• JOI, 31 MAI 2018

    Ce cadou inedit! Kutsi a primit o cană cu o caricatură inspirată din ”A doua șansă”

    În Turcia Kutsi (alias Mirat Yavuz din serialul turcesc ”A doua șansă”), este, de fapt, cântăreț, compozitor și producător muzical. De altfel, el este cel care a compus coloana sonoră din ”A doua șansă”. Numele său complet este Ahmet Kutsi Karadoğan, iar părinții săi i-au ales cele două prenume insirați fiind de unul dintre cei mai iubiți poeți turci: Ahmet Kutsi Tecer. Prinul său album, a povestit Kutsi în interviurile sale, l-a realizat într-un timp record: 26 de zile.

    Fanii serialului i-au făcut artistului un cadou inedit! Au realizat o caricatură cu Kutsi, inspirată din serialul turcesc ”A doua șansă” pe care, apoi, au imprimat-o pe o cană. În imagine, actorul apare alături de un cal, el fiind mare iubitor al acestor animale.

    ”Iată ce cană specială mi-au făcut. Îmi place foarte mult!”, a fost comentariul postat de Kutsi pe internet, alături de fotografia cănii cadou.

    După ce a fost lansat în octombrie 2016 în Turcia, serialul “A doua șansă” este unul dintre cele mai urmărite seriale turcești. Acum îl poți vedea în premieră și în exclusivitate în România la Happy Channel, de luni până joi, de la 19.00.

    Mirat Yavuz (Kutsi) este cel care ajunge la inima frumoasei Deniz Öztuna, după ce trece printr-o întâmplare tragică. Deniz (interpretată de Özge Özberk) avea totul pentru a fi fericită, însă lumea ei se destramă în momentul în care soțul său dispare fără urmă. Aflată într-o situație disperată după ce rămâne fără bărbatul iubit, ea trebuie să găsească curajul și forța necesare pentru a avea grijă de cei doi copii, dar și de tatăl ei bătrân. “A doua șansă” apare pentru Deniz, când îl întâlnește pe Mirat Yavuz (interpretat de Kutsi). Aceasta este, pe scurt, povestea serialului , difuzat de postul Happy Channel de luni până joi, de la 19.00.

    COMENTARII

    Micuța Isabella, din serialul ”Elif”, a prins buchetul miresei. Iată cât de fericită este

    acum 35 zile

    La Happy Channel, poți urmări în exclusivitate cel de-al patrulea sezon din ”Elif”, de luni până vineri, de la 18.00.

    Cât de amuzantă este Ozge Ozberk când își imită pisica. Fotografia actriței din ”A doua șansă” stârnit admirația internauților

    acum 60 zile

    Pe Özge Özberk o poți urmări, în exclusivitate la Happy Channel, în unul dintre cele mai tari seriale turcești: ”A doua sansă”, difuzat de luni până joi, de la ora 19.00.

    Ce face Vlad Gherman în pauzele de la filmările pentru “Fructul oprit”

    acum 87 zile

    Imagini de culise cu actorul din serialul Antenei 1.

    Vlad Gherman vă prezintă o variantă ”îmbunătățită” a lui Ioan, din ”Fructul Oprit”

    acum 92 zile

    Pe Vlad Gherman îl poți urmări în fiecare miercuri, de la ora 20.00, la Antena 1, în serialul ”Fructul Oprit”. Iar în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 15.30, Vlad este la Happy Channel, unde, alături de Cristina Ciobănașu, prezintă ”PoveștiCOOL”, emisiune ce poate fi urmărită în reluare de luni până vineri, de la 15.30 și de luni până joi, după miezul nopții.

    10 fețe = 10 selfie-uri cu Vlad Gherman. Ție care îți place?

    acum 106 zile

    Iata o colectie de 10 selfie-uri cu Vlad Gherman.

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    DivaHair

    divahair.ro


    Top stiri
    PoveștiCOOL
    iSerial - O grămadă de caramele
    Citește mai departe »
    Don Apetit&Co! Sâmbăta, de la ora 15.30
    Citește mai mult... »