MIERCURI, 10 OCTOMBRIE 2018

Radu Nema povestește, la ”CulTOUR”, cum era să rateze fotografiile de pe covorul roșu, la Cannes, pentru că nu avea... papion

De un deceniu, martor la aparițiile spectaculoase de pe covorul roșu al prestigiosului festival de film de la Cannes este și un român, pe numele lui Cristian Radu Nema, care este singurul fotograf român acreditat la Cannes. El este invitatul Irinei Margareta Nistor la emisiunea ”CulTOUR”, difuzată zilnic de postul Happy Channel, de la ora 17.30 (în reluare, de la 23.00). 

La 14 ani a primit primul său aparat foto performant. Cui i-a făcut prima fotografie? ”Cred că a fost un selfie”, a mărturisit Radu Nema la Happy Channel.

Românul a povestit că, la un moment dat, a fost pe punctul să rateze covorul roșu dintr-un motiv ce poate părea banal: nu avea papion, așa cum sunt cerințele organizatorii festivalului de film de la Cannes la capitolul ținută obligatorie.

Țin minte că am mers la un magazin din colț și am făcut cea mai bună investiție: mi-am luat papion. Odată, am avut cămașă fără guler. Și nu ai voie să porți papion la cămașă fără guler. Am încercat să îi explic domnului de acolo”.

Printre primele fotografii spectaculoase realizate pe covorul roșu, Radu Nema a spus că au fost cele realizate în 2009.

Era anul în care a avut loc premiera «Inglourious Basterds», când au venit Quentin Tarantino, Brad Pitt... Când Tarantino a luat-o pe Diane Kruger și au dansat acolo pe covorul roșu, acelea au fost primele fotografii. Ei spărseseră protocolul, atunci. Ei erau cei care nu țineau procotocolul să vină în linie, atunci când se dă acel jingle, acel semnal, când trebuie să intre să parcurgă covorul, să se uite la fotografi. Ei au început să danseze. Acele fotografii mi-au rămas întipărite în memorie”, a povestit Radu Nema.

Unde își ține fotografiile, ce fel de afișe are pe pereții camerei sale de la Brașov, aflați din clipul de mai jos. 

COMENTARII

Edward Sanda a mărturisit, la emisiunea ”CulTOUR”, că ar vrea să retrăiască ziua în care s-a îndrăgostit prima oară

acum 1 zile

Edward Sanda a mărturisit, la emisiunea ”CulTOUR”, că peste tot pe unde a călătorit în lume a avut parte numai de întâmplări frumoase.

Edward Sanda, la ”CulTOUR”: ”Am o soră mai mică cu 20 de ani decât mine”

acum 2 zile

Edward Sanda, interpretul piesei ”Doar pe a ta”, a răspuns celor 61 de întrebări ale emisiunii ”CulTOUR”, difuzată de luni până vineri de Happy Channel, de la ora 17.30.

La ”CulTOUR”, Irina Margareta Nistor vă prezintă un scurt-metraj de excepție cu Victor Rebengiuc: ”Tuns, ras, frezat”

acum 2 zile

 Nu știți la ce film să mergeți la cinema? Irina Margareta Nistor vă prezintă, în ediția de azi a emisiunii ”CulTOUR”, două filme. Unul de văzut și unul pe care... să îl ocoliți. Care sunt acestea, aflați azi, de la 17.30, la Happy Channel, la emisiunea...

”Credeam că e o meserie mișto”, a mărturisit Conrad Mericoffer la ”CulTOUR” despre meseria pe care visa să o aibă

acum 2 zile

Conrad Mericoffer a răspuns ”prezent” invitației de a răspunde celor 61 de întrebări ale emisiunii ”CulTOUR”, difuzată de postul Happy Channel de luni până vineri, de la ora 17.30. Actorul din serialul ”Fructul oprit” a mărturisit că...

Azi, Edward Sanda vine la ”CulTOUR” să răspundă celor 61 de întrebări: ”Tot ce mi-am dorit și am visat atâția ani, s-a îndeplinit acum”

acum 3 zile

Ce răspunde artistul la cele 61 de întrebări, aflați în ediția de astăzi a emisiunii ”CulTOUR”, prezentată de Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman și difuzată de Happy Channel, de luni până vineri, de la ora 17.30.

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »