MARTI, 19 IUNIE 2018

Băiatul rău din ”Perla Neagră” vrea să se lanseze și în muzică

Berk Hakman, alias Vural, din”Perla Neagră”, serial turcesc difuzat de Happy Channel de luni până joi, de la ora 20.00, își dorește să se lanseze și în muzică. Actorul a studiat, chiar, Conservatorul, în Turcia. De altfel, el nu este singurul muzician din familie. Tatăl său, stomatolog de profesie, a cântat într-o trupă rock.

Încă din copilărie, Berk a învățat să cânte la chitară bas, pian, tobe și trompetă. În prezent, el înregistrează piese pe care le va include pe primul său album muzical.

Despre serialul ”Perla Neagră”:

Kenan (Tolgahan Sayışman) și Hazal (Hande Erçel) sunt protagoniștii serialului “Perla neagră” („Siyah Inci”), doi tineri care și-au jurat iubire veșnică și care întâmpină numeroase obstacole în povestea lor de dragoste. “Atâta timp cât voi trăi, până la ultima suflare, te voi iubi numai pe tine!”, îi spune Kenan iubitei sale. Hazal este ospătăriță la unul dintre cele mai luxoase resorturi din orașul Çeşme, iar Kenan este un chipeș pescar, dornic să-și depășească condiția. Cei doi plănuiesc să se căsătorească, însă visul lor este spulberat odată cu apariția lui Vural (Berk Hakman), un afacerist influent și bogat. Întrucât îi amintește de fosta lui soție decedată – Naz, acesta face o obsesie pentru Hazal și o obligă să se căsătorească cu el (șantajând-o). Cu o zi înainte de nunta cu bărbatul iubit, Hazal îl părăsește pe Kenan pentru a deveni soția lui Vural. Fără să cunoască adevărul, Kenan trăiește convins că Hazal a ales banii și decide să se răzbune pe femeia care i-a provocat o suferință imensă.

COMENTARII

Supărat că iubita l-a lăsat, se înrolează în armată. O poveste cu final emoționant, sâmbătă, la Happy

acum 1 zile

Sambata, la Happy, aflati povestea unui tanar care s-a inrolat in armata, de suparare ca l-a lasat iubita.

Iată cum arătau în copilărie actorii din serialul ”Cennet”, Almila Ada și Berk Atan

acum 1 zile

Pe Almila și Berk îi poți urmări de luni până vineri, de la ora 18.00, în ”Cenet”, unul dintre serialelel turcești pe care Happy Channel le difuzează în exclusivitate.

”Iubire cu peripeții”, o comedie spumoasă despre războiul dintre iubitorii de câini versus cei care iubesc pisicile

acum 1 zile

  ”Iubire cu peripeții” (”Like cats and dogs”, Canada/SUA, 2017) este comedia pe care Happy Channel vă invită să o urmăriți în această seară, de la ora 20.00. Un film despre iubitorii de câini versus cei care iubesc pisicile. Lara (Cassidy...

”Băiatul rău” din ”Legea familiei” a fost convins să renunțe la cariera de portar pentru lumea filmului

acum 3 zile

Pe Erkan Kolçak Köstendil îl puteți urmări la Happy Channel,în serialul ”Legea familiei”, difuzat miercurea și joia, de la ora 20.00.

Jeremy Piven, din ”Mr. Selfridge”, a vrut să renunțe la actorie pentru fotbal

acum 3 zile

Jeremy Samuel Piven, actorul care interpretează rolul principal din serialul ”Mr. Selfridge”, a visat la o carieră de fotbalist.

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »