• VINERI, 04 MAI 2018

    Duminică,de la ora 15:30, la Happy Channel. Ștefan Iancu, tânărul actor din „Un pas în urma serafimilor”, invitatul Irinei Nistor la "Cine COOL"

    La doar 20 de ani, Ștefan Iancu se poate mândri cu un CV impresionant. Tânărul actor, care interpretează rolul lui Gabriel în filmul „Un pas în urma serafimilor”, a avut șansa să joace cu nume mari din industria filmului românesc. Despre cum și-a început drumul în lumea cinematografiei, telespectatorii vor afla la „Cine Cool”, de la Happy Channel, ediție difuzată duminică (6 mai), de la ora 15.30.

    Irina Margareta Nistor îl are ca invitat,în această duminică (6 mai), pe Ștefan Iancu, care povestește despre cum a ajuns să joace în „Un pas în urma serafimilor”,marele câștigător la Premiile „Gopo” 2018. „În 2015 in vara am fost la un casting, am auzit că o sa fie un scenariu foarte tare. Eram cel mai mic de acolo, eram clasa a XI-a și mai erau niște studenți din anul I de la U.N.A.T.C. A venit acolo și domnul regizor Daniel Sandu. Prima dată, nu am dat casting pentru rolul lui Gabriel, am dat pentru cu totul alt personaj, Tudor. După, am fost testat pentru tot felul de personaje, iar într-un final mi s-a spus: <<Vezi că acum dai probă pentru Gabriel!>>. Și Daniel m-a plăcut, m-a ales și acum suntem prieteni.”

    Mai multe despre cariera sa în lumea artistică și despre experiențele frumoase care i s-au ivit după apariția filmului, telespectatorii vor afla în cadrul emisunii „Cine Cool”, de la Happy Channel, duminică, de la ora 15.30.

    COMENTARII

    Astăzi, la “CulTOUR”, ediție specială despre pianista Mihaela Ursuleasa: “Putea face orice. Era un miracol viu”

    acum 18 ore

     Ediția “CulTOUR”, pe care Happy Channel o va difuza miercuri (19 septembrie), de la ora 17.30, aduce în fața publicului povestea uneia dintre cele mai talentate artiste autohtone, Mihaela Ursuleasa. Telespectatorii vor putea astfel să descopere mai multe lucruri despre...

    La ”CulTOUR”, despre pasiunile Reginei Maria: pictura, costumul popular românesc, scrisul și grădinile cu flori

    acum 1 zile

    La emisiunea ”CulTOUR”, difuzată zilnic de postul Happy Channel, de la ora 17.30, putem afla care au fost hobby-urile celei mai iubite Regine a țării noastre. Istoricul Macrina Oproiu vorbește despre pasiunile Reginei.

    Medeea Marinescu, actrița din "Maria, Mirabela": ”Noi jucam la cadru cu niște animăluțe din plastilină”

    acum 1 zile

     Medeea Marinescu, actrița care a fost una dintre protagonistele din celebrul film "Maria, Mirabela", a dezvăluit, la emisiunea ”CulTOUR”, de la Happy Channel, câteva lucruri din culisele realizării acestei pelicule în care actorii au ca parteneri...

    „Regina Maria a fost unul dintre cei mai importanți oameni politici ai României”, spune Constantin Bălăceanu Stolnici la „CulTOUR”

    acum 1 zile

    Apreciatul academician Constantin Bălăceanu Stolnici, istoricul Macrina Oproiu, criticul de film Irina Margareta Nistor sunt cei care ne spun povestea vieții celei mai iubite dintre reginele României la ”CulTOUR”, emisiune difuzată de postul Happy Channel zilnic, de la ora 17.30 (în reluare, de la ora 23.00).

    Irina Margareta Nistor a mărturisit la ”CulTOUR” că voia să se facă... poștaș sau florăreasă

    acum 2 zile

    La emisiunea ”CulTOUR”, vă prezentăm portretul Irinei Margareta Nistor. 61 de întrebări pentru apreciatul critic de film.

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Top stiri
    CulTOUR
    iSerial - O grămadă de caramele
    Citește mai departe »
    Don Apetit & Co
    Citește mai mult... »