• MARTI, 27 MARTIE 2018

    10 secrete despre Altair Jarabo, alias Diana din serialul ”Să te ierte Dumnezeu, nu eu”

    Altair Jarabo, cea care o interpretează pe Diana în serialul ”Să te ierte Dumnezeu, nu eu”, s-a născut la 7 august 1986. Deși numele ei este de origine arabă, actrița în vârstă de 31 de ani este născută în Mexic. Iată și alte ”criozități” despre Altair Jarabo, alias Diana din telenovela ”Să te ierte Dumnezeu, nu eu”, difuzată de postul Happy Channel, de luni până vineri, de la ora 16.00.

    1. În traducere din arabă, numele ei înseamnă vultur.

    2. Prietenii o alintă ”Alti” sau ”Alta”.

    3. Mama ei este originară din Venezuela, iar bunicii paterni au trăit în Cuba.

    4. Părinții ei sunt scriitori, numele lor apărând pe scenariile unor telenovele.

    5. Altair are propria linie de bijuterii

    6. A creat și un parfum.

    7. Este preferata producătorilor pentru rolurile negative.

    8. Îi plac foarte mult călătoriile.

    9. Îi place mâncarea picantă, foarte picantă. Preferata ei este quesadillas.

    10. La 15 ani a fost prezentatoarea unui program tv pentru copii.

    “Să te ierte Dumnezeu, nu eu!” ("Que te Perdone Dios") este cea mai nouă producție Televisa, care se regăsește în grila postului de televiziune Happy Channel. Serialul sud american îi aduce în fața publicului pe unii dintre cei mai iubiți actori mexicani. Eric del Castillo, Sergio Goyri și Rebecca Jones fac parte din distribuția serialului pe care Happy Channel îl difuzează, în premieră și în exclusivitate, de luni până vineri, de la ora 16.00.


    Citește și ”12 nomonalizări la festivaluri dedicate producțiilor tv latino pentru serialul «Să te ierte Dumnezeu, nu eu»” și ”Lecție de stil cu protagonistul din «Să te ierte Dumnezeu, nu eu»


    În telenovela ”Să te ierte Dumnezeu, nu eu”, Zuria Vega este Abigail, o tânără frumoasă care crește fără să-și cunoască adevăratele origini. La naștere, a fost separată de mama ei - Renata (Rebecca Jones) și a ajuns în grija servitoarei Macaria (Sabine Moussier), despre care Abigail știe că este mama ei. Iar depsre cea care i-a dat viață, Abigail știe că este nașa ei, asta pentru că bunicul ei nu a dorit ca lumea să știe că ea s-a născut dintr-o relație interzisă. Încă de mică, Abigail a fost îndrăgostită de Mateo (Mark Tacher). Acesta se căsătorește, însă, cu Diana (Altair Jarabo), dar își va da seama mai târziu că a făcut o mare greșeală și că adevărata lui mare dragoste este Abigail.

    Fausto (Sergio Goyri), un bărbat ambițios și crud, s-a căsătorit cu Renata, în ciuda voinței ei, i-a transformat viața în calvar și a despărțit-o de cel pe care îl iubea.
    Don Bruno (Eric del Castillo) este tatăl Renatei. El a fost cel care a încurajat căsătoria dintre fiica sa și Fausto. Macaria (Sabine Moussier), femeia care o crește pe Abigail, este îndrăgostită de Fausto și este hotărâtă să se răzbune pe Renata, pentru că aceasta s-a căsătorit cu bărbatul pe care ea îl iubește.

    COMENTARII

    Iată cum arată acum, la 59 de ani, actorul Guy Ecker, alias Julio, din serialul „Salome”

    acum 3 ore

    Îndrăgita actriță Edith Gonzalez revine la Happy Channel. “Salomé”, producția Televisa care i-a adus frumoasei vedete un rol memorabil, va putea fi urmărită de luni până vineri, de la ora 16.00.

    “Poldark” ajunge, la Happy Channel, la cel de-al patrulea sezon

    acum 3 zile

    Începând de duminică, 22 iulie, postul de televiziune Happy Channel va difuza, în exclusivitate, episoade din cel de-al patrulea sezon “Poldark”.

    “Salomé”, din 23 iulie, la Happy Channel

    acum 7 zile

    Începând de luni, 23 iulie, îndrăgita actriță Edith Gonzalez le dă întâlnire telespectatorilor la Happy Channel.

    Happy Channel o readuce pe micul ecran pe Edith González. De data aceasta cu serialul ”SALOME”

    acum 10 zile

    După ce ați putut să o urmăriți în serialul ”Dragoste eternă”, Happy Channel o readuce pe micul ecran pe una dintre cele mai iubite actrițe de telenovele: Edith González.

    Serialul ”Sărmana Maria”, ultimul episod. Iată când va fi marele final

    acum 12 zile

    În utima zi a serialului, vei avea CINCI episoade din ”Sărmana Maria”, ce vor fi difuzate începând cu ora 15.30!

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    DivaHair

    divahair.ro


    Top stiri
    PoveștiCOOL
    iSerial - O grămadă de caramele
    Citește mai departe »
    Don Apetit&Co! Sâmbăta, de la ora 15.30
    Citește mai mult... »