VINERI, 11 IANUARIE 2019

”Mama mea e o luptătoare”. Moment emoționant, împărtășit de protagonistul din ”Mr Selfridge”

Actorul Jeremy Piven, protagonistul serialului ”Mr. Selfridge”, difuzat de Happy Channel de luni până vineri, de la ora 15.30, a împărtășit internauților un moment emoționant. El a postat pe internet o fotografie în care apare alături de mama sa, Joyce Piven, în vârstă de 89 de ani. Însă, mesajul ce însoțește această imagine este cel care poate emoționa până la lacrimi.

Mama mea este o luptătoare și o sursă infinită de inspirație. Vreau să împărtășesc cu vor acest moment de la orele ei de mișcare. În loc să renunțe la lupta pentru picioarele ei, mama a ales să danseze”, este mesajul ce a adunat aproape 20.000 de apreceri pe Instagram.

Jeremy Piven este cel care îl interpretează pe Harry Selfridge în serialul ”Mr. Selfridge”, difuzat de Happy Channel de luni până vineri, de la ora 15.30.

Despre serialul ”Mr. Selfridge”: 

Serialul, nominalizat, în 2013, la premiile Emmy, a captivat telespectatorii din numeroase țări prin poveste, dialoguri și întâmplări redate exemplar prin decoruri și costume fermecătoare, specifice perioadei La Belle Epoque.

Telespectatorii și criticii de film au lăudat modul în care au fost realizate costumele, accesoriile și decorurile de epocă. Filmările s-au realizat în mai multe locații: într-un studio din nordul Londrei a fost construită o replică a interiorului magazinului lui Harry Selfridge, din 1909, in timp ce exteriorul, a fost recreat în localitatea Kent.

Un tip carismatic, vizionar și modern, Mr Selfridge inaugurează un magazin grandios de modă pe Oxford Street, surprinzând societatea de la acea vreme. Serialul intră în culisele vieții personajului principal și descrie mariajul aproape destrămat, amantele și gustul pentru jocurile de noroc.

Jeremy Piven, Amanda Abbington, Gregory Fitoussi, Tom Goodman-Hill, Trystan Gravelle, Katherine Kelly, Aisling Loftus sunt câțiva dintre actorii care dau viață personajelor fascinante din serialul “Mr Selfridge”, difuzat pe Happy Channel.

COMENTARII

Ce spune Özge Özpirinçci despre rolul ei din serialul ”Femeie în înfruntarea destinului”

acum 10 ore

Pe Özge Özpirinçci o poți urmări în cel de-al doilea sezon din serialul ”Femeie în înfruntarea destinului”, difuzat în exclusivitate la postul Happy Channel, în fiecare luni și marți, de la ora 20.00.

Cum arată Maite Perroni din ”Triumful dragostei” fără machiaj… Este la fel de frumoasă? Iată imaginile

acum 1 zile

Declarată telenovela cu cea mai mare audiență, ”Triumful Dragostei” are o poveste emoționantă ce transmite un mesaj important.

Cennet îl părăsește pe Selim la altar. Care e motivul pentru care ea nu mai vrea să se mărite cu el?

acum 1 zile

Și-au dorit enorm să fie soț și soție. După ce iubirea lor a întâmpinat numeroase obstacole, visul celor doi pare că va deveni realitate. Însă, ajunsă în fața altarului, Cennet face un pas înapoi și îi spune lui Selim că nu se poate mărita cu el. Care să fie motivul? Ce reacție va avea Selim?

”Rolul vieții”, povestea actorului care se face profesor pentru că nu primește niciun rol în filme

acum 4 zile

Visează să devină actor, dar, pentru că nu primește niciun rol, alege să se facă profesor. Și, fix când începe să-I placă la catedră, primește o ofertă: să joace într-o reclamă tv. Aceasta este, pe scurt, povestea filmului ”Rolul vieții”...

”ELIF” a fost declarat cel mai longeviv serial turcesc

acum 4 zile

Tepespectatorii din România vor putea urmări cel mai nou sezon ”Elif” din 3 aprilie.

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

Stirile Antena 1 Observator

observator.tv


Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »