MARTI, 14 IANUARIE 2020

”Nu este o rușine să îți arăți emoțiile”, spune Ozan Dolunay, din serialul ”Elita societății”

Ozan Dolunay, cel care îl interpretează pe Mert în serialul ”Elita societății” este o fire sensibilă. Nu se teme și nici nu se rușinează să arate acest lucru. De ce? Pentru că unul dintre crezurile sale este că actorii lucrează cu emoții, pe care, chiar dacă este bărbat, trebuie să și le arate.

”Am studiat inginerie mecanică și, prin urmare, m-am învățat să am o abordare logică a lucrurilor. Însă, după ce am început să studiez teatrul, am avut o revelație: viața este făcută din emoții și nu este deloc o rușine să îți arăți emoțiile”, a mărturisit actorul într-un interviu acordat presei din Turcia.

Pe Ozan Dolunay îl puteți urmări la Happy Channel în serialul „Elita societății”, difuzat de luni până vineri, de la ora 22.00.

Despre serialul ”Elita Societății” (aka ”High Society”/”Yüksek Sosyete”):

Kerem (interpetat de Engin Öztürk) provine dintr-o familie de oameni săraci. Părinții lui lucrează la o familie de bogați: tatăl lui este grădinar, iar mama bucătăreasă. Kerem crește alături de nepotul bogătașilor, Mert (interpretat de Mehmet Ozan Dolunay), iar cei doi ajung buni prieteni.

Într-o bună zi, Kerem realizează că, de fapt, el nu este văzut ca un prieten adevărat, ci ca acel băiat bun la toate care îl salvează de fiecare dată pe nepotul bogătașilor. El își dorește să nu mai fie astfel privit, ci să devină propriul șef, să aibă propria afacere, în afara Istanbulului.

La un moment dat, bunica bogată a lui Mert decide ca nepotul ei să preia frâiele unuia dintre magazinele familiei. Însă, Mert îi face o propunere neobișnuită lui Kerem: să facă schimb de identități. Astfel, preț de o lună, Kerem se va da drept Mert și va conduce magazinul ”Olivia” în locul lui. Cei doi cad la înțelegere, iar de aici lucrurile iau o întorsătură neașteptată.

Serialul ”Elita societății” prezintă și povestea lui Cansu (interpretată de Hazar Erguclu), fata cea mică a unei familii bogate din înalta societate. Cansu, deși are tot ce își poate dori cineva, nu este deloc fericită. Ea simte că familia ei nu o iubește, mai ales că mama ei îi tot spune că este un copil care îi aduce doar ghinion. Într-o zi, întâlnește o ghicitoare care îi spune că va găsi adevărata iubire.

Cansu ajunge la magazinul ”Olivia”, unde se angajează ca vânzătoare. Își ascunde adevărata identitate, sperând că, astfel, va găsi adevărata iubire. Abia acum lucrurile se complică: Kerem crede că frumoasa Cansu este o fată săracă, de care se îndrăgostește. Casnu crede că șeful ei, Kerem, este un bărbat bogat, de care și ea începe să se îndrăgostească. Ece (Meriç Aral), prietena lui Cansu se îndrăgostește de Kerem, iar adevăratul bogătaș, Mert, se înamorează de Ece.

Distribuție:

Engin Öztürk în rolul lui Kerem Özkan
Hazar Ergüçlü - Cansu Koran
Meriç Aral - Ece
Ozan Dolunay - Mert
Zuhal Olcay - Süreyya Koran
Nihat Altinkaya - Levent Karatay
Hakkı Ergök - Metin Koran
Aliye Uzunatağan -Bedia
Taner Barlas -Yılmaz Özkan
Hülya Gülşen Irmak -Ayşen Özkan
Ceyda Tepeliler -Işıl
Gülşah Çomoğlu -Begüm Koran
Özgün Çoban -Can Koran
Yasin Çam - Ercan
Aybike Turan -Şirin
Seren Deniz Yalçın -Sude Goksu

COMENTARII

Actor din ”Clona”, îndrăgostit iremediabil de România. S-a mutat la București

acum 1 zile

Serialul ”Clona” a cucerit publicul din România. De publicul nostru a fost cucerit și Alessandro Safina, cel care interpretează coloana sonoră a serialului brazilian și care, totodată, a și jucat în ”Clona”.

”Ea este foarte specială pentru mine”, spune Can Yaman despre partenera lui din ”Vis de iubire”

acum 1 zile

Dacă frumoasa actriță a oferit răspunsuri care să înlăture orice urmă de îndoială, ei bine, una dintre declarațiile lui Can au pus și mai multe paie pe foc. Cum așa? Păi, cum ați interpreta voi următoarea declarație a frumosului actor din serialul turcesc ”Vis de iubire”:

Can Yaman versus Jason Momoa. Seamănă sau nu? Care dintre ei vi se pare mai frumos?

acum 2 zile

Pe Can Yaman îl puteți urmări la Happy Channel în serialul ”Vis de iubire”, difuzat în fiecare miercuri și joi, de la ora 20.00.

Sunt frați în serialul ”O nouă viață”, dar, în realitate, au devenit un cuplu

acum 3 zile

Pe Emily VanCamp și Chris Pratt îi puteți urmări la Happy Channel, în serialul ”O nouă viață”, difuzat în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 12.00.

”Mătușa Peruca”, din serialul „Îngerașul”, a fost desemnată ”Miss Tamaulipas”

acum 3 zile

Pe Nora Salinas o poți urmări la Happy Channel, în serialul ”Îngerașul”, difuzat de luni până vineri, ora 15.30.

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

DivaHair


Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »