LUNI, 27 MAI 2019

Cine este Alina Boz, protagonista serialului ”Ține-mă de mână”, difuzat în exclusivitate de Happy Channel

Happy Channel vă face cunoștință cu cea mai tânără actriță pe val din Turcia. O veți putea urmări în unul dintre cele mai noi seriale turcești: ”Ține-mă de mână”, difuzat în premieră și în exclusivitate de Happy Channel. în fiecare luni și marți, de la ora 20.00.

Alina Boz s-a născut la Moscova şi a locuit aici până la vârsta de 7 ani. Mama ei este rusoaică, iar tatăl are origini turceşti. În 2005, familia ei s-a mutat la Istanbul, iar de la această vârstă, Alina a început să învețe limba turcă. De la 9 ani, Alina a început să studieze dansul şi de actoria. Ea s-a înscris în baza de date a unei agenții de casting și, astfel, a apărut în numeroase reclame. Au urmat și roluri în seriale. Însă, primul său rol principal este cel al lui Azra, din serialul turcesc ”Ține-mă de mână”, pe care Happy Channel îl difuzează în premieră și în exclusivitate.

Despre serial

Difuzat de postul național de televiziune din Turcia, ”Ţine-mă de mână!” („Elimi Birakma”), este unul dintre cele mai urmărite seriale turcești. În centrul poveștii se află Azra (Alina Boz), o tânără pasionată de gătit, marcată de moartea tatălui ei. Lumea ei se schimbă când îl cunoaşte pe Cenk (Alp Navruz), un bărbat şarmant, provenit dintr-o familie bogată.

Pentru că visează să ajungă un mare cofetar, asemeni tatălui ei, Azra merge la cea mai bună școală din America să ia lecții de gătit. În urma unei încurcături, ea îl cunoaște pe Cenk, nepotul lui Feride Celen (Seray Gözler). La aeroport, în loc să își ia bagajul ei, îl ia pe cel al lui Cenk. Viața ei era perfectă… până când tatăl ei moare. Mama vitregă a frumoasei Azra decide să scape de copiii fostului ei soț. Astfel, Azra și fratele ei, Mert (Yigit Kagan Yazici), bolnav de autism, se trezesc aruncați în stradă, fără niciun ban. Și astfel, după o viață în care nu-i lipsea nimic, Azra se vede nevoită să se confrunte cu sărăcia.

La rândul lui, Cenk provine dintr-o familie înstărită. El este într-o perioadă de rebeliune. Pentru că se învinovățește de moartea tatălui lui, Cenk refuză să preia afacerea familiei și se poartă iresponsabil. Din cauza comportamentului lui, el se află într-un conflict permanent cu bunica sa, Feride Celen.

La un moment dat, pe când își căuta frățiorul dispărut, Azra o cunoaște pe doamna Feride. Femeia îi face o propunere tinerei rămase pe drumuri și, astfel, drumurile lui Cenk și ale Azrei se intersectează din nou.

Distribuție:

  • Alp Navruz - Cenk
  • Alina Boz - Azra
  • Seray Gözler - Feride
  • Cemre Gümeli - Cansu
  • Ertugrul Postoglu - Mesut
  • Burak Tamdogan -Azmi
  • Cemre Baysel - Melis
  • Yigit Kagan Yazici - Mert
  • Gökçe Yanardag - Hülya
  • Ebru Aykaç - Serap

COMENTARII

Povestea unei iubiri... complicate de o vară. Cum e să se îndrăgostească doi șefi de tine?

acum 2 zile

În seara aceasta ora 20.00. Happy Channel vă invită să fiți martorii unei complicate povești de iubire dintre o văduvă și doi dintre șefii ei. Filmul ”Poveste de vară” (”Summer Love) spune povestea unei femei văduve care retrăiește fiorii dragostei atunci când doi dintre șefii ei se îndrăgostesc de ea.

Răspunsul NEAȘTEPTAT al lui Nevzat Can la întrebarea ”Ce fel de femei îți palc?”

acum 3 zile

Pe Nevzat Can îl puteți urmări de luni până vineri, de la ora 18.00, în serialul ”ELIF”, difuzat în premieră și în exclusivitate în România de postul Happy Channel.

Apariția în serialul „Minciuna” i-a adus numeroase roluri la Hollywood. A jucat chiar și cu Antonio Banderas

acum 3 zile

Pe Kate Del Castillo o poți urmări la Happy Channel, în serialul ”Minciuna” (”La Mentira”), difuzat de luni până vineri, de la ora 15.00.

Ana Ortiz, din ”Menajere ambițioase” a vrut să devină balerină. Din păcate, nu a putut continua

acum 3 zile

Pe Ana Ortiz o puteți urmări la Happy Channel în rolul lui Marisol Duarte, din serialul ”Menajere periculoase”, difuzat de luni până joi, de la ora 22.00.

Este sau nu inspirată din realitate povestea din ”Legea familiei”? Iată ce spune producătorul serialului

acum 3 zile

Cu audiențe fabuloase în țările în care a fost difuzat, ”Legea familiei” rămâne unul dintre cele mai captivante seriale turcești. Yamac Okur, producătorul executiv al serialului (care a lucrat și la un alt film de succes, difuzat în premieră în România tot de Happy Channel), a vorbit despre reacțiile telespectatorilor.

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

DivaHair


Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »