MARTI, 11 IUNIE 2019

A stat printre copiii cu autism, pentru a-și putea interpreta cât mai credibil rolul din ”Ține-mă de mână”

Are doar 11 ani, dar se comportă ca un actor profesionist! Yiğit Kağan Yazıcı, cel care îl interpretează pe Mert în serialul ”Ține-mă de mână”, și-a dorit să fie cât mai autentic în serialul turcesc difuzat în exclusivitate de Happy Channel. Cum personajul său este un copil cu autism, Yiğit s-a documentat temeinic pentru rolul său. Ba chiar a mers la o asociație din Turcia care îi ajută pe copiii cu autism. Și asta pentru că a vrut să vadă care este comportamentul acestora.

În plus, pentru rolul său special, Yiğit este permanent sfătuit de specialiști, de psihologi specializați în tratarea copiilor cu autism. Astfel, micuțul Yiğitare parte de o pregătire asemănătoare cu a marilor actori, care, înainte de a da viață unor personaje, studiază cât mai bine anumite tipologii și comportamente.

Pe Yiğit Kağan Yazıcı îl puteți urmări în rolul lui Mert, din serialul „Ține-mă de mână”, cea mai nouă producție din Turcia, difuzată în premieră și în exclusivitate în România de postul Happy Channel. În fiecare luni și marți, de la ora 21.00 (în reluare, sâmbăta, de la ora 18.00).

Despre serial

Difuzat de postul național de televiziune din Turcia, ”Ţine-mă de mână!” („Elimi Birakma”), este unul dintre cele mai urmărite seriale turcești. În centrul poveștii se află Azra (Alina Boz), o tânără pasionată de gătit, marcată de moartea tatălui ei. Lumea ei se schimbă când îl cunoaşte pe Cenk (Alp Navruz), un bărbat şarmant, provenit dintr-o familie bogată.

Pentru că visează să ajungă un mare cofetar, asemeni tatălui ei, Azra merge la cea mai bună școală din America să ia lecții de gătit. În urma unei încurcături, ea îl cunoaște pe Cenk, nepotul lui Feride Celen (Seray Gözler). La aeroport, în loc să își ia bagajul ei, îl ia pe cel al lui Cenk. Viața ei era perfectă… până când tatăl ei moare. Mama vitregă a frumoasei Azra decide să scape de copiii fostului ei soț. Astfel, Azra și fratele ei mai mic, Mert (Yigit Kagan Yazici), bolnav de autism, se trezesc aruncați în stradă, fără niciun ban. Și astfel, după o viață în care nu-i lipsea nimic, Azra se vede nevoită să se confrunte cu sărăcia.

La rândul lui, Cenk provine dintr-o familie înstărită. El este într-o perioadă de rebeliune. Pentru că se învinovățește de moartea tatălui lui, Cenk refuză să preia afacerea familiei și se poartă iresponsabil. Din cauza comportamentului lui, el se află într-un conflict permanent cu bunica sa, Feride Celen.

La un moment dat, pe când își căuta frățiorul dispărut, Azra o cunoaște pe doamna Feride. Femeia îi face o propunere tinerei rămase pe drumuri și, astfel, drumurile lui Cenk și ale Azrei se intersectează din nou.

Distribuție:

  • Alp Navruz - Cenk
  • Alina Boz - Azra
  • Seray Gözler - Feride
  • Cemre Gümeli - Cansu
  • Ertugrul Postoglu - Mesut
  • Burak Tamdogan -Azmi
  • Cemre Baysel - Melis
  • Yigit Kagan Yazici - Mert
  • Gökçe Yanardag - Hülya
  • Ebru Aykaç - Serap

COMENTARII

Happy Channel difuzează telenovela MARIMAR, una dintre cele mai iubite povești de dragoste

acum 49 minute

Difuzată în peste 150 de țări, telenovela ”MARIMAR” a devenit un adevărat fenomen. Din 2 iulie, Happy Channel va difuza povestea tineri fete sărace, interpretată de inconfundabila Thalia. Happy telespectatorii vor putea urmări ”Marimar” de luni până vineri, de la ora 15.00.

Cum se schimbă soarta a două cupluri după o aventură de o noapte? Aflați duminică, la Happy Channel

acum 3 zile

Pelicula este un trhiller despre iubire, fidelitate, ispite, lumea afacerilor, un film în care Keira Knightley și Sam Worthington joacă un cuplu în care fiecare are de luptat cu ispitele.

”Pe o rază de soare”, filmul ce aduce hituri muzicale și o poveste de dragoste taaaare încurcată

acum 4 zile

”Pe o rază de soare” (”Walking on Sunshine”, UK/SUA/Italia, 2014), filmul difuzat sâmbătă, de la ora 20.00, la Happy Channel, aduce în fața telespectatorilor cele mai tari melodii ce au cucerit lumea și o poveste de iubire taaaare încurcată.

Povestea lui Joey D'Amico, gangsterul care vrea să treacă de partea binelui

acum 6 zile

Într-un cartier liniștit, îți face apariția un bărbat frumușel. Ce nu știu locuitorii acestuia este că Joey D'Amico (Rick Malambri) este trimis de oficialități aici, pentru a începe o nouă viață, sub altă identitate.

Iată cum se bucură protagonista serialului ”ELIF” că a terminat clasa a IV-a

acum 6 zile

De trei ori nominalizat la gala ”Latina Turkish Awards”, serialul ELIF poate fi urmărit la Happy Channel de luni până vineri, de la ora 18.00.

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

DivaHair


Stirile Antena 1 Observator

observator.tv


Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »