SAMBATA, 08 APRILIE 2017

TESTUL care le-a dat de furcă tuturor! Privește cu atenție și găsește greșeala din imagine

Acest test a devenit viral, după ce numeroși internauți au încercat să-l rezolve. La prima vedere, este extrem de simplu, dar cu toate astea, pe mulți i-a pus în încurcătură. 

Te provocăm și pe tine la un test, care a pus în dificultate internauții! 

Este simplu și banal, dar cu toate astea, pentru unii nu s-a dovedit deloc așa. 

Tot ce trebuie să faci este să privești cu atenție imaginea și să descoperi greșeala care apare în ea. 

Așadar, care este răspunsul tău?

Rezolvare: Deși mulți au fost tentați să răspundă că lipsește cifra 0, de fapt, eroarea nu ține de numerele din imagine, ci de felul în care este scris cuvântul mistake (greșeală). 

Corect este mistake, nu mitsake, așa cum apare în imagine. Totul ține de spiritul de observație!

COMENTARII

Micuța Isabella, din serialul ”Elif”, a prins buchetul miresei. Iată cât de fericită este

acum 463 zile

La Happy Channel, poți urmări în exclusivitate cel de-al patrulea sezon din ”Elif”, de luni până vineri, de la 13.30.

Ce cadou inedit! Kutsi a primit o cană cu o caricatură inspirată din ”A doua șansă”

acum 478 zile

După ce a fost lansat în octombrie 2016 în Turcia, serialul “A doua șansă” este unul dintre cele mai urmărite seriale turcești. Acum îl poți vedea în premieră și în exclusivitate în România la Happy Channel, de luni până joi, de la 20.00.

Cât de amuzantă este Ozge Ozberk când își imită pisica. Fotografia actriței din ”A doua șansă” stârnit admirația internauților

acum 488 zile

Pe Özge Özberk o poți urmări, în exclusivitate la Happy Channel, în unul dintre cele mai tari seriale turcești: ”A doua sansă”, difuzat de luni până joi, de la ora 20.00.

Ce face Vlad Gherman în pauzele de la filmările pentru “Fructul oprit”

acum 515 zile

Imagini de culise cu actorul din serialul Antenei 1.

Vlad Gherman vă prezintă o variantă ”îmbunătățită” a lui Ioan, din ”Fructul Oprit”

acum 520 zile

Pe Vlad Gherman îl poți urmări în fiecare miercuri, de la ora 20.00, la Antena 1, în serialul ”Fructul Oprit”. Iar în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 15.30, Vlad este la Happy Channel, unde, alături de Cristina Ciobănașu, prezintă ”PoveștiCOOL”, emisiune ce poate fi urmărită în reluare de luni până vineri, de la 15.30 și de luni până joi, după miezul nopții.

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

DivaHair


Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »