SAMBATA, 12 NOIEMBRIE 2016

Lumea artei surprinsă în cadrul lansării celor două cărți scrise de către Alex Visarion

Rapha începe rubrica de Happy Play, alături de Alexa Visarion, regizor și scenarist român de teatru și film. Cei doi discută despre lansarea celor două cărți scrise de către acesta....cărți în care puteți regăsi povestea acestuia despre cariera sa în teatru și film, în jur de 45 de ani de activitate. Pentru Alex Visarion, lansarea celor două cărți reprezintă o ,,întâlnire între colegi de diferite generații". Pentru el, colegii sunt chiar și studenții săi, actorii cu care a lucrat, profesororii...pe lângă această ,,colegialitate", în aceste două cărți, pentru el este foarte importantă solidaritatea, vorbind despre ,,o familie artistică''.

Pentru detalii suculente, urmăriți videoclipul de mai sus.

COMENTARII

Ioana Blaj: ”Sunt fericită când sunt la filmări, chiar dacă trebuie să mă scol la 5 dimineața”

acum 2 zile

În interviul acordat emisiunii ”CulTOUR”, difuzată de postul Happy Channel, actrița a povestit și despre una dintre jucăriile din copilărie pe care o are și acum.

”Sper să învăț singură să citesc gândurile oamenilor”, spune Oana Cârmaciu, alias Ioana, din ”Sacrificiul”

acum 2 zile

La ”CulTOUR”, Oana Cârmaciu, alias Ioana, din serialul ”Sacrificiul” a acceptat provocarea emisiunii prezentate de Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman și a intrat în jocul ”Ce-ai alege”.

”Încerc să fiu fericit 24 ore din 24” a declarat Dorian Popa la emisiunea ”CulTOUR”

acum 2 zile

Ce simbolizează tatuajele sale, ce spune Dorian Popa despre frica de Dumnezeu, despre destin, despre realizările sale de până acum, dar și multe altele le aflați din clipul alăturat.

Ioana Blaj a mărturisit, la emisiunea ”CulTOUR” că voia să devină polițistă

acum 3 zile

Ioana Blaj, actrița care o interpretează pe Irina, în serialul ”Sactificiul”, a acceptat provocarea emisiunii ”CulTOUR” și a jucat "Continuă fraza...".

Oana Cârmaciu, din ”Sacrificiul”: ”Plăcerile nu sunt vinovate! Plăcerile sunt plăceri! ”

acum 3 zile

Testul suprem pentru Oana Cârmaciu, alias Ioana, din serialul ”Sacrificiul”: 61 de întrebări, la emisiunea ”CulTOUR”, difuzată de Happy Channel de luni până vineri, de la ora 16.00.

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

DivaHair


Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »