareci, dar peste astea trec mai ușor. La alt nivel, îmi e frică se singurătate, de eșec, să nu o iau razna, de la un moment dat”, a mărturisit actrița care a interpretat-o pe Bihter în serialul ”Fructul Oprit”, produs se Ruxandra Ion.

Oana ne-a mai spus și care sunt regretele sale: că nu a citit mai mult, că nu a făcut psort și că nu a studiat muzica.

Ce minciună spune cel mai des, ce lucru ilegal a făcut, ce a furat, în copilărie, cum și-a învins teama de înălțime, ce o face foarte fericită, aflați din clipul alăturat.

COMENTARII

Nicole Cherry: ”Nu am regrete!”

acum 9 ore

”Nu am regrete, tocmai pentru că am făcut ceea ce am simțit și fac în continuare ceea ce îmi doresc”, este mărturisirea pe care Nicole Cherry a făcut-o în cadrul emisiunii ”CulTOUR”, difuzată de postul Happy Channel.

Adina Buzatu visează să meargă, din nou, la facultate. În străinătate

acum 1 zile

Stilista Adina Buzatu are planuri mărețe. Despre ele a vorbit la Happy Channel, la emisiunea ”CulTOUR”.

Ioana Blaj, la CulTOUR: ”E cea mai tare experiență pe care eu am trăit-o vreodată!”

acum 1 zile

Ioana Blaj a răspuns celor 61 de întrebări ale emisiunii ”CulTOUR”. Cum este Ioana, dincolo de camera de filmat, dincolo de micul ecran, aflați din acest interviu.

Ada Condeescu, la CulTOUR: ”La 19 ani, e destul de complicat să faci asta...”

acum 1 zile

Cunoscută în special pentru rolul Ana din filmul ”Eu când vreau să fluier, fluier”, actrița Ada Condeescu a răspuns celor 61 de întrebări ale emisiunii „CulTour”, prezentată de Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman.

”Eu vorbesc mult! Florin Piersic e tăcut...”, a declarat Adina Buzatu la emisiunea ”CulTOUR”

acum 4 zile

Adina Buzatu a răspuns celor 61 de întrebări ale emisiunii ”CulTour”, difuzată de Happy Channel, de luni până vineri, de la ora 17.00.

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

DivaHair


Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »