MIERCURI, 15 IANUARIE 2020

A debutat în actorie la 24 de ani, după ce a lucrat în spatele camerei de filmat. Ea este Meriç Aral, din ”Elita societății”

A vrut să devină avocat. Așa că a dat admiterea la Facultatea de Drept. În ultimii ani de facultate a descoperit actoria și s-a îndrăostit de această meserie. Așa că a luat lecții particulare de actorie. Însă, înainte să fie ea în fața publicului, a lucrat o perioadă ca asistent de producție, pentru că și-a dorit să înțeleagă mai bine ce înseamnă să fii actor. Abia apoi și-a dedicat mai mult timp studiului și, ulterior, a început să joace. De altfel, debutul oficial ca actriță l-a avut în anul 2012, când avea 24 de ani. Aceasta este, pe scurt, povestea actriței Meriç Aral, cea care o interpretează pe Ece în serialul turcesc ”Elita Societății”, difuzat de Happy Channel de luni până vineri, de la ora 22.00.

Despre serialul ”Elita Societății” (aka ”High Society”/”Yüksek Sosyete”):

Kerem (interpetat de Engin Öztürk) provine dintr-o familie de oameni săraci. Părinții lui lucrează la o familie de bogați: tatăl lui este grădinar, iar mama bucătăreasă. Kerem crește alături de nepotul bogătașilor, Mert (interpretat de Mehmet Ozan Dolunay), iar cei doi ajung buni prieteni.

Într-o bună zi, Kerem realizează că, de fapt, el nu este văzut ca un prieten adevărat, ci ca acel băiat bun la toate care îl salvează de fiecare dată pe nepotul bogătașilor. El își dorește să nu mai fie astfel privit, ci să devină propriul șef, să aibă propria afacere, în afara Istanbulului.

La un moment dat, bunica bogată a lui Mert decide ca nepotul ei să preia frâiele unuia dintre magazinele familiei. Însă, Mert îi face o propunere neobișnuită lui Kerem: să facă schimb de identități. Astfel, preț de o lună, Kerem se va da drept Mert și va conduce magazinul ”Olivia” în locul lui. Cei doi cad la înțelegere, iar de aici lucrurile iau o întorsătură neașteptată.

Serialul ”Elita societății” prezintă și povestea lui Cansu (interpretată de Hazar Erguclu), fata cea mică a unei familii bogate din înalta societate. Cansu, deși are tot ce își poate dori cineva, nu este deloc fericită. Ea simte că familia ei nu o iubește, mai ales că mama ei îi tot spune că este un copil care îi aduce doar ghinion. Într-o zi, întâlnește o ghicitoare care îi spune că va găsi adevărata iubire.

Cansu ajunge la magazinul ”Olivia”, unde se angajează ca vânzătoare. Își ascunde adevărata identitate, sperând că, astfel, va găsi adevărata iubire. Abia acum lucrurile se complică: Kerem crede că frumoasa Cansu este o fată săracă, de care se îndrăgostește. Casnu crede că șeful ei, Kerem, este un bărbat bogat, de care și ea începe să se îndrăgostească. Ece (Meriç Aral), prietena lui Cansu se îndrăgostește de Kerem, iar adevăratul bogătaș, Mert, se înamorează de Ece.

Distribuție:

Engin Öztürk în rolul lui Kerem Özkan
Hazar Ergüçlü - Cansu Koran
Meriç Aral - Ece
Ozan Dolunay - Mert
Zuhal Olcay - Süreyya Koran
Nihat Altinkaya - Levent Karatay
Hakkı Ergök - Metin Koran
Aliye Uzunatağan -Bedia
Taner Barlas -Yılmaz Özkan
Hülya Gülşen Irmak -Ayşen Özkan
Ceyda Tepeliler -Işıl
Gülşah Çomoğlu -Begüm Koran
Özgün Çoban -Can Koran
Yasin Çam - Ercan
Aybike Turan -Şirin
Seren Deniz Yalçın -Sude Goksu

COMENTARII

6 întâmplări din culisele filmului ”Fantoma mea iubită”

acum 15 zile

Pelicula ”Fantoma mea iubită” poate fi urmărită sâmbătă, 8 februarie, la Happy Channel, de la ora 20.00.

Serialul Vis de iubire”, lider de audiență pe nișa televiziunilor pentru femei. Happy Channel, pe locul 4 în top all channels

acum 16 zile

Happy Channel, pe primul loc în clasamentul canalelor tv dedicate femeilor şi pe locul patru în top all channels, după principalele posturi generaliste, la nivelul targetului Femei 18-49 Urban.

Serialul ”Război și pace” ajunge la final. Urmează o altă poveste excepțională

acum 18 zile

În această duminică, de la ora 20.00, postul de televiziune Happy Channel difuzează ultimele două episoade ale serialului ”Război și pace”, ecranizare a romanului omonim, scris de Lev Tolstoi.

”Alfie”, povestea unui burlac înnebunit după femei. Vineri, la Happy Channel

acum 18 zile

Vineri seară, de la ora 20.00, la Happy Channel îi puteți urmări pe Jude Law, Sienna Miller, Nia Long, Susan Sarandon și Marisa Tomei într-o poveste uimitoare: ”Alfie”.

Whoopi Goldberg a stabilit un record cu rolul ei din filmul ”Fantoma mea iubită”

acum 18 zile

Actrița Whoopi Goldberg a stabilit și un record cu rolul mediumului Oda Mae Brown.

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

DivaHair


Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »