• LUNI, 01 OCTOMBRIE 2018

    Leni Dacian, balerină, coregrafă și actriță, povestiri din culisele filmului ”Felix și Otilia”

     Elena (Leni) Dacian a absolvit Școala de Coregrafie din București în 1954, apoi a urmat cursurile Școlii de Coregrafie Vaganova din Leningrad (Sankt Petersburg) până în 1960. În perioada 1960-1990 a fost angajată a Operei Române din București. În anul 1964 a devenit solistă, iar începând cu anul 1968 a fost prim-solistă a acestei instituții. A apărut în filme precum: ”Felix și Otilia”, ”Osînda”, ”Bietul Ioanide” și ”Ștefan Luchian”.

    Invitată la emisiunea ”CulTOUR”, difuzată zilnic de postul Happy Channel, Leni Dacian a vorbit despre lucruri mai puțin știute din culisele filmului ”Felix și Otilia”, realizat în 1972 și în care a interpretat-o pe Aurica Tulea.

    ”Eu nu am tehnica actorilor, care au studiat textul și știu să vorbească. Mie mi-a fost foarte greu, mai cu seamă să lucrez cu acea echipă, cu Gheorghe Dinică, Gina Patrichi... Mi se face pielea de găină și acum. Când se spunea secvența și se dădea start, aveam un lapsus și uitam replica. Chiar nu știam textul. La film, nu e ca la noi la operă. M-am chinuit ca să pot să intru în personaj. Nu am trăit pe scenă ce am trăit pe platourile alea de filmare”, a mărturisit Leni Dacian la ”CulTOUR”.

    COMENTARII

    Unde se coafează vedetele? La Jovsky Studio, salonul lansat de Adrian Perjovschi, unul dintre cei apreciați hair stylisti din țară

    acum 13 ore

    Emisiunea ”CulTOUR” vă arată salonul unde se coafează cele mai cunoscute vedete de la noi. Haideți să vedeți cum arată Jovsky Studio, salonul lansat de Adrian Perjovschi, unul dintre cei mai cunoscuți și mai apreciați hair stylisti din țară. De ziua sa de...

    Opera "Romeo și Julieta", pusă în scenă într-o altă manieră, la Teatrul Național București. ”E foarte șmecher spectacolul”, spune ”Julieta”

    acum 20 ore

    Regizorul Yuri Kordonsky pune în scenă clasica poveste de iubire "Romeo și Julieta",  scrisă de W. Shakespeare. ÎNSĂ, spectacolul de la Teatrul Național București este puțin diferit, mai adus în actualitate. Cum așa? Ne-o spun, la emisiunea...

    Stelele baletului rusesc de la Teatrul de Balet Bolshoi susțin un spectacol la București, pe 31 octombrie

    acum 1 zile

    10 dintre cei mai buni balerini ai baletului rusesc de la Teatrul de Balet Bolshoi din Moscova vor pune pe scenă ”Spectacol de Gală”, pe 31 octombrie, la Sala Palatului din Capitală. Cei 10 fac parte din elita trupei de balet și sunt dețănători ai numeroase premii internaționale.

    61 de întrebări pentru Petru Păun, alias Alex, din “Fructul Oprit”: ”Nu aș înșela niciodată”

    acum 1 zile

    Petru Păun, cel care îl interpretează pe Alex, în serialul “Fructul Oprit”, a acceptat provocarea emisiunii ”CulTOUR” și a răspuns celor 61 de întrebări.

    Interviu în exclusivitate cu actorul Florin Zamfirescu: "Am multe amintiri, dar am învățat să nu trăiesc din ele"

    acum 2 zile

     Actorul Florin Zamfirescu își deschide sufletul și își povestește viața la emisiunea ”CulTOUR”, difuzată de Happy Channel zilnic, de la ora 17.30 (în reluare, de la 23.00). Întrebat care este cea mai frumoasă amintire a sa, Florin Zamfirescu...

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Stirile Antena 1 Observator

    observator.tv


    Top stiri
    CulTOUR
    iSerial - O grămadă de caramele
    Citește mai departe »
    Don Apetit & Co
    Citește mai mult... »