JOI, 07 DECEMBRIE 2017

Povești pentru cei mici și sfaturi pentru mămici. Cum să fii o mamă leneșă

Târgul Internațional de Carte ”Gaudeamus” și-a închis porțile. Echipa emisiunii ”Happy Night”, difuzată de Happy Channel, de luni până vineri, de la 22.30, a vizitat standurile editurilor prezente și vă prezintă cele mai noi și mai interesante apariții editoriale pentru cei mici, dar și pentru cei mari. De la cele mai recente cărți de povești, la cele mai interesante cărți de beletristică, nutriție sau de parenting.

Și, dacă tot am amintit de parenting, echipa emisiunii ”Happy Night” a realizat un reportaj la standul editurii Paralela 45, unde scriitoarea Anna Bîrkova și-a lansat cel de-al doilea volum despre ”mamele leneșe”, ”Exercițiile formative ale mamei leneșe”. Anna Bîkova este pedagogă şi psihologă. Faima ei a depăşit de mult graniţele Rusiei după ce articolul „De ce sunt o mamă leneşă” a iscat nenumărate dispute între specialişti şi părinţi deopotrivă.

Detalii despre această carte, dar și care sunt cele mai noi apariții editoriale puteți afla din clipul de mai jos. Lectură plăcută! 

COMENTARII

”Mi-aș schimba numele cu ceva internațional”, a declarat Dorian Popa la emisiunea ”CulTOUR”

acum 17 ore

În interviul acordat postului Happy Channel, cântărețul a dezvăluit că, dacă ar fi să își schimbe numele, ar alege unul cu rezonanță internațională.

Rică Răducanu: ”Aduceam în țară băutură, blugi, țigări, cafea și le vindeam”

acum 17 ore

Cel mai iubit portar al Rapidului a mărturisit, la emisiunea ”CulTOUR”, că, pe vremea comunismului, statutul de sportiv îl ajuta. Ce făcea după deplasările în străinătate, a povestit în interviul de 61 de întrebări, acordat postului Happy Channel.

Regula pe care Dorian Popa ar stabili-o: ”Cine spune ceva rău de altul să primească de la 6 luni la doi ani”

acum 21 ore

Dorian Popa a acceptat provocarea celor 61 de întrebări ale emisinii ”CulTOUR”, prezentată de Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman.

Dana Rogoz, la ”CulTOUR”: ”Mă gândesc dacă nu aș fi fost un medic bun”

acum 2 zile

Dana Rogoz a mărturisit, la emisiunea ”CulTOUR”, difuzată de Happy Channel, că una dintre meseriile în care crede că ar fi profesat cu brio este cea de medic.

Filme de văzut și de... ocolit. ”Dumbo” și ”Noi”

acum 2 zile

Irina Margareta Nistor revine, la emisiunea ”CulTOUR”, cu obișnuita sa rubrică în care vorbește despre filmele ce rulează în cinematografele de la noi.

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

DivaHair


Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »