MARTI, 10 IULIE 2018

La ”CineCOOL”, Ioana Pavelescu povestește cum a făcut-o Iurie Darie să renunțe la suzetă

Numele actriței Ioana Pavelescu a devenit cunoscut odată cu filmul ”Osânda”, regizat de regretatul Sergiu Nicolaescu, în care a jucat rolul iubitei lui Manlache Preda (Amza Pelea). Ioana Pavelescu este invitata Irinei Margareta Nistor la această ediție de ”CineCOOL”, rubrică din cadrul emisiunii „PoveștiCOOL”, difuzată în fiecare sâmbătă și duminică, la Happy Channel. 

Fiica actriței Corina Constantinescu, Ioana Pavelescu a debutat în lumea artistică la vârsta de 14 ani, în „Pantoful Cenușăresei”. Au urmat filme precum ”Trandafirul galben”, ”Cumpăna”, ”Mircea”, ”Întunecare” și în numeroase spectacole de teatru. După ce s-a stabilit în America, în 1992, a jucat în producții de la Hollywood, alături de nume celebre precum Elizabeth Hurley.

Unul dintre primele lucruri pe care Irina Margareta Nistor a dorit să le afle de la invitata sa a fost când s-a decis Ioana Pavelescu să devină actriță.

Cred că a început înainte de a vedea primul film. Am crezut în teatru, alături de toți colegii mamei, pe care îi iubeam. M-am îndrăgostit de Iurie Darie la trei ani și jumătate”.

Actrița a mărturisit că Iurie Darie a fost cel care a convins-o să renunțe la suzetă, după ce mama actriței a profitat de slăbiciunea fiicei pentru marele actor. 

O altă poveste frumoasă depănată de Ioana Pavelescu la ”CineCOOL” este cea legată de nunta lui Florin PIersic cu Tatiana Iekel

Ce reacție a avut copila Ioana Pavelescu atunci când Taiana Iekel a apărut cu un bebe, ce înseamnă teatrul pentru actiță, dar și alte povești frumoase, în interviul de mai jos. 

COMENTARII

Marian Drăgulescu visează la rolul de președinte: ”Să văd cum este, cum funcționează lucrurile”

acum 1 zile

Marian Drăgulescu a răspuns celor 61 de întrebări ale emisiunii ”CulTOUR”, difuzată de Happy Channel de luni până vineri, de la ora 17.30 (în reluare, de la 23.00).

Primul sport practicat de Marian Drăgulescu nu a fost gimnastica! El a vrut să devină... karatist

acum 2 zile

La 37 de ani, Marian Drăgulescu este cel mai mare gimnast român în activitate, cu un palmares de invidiat: trei medalii olimpice, opt titluri mondiale și 10 europene.

”Călătorie la oraș”, filmul nominalizat la Cannes, este difuzat, vineri, la Happy Channel

acum 3 zile

Pentru ediția de vineri a emisiunii ”CulTOUR”, Irina Margareta Nistor a pregătit cinefililor o frumoasă surpriză: întâlnirea cu regizorul Corneliu Porumboiu.

”Nu înțeleg care e treaba cu «Game of Thrones» ăsta!”, a mărturisit Oana Roman, la emisiunea ”CulTOUR”

acum 3 zile

Oana Roman a mărturisit, în interviul acordat emisiunii ”CulTOUR”, că este o mare cinefilă. Cu toate astea, a spus ea la Happy Channel, este uimită de nebunia creată în jurul serialului ”Game of Thrones”.

Flick ”Domnul Rimă”: ”Oamenii nu știu că în spate e multă muncă”

acum 3 zile

Sebastian Andrei Filcea (alias Flick ”Domnul Rimă”) a răspuns celor 61 de întrebări ale emisiunii ”CulTOUR”, prezentată de Cristina Ciobănașu & Vlad Gherman.

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

DivaHair


Stirile Antena 1 Observator

observator.tv


Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »