MIERCURI, 10 IULIE 2019

Iată de ce i-a fost cel mai dor actorului Kerem Bürsin cât a trăit în America

Kerem Bürsin, protagonistul serialului ”Inima orașului”, difuzat de Happy Channel, a crescut în America. Datorită meseriei tatălui său, Kerem și familia sa au locuit în șapte țări diferite. Cea mai lungă perioadă a fost cea petrecută în America, unde Bürsin a studiat actoria și a făcut primii pași pe scenă. Actorul a mărturisit că, în America, se mândrea că este de origine turcă, însă dorul de locurile natale l-a făcut să revină în Turcia.

De-a lungul timpului petrecut în America, le-am spus oamenilor că sunt turc. Dar odată cu trecerea anilor, am început să mă gândesc la faptul că sunt turc, dar nu am trăit în Turcia și nu cunosc Turcia prea bine. Acesta a fost motivul pentru care mi-am dorit să revin în locul natal, înainte de a fi prea târziu”, i-a povestit Kerem Bürsin lui Vlad Gherman, în cadrul unui interviu difuzat în exclusivitate la Happy Channel.

Kerem Bürsin poate fi urmărit în serialul “Inima orașului”, difuzat la Happy Channel de luni până joi, de la ora 23.00.

Despre serialul turcesc ”Inima Orașului” (”Heart of the City” / ”Bu Şehir Arkandan Gelecek”)

Serialul ”Inima orașului” spune povestea ce se conturează în jurul celor două personaje principale: Ali Smith (Kerem Bürsin) și Derin Mirkelamoglu (Leyla Lydia Tugutlu). La vârsta de patru ani, Ali asistă la moartea propriei mame, iar tragedia îi marchează viața. După nenorocirea petrecută, Ali ajunge în grija lui Rauf (Osman Alkas) și crește convins că tatăl lui a fost cel care a omorât-o pe femeia care i-a dat viața. Tânărul își trăiește viața pe mare, alături de Rauf, la bordul unui vapor care transportă marfă. Ani mai târziu, el revine în Istanbul, orașul în care I-a fost ucisă mama, iar atunci o întâlnește pe Derin Mirkelamoglu, o tânără frumoasă care provine dintr-o familie bogată. Aceasta iubește dansul și visează să devină balerină, însă aspirațiile sale nu sunt întotdeauna în concordanță cu voința părinților ei. Deși, urmează să se căsătorească cu Yigit (Ali Yorenc), viața lui Derin se va schimba total după ce îl va cunoaște pe Ali. Totodată, întoarcerea în Istanbul îl aduce pe Ali aproape de tatăl său - Sahin (Gurkan Uygun), fost campion de box, și îl poate ajuta să descopere adevărul despre moartea mamei sale.

COMENTARII

A anunțat la TV că nu-i place Crăciunul și a primit o ”pedeapsă” pe măsură

acum 2 ore

O vedetă TV a anunțat pe post, în direct, că nu-i place Crăciunul. Ca urmare, șeful ei a trimis-o să facă numai reportaje despre această sărbătoare.

”Este atât de furioasă și, totuși, dornică de iubire”. Despre cine spune aceste cuvinte Cemre Melis, din ”ELIF”?

acum 6 ore

Pe Cemre Melis Çınar o puteți urmări în serialul ”ELIF”, difuzat de Happy Channel de luni până vineri, de la ora 14.00.

”Certuri de Crăciun”, marți, la Happy Channel

acum 1 zile

Vacanța de Crăciun a copiilor devine subiect de ceartă pentru doi părinți. Fiecare vrea să aibă ultimul cuvând la acest capitol și fiecare vrea altceva.

Concursul de sculpturi în gheață topește inimile

acum 1 zile

Callie este patiser și, pe lângă prepararea dulciurilor, ea mai are o mare pasiune: sculptatul în gheață. În apropierea Crăciunului, ea se înscrie la cea de-a 25-a ediție a concursului de sculptat în gheață.

Ce spune Cemre Melis Çınar, alias Arzu, din ”ELIF”, despre marea sa rivală din serilaul turcesc

acum 1 zile

Cemre Melis o interpretează pe malefica Arzu în serialul ”ELIF”, difuzat de Happy Channel de luni până vineri, de la ora 14.00.

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

DivaHair


Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »