MARTI, 08 IANUARIE 2019

Cine este frumoasa Sena, soția lui Aras Bulut Iynemli, în serialul ”Legea familiei”

În ”Legea familiei”, serial turcesc difuzat în premieră și în exclusivitate de postul Happy Channel, cel mai frumos cuplu este cel format din Sena (Dilan Cicek Deniz) și Yamaç (Aras Bulut Iynemli). Dacă pe actorul Aras Bulut happy-telespectatorii îl știu din ”Intrusul”, unul dintre cele mai urmărite seriale turcești, ne-am gândit să v-o prezentăm pe Dilan Cicek Deniz, cea care o interpretează pe soția lui în ”Legea familiei”, serial difuzat de Happy Channel în fiecare miercuri și joi, de la ora 20.00.

Dilan Cicek Deniz s-a născt la 28 februarie 1995, în Sivas (Turcia). Primele lecții de actorie le-a luat încă de pe vremea când era la școala gimnazială. La vârsta de 15 ani, când visa să intre în lumea scriitorilor, Dilan a publicat un volum de versuri. Însă, la 17 ani a decis că, totuși, actoria i se potrivește mai bine. S-a înscris la un concurs școlar și chiar a ieșit pe primul loc.

Doi ani mai târziu, Dilan a devenit faimoasă în lumea întreagă pentru frumusețea ei. Ea a reprezentat Turcia la finala internațională a concursului de frumusețe Miss World 2014. Primul proiect important pe platourile de filmare a venit în 2015, când Dilan Cicek Deniz a jucat în "Tatle kycyk jalancelar", alături de o altă actriță superbă: Bensu Soral.

Pe frumoasa Dilan Cicek Deniz o puteți urmări la Happy Channel în rolul Senei (soția lui Yamaç – interpretat de Aras Bulut Iynemli) în serialul ”Legea familiei”, difuzat miercurea și joia, de la ora 20.00.

 DESPRE SERIALUL TURCESC ”LEGEA FAMILIEI”

  • La ediția din 2018 ”Best Actors Film Festival” actorii Aras Bulut Iynemli și Erkan Kolçak Köstendil au fost desemnați marii câștigători ai categoriei ”Best Actor of the Festival”.
  • Tot în 2018, serialul a fost ales ”Cel mai bun serial tv” la Ayakli Gazete TV Stars Awards.
  •  La Gala Pantene Golden Butterfly Awards, tot din 2018, serialul turcesc ”Legea familiei” a primit titlul ”Cel mai bun serial tv”.

Çukur, un cartier periculos din Istanbul, este condus de clanul mafiot Koçovars. Idris Koçovars (interepretat de Ercan Kesal) este capul familiei și face orce, dar absolut orice pentru a-și apăra clanul și pe cei din cartier care i se supun. Idris are patru copii: Cumali, Kahraman, Selim și Yamaç (Aras Bulut Iynemli).

Cumali este cel mai mare fiu al lui Idris, dar el se află în închisoare. Kahraman (Mustafa Ustundag) este cel care se ocupă de afacerile familiei. Selim (Oner Erkan) este o fire mai sensibilă, total nepotrivită pentru un clan mafiot, motiv pentru care el nu este implicat de familie în acțiunile sale. Yamaç (Aras Bulut Iynemli) este cel mai mic dintre băieți clanului Koçovars. Însă, el nu vrea să aibă de-a face cu familia sa. Din acest motiv, el a plecat de acasă. Pe timpul zilei lucrează ca și chimist, iar noaptea cântă în localuri. El și-a găsit jumătatea, pe Sena (Dilan Cicek Deniz), alături de care duce o viață normală. La scurt timp după ce s-au cunoscut, ei s-au mutat împreună și, la fel de repede, s-au căsătorit, la Paris.

Puterea familiei Koçovars scade în momentul în care în cartier își face apariția Vartolu (Erkan Kilcaf Kostengil), eternul rival al clanului Koçovars. Vartolu vine cu o propunere îndăzneață către Idris: îi cere să îi predea controlul cartierului Çukur și, în schimb, săptămânal, familia Kocovars va primi un procent din taxele de protecție și veniturile încasate din vânzarea drogurilor în zonă, dar și din afacerile cu prostituția, jafuri, vânzările de arme. Cum familia Koçovars refuză afacerea, începe războiul pe viață și pe moarte între cele două clanuri. După ce unul dintre fiii săi este ucis, Idris Koçovars face infarct, iar starea lui de sănătate nu îi mai permite să conducă afacerea familiei cu aceeași mână forte.

Familia este pe cale să piardă supremația și controlul cartierului. Ultima speranță a clanului Koçovars este Yamaç, pe care mama lui pleacă să îl anunțe de cele întâmplate și să îl aducă înapoi, acasă. Va accepta Yamaç să renunțe la viața sa și să revină fix la cea de care a încercat din răsputeri să fugă?

Distribuție:

  • Aras Bulut Iynemli în rolul lui Yamaç Koçovali
  • Dilan Çiçek Deniz - Sena Koçovali
  • Ercan Kesal - Idris Koçovali
  • Perihan Savas - Sultan Koçovali
  • Erkan Kolçak Köstendil - Vartolu Saadettin
  • Öner Erkan - Selim
  • Riza Kocaoglu - Aliço
  • Kubilay Aka - Celasun
  • Ugur Yildiran - Kemal
  • Mustafa Kirantepe - Medet 49
  • Kadir Çermik - Emmi
  • Ertugrul Aytaç Usun - Meke
  • Cem Uslu - Metin
  • Boncuk Yilmaz - Saadet
  • Irem Altug - Ayse Koçovali
  • Ilayda Alisan - Aksin Koçovali
  • Ece Yasar - Karaca Koçovali

COMENTARII

Cine este actrița care o interpretează pe Serap, mama lui Cenk, în serialul turcesc ”Ține-mă de mână”

acum 17 ore

Pe Ebru Aykaç o puteți urmări la Happy Channel, în serialul ”Ține-mă de mână”, difuzat lunea și marțea, de la ora 21.00.

Este apreciată pentru rolurile ei din comedii, dar Gina Rodriguez vrea să joace și într-un thriller

acum 21 ore

Pe Gina Rodriguez o puteți urmări serialul ”Jane, mama virgină”, difuzat în exclusivitate de Happy Channel, de luni până joi, de la ora 22.00.

Cine este Sumru, femeia care îi aruncă în stradă pe Azra și Mert, fiica și fiul soțului ei?

acum 23 ore

Pe Dolunay Soysert o puteți urmări în rolul mamei vitrege, Sumru Gunes, în ”Ține-mă de mână” cel mai urmărit serial turcesc al momentului, difuzat în premieră și în exclusivitate în România de postul Happy Channel, în fiecare luni și marți, de la ora 21.00.

Pregătită de măritiș la doar 13 ani. Ea este Perihan Savaş, alias Sultan Koçovali, din ”Legea familiei”

acum 1 zile

Pe actrița Perihan Savaş o puteți urmări în fiecare miercuri și joi, de la ora 20.00, la Happy Channel, în serialul ”Legea familiei”.

Edith Gonzalez a murit. Scrisoarea lăsată fiicei sale de doar 15 ani este atât de emoționantă

acum 3 zile

La doar 54 de ani, Edith Gonzalez, regina telenovelelor, a încetat din viață, la 13 iunie 2019. După trecerea sa în neființă, a fost făcut public conținutul unei scrisori pe care îndrăgita actriță i-a lăsat-o fiicei sale, Constanza, în vârstă de 15 ani.

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

DivaHair


Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »