• JOI, 13 SEPTEMBRIE 2018

    Vlad, la ”CulTOUR”: ”Cel mai greu a fost faptul că nu am avut voie să spun că Ioan trăiește”

    La emisiunea ”CulTOUR”, actorii din serialul ”Fructul Oprit” au vorbit despre cel de-al doilea sezon al serialului realizat de Ruxandra Ion și difuzat de Antena 1 în fiecare miercuri, de la ora 20.00.

    Vlad Gherman, cel care îl interpretează pe Ioan, a povestit despre revenirea personajului său în noul sezon și despre reacțiile telespectatorilor care, la finalul primului sezon, l-au ”bombardat” cu mesaje, rugându-l să le spună dacă Ioan a murit sau nu, dacă va reveni sau nu în cel de-al doilea sezon.

    Cel mai greu a fost faptul că nu am avut voie să spun că Ioan trăiește. Toată lumea era bulversată. Am primit zeci, sute de mesaje, atât eu, cât și pagina oficială de Facebook a serialului, în care telespectatorii spuneau: «Unde e Ioan, eu nu o să mă mai uit la serial dacă l-ați omorât pe Ioan...» Evident atunci când am postat poza cu mine și m-au văzut în primul episod din serial, toată lumea a fost în extaz. M-am bucurat tare mult. Nu m-am așteptat ca Ioan să aibă un impact atât de mare asupra oamenilor”, a povestit Vlad la ”CulTOUR”, emisiune difuzată de postul Happy Channel în fiecare zi, de la ora 17.30. 

    Urmăriți clipul de mai jos pentru a afla ce au povestit la emisiunea ”CulTOUR” și ceilalți actori din serialul ”Fructul Oprit”

    COMENTARII

    Virginia Rogin, mărturisiri neașteptate la “CulTOUR”. Își dorea să devină călugăriță

    acum 37 minute

    Talentată și iubită de publicul român, actrița Virginia Rogin este invitata emisiunii “CulTOUR”, care se va difuza la Happy Channel, miercuri, 23 ianuarie, de la ora 17.30 (în reluare, de la 23.00) .

    Mihai Sandu a mărturisit, la emisiunea ”CulTOUR”, că îl... ucide hitul său, ”Mă ucide ea”

    acum 55 minute

     Solistul Mihai Sandu, autorul hitului ”Mă ucide ea”, a venit la ”CulTOUR” să răspundă celor 61 de întrebări ale emisiunii prezentate de Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman, difuzată zilnic de Happy Channel, de la 17.30 (în reluare, de la 23.00)....

    ”Mi-am dat seama cât de plictisitoare este lumea noastră”, a mărturisit Mihail, la ”CulTOUR”

    acum 8 ore

    Mihail Sandu, cel care a făcut furori cu piesa ”Mă ucide ea”, a răspuns celor 61 de întrebări ale emisiunii ”CulTour”, prezentată de Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman și difuzată la Happy Channel în fiecare zi, de la 17.30 (în reluare, de la ora 23.00).

    AZI, la ”CulTOUR”, Mihail răspunde celor 61 de întrebări: ”E doar o perioadă hormonală. Totul o să fie bine”

    acum 1 zile

    De la ora 17.30, fiți cu ochii pe Happy Channel pentru a afla ce răspunde Mihail celor 61 de întrebări ale emisiunii ”CulTOUR”.

    ”CulTOUR”, astăzi, de la ora 17.30, la Happy Channel

    acum 4 zile

     În ediția de astăzi, vineri, 18 ianuarie, la emisiunea ” CulTOUR ”, Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman vă invită să urmăriți un interviu cu liderul uneia dintre cele mai iubite trupe de artiști de peste Prut. De la ora 17.30, la Happy Channel, Criss și...

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Stirile Antena 1 Observator

    observator.tv


    Top stiri
    CulTOUR
    iSerial - O grămadă de caramele
    Citește mai departe »
    Don Apetit & Co
    Citește mai mult... »