MARTI, 28 NOIEMBRIE 2017

Bensu Soral, alias Melek din serialul ”Intrusul”, a avut grave probleme de sănătate din cauza curelor de slăbire

Acum are 54 de kilograme, dar obsesia pentru silueta trasă prin inel i-a creat numai probleme actriței Bensu Soral, alias Melek din serialul ”Intrusul”, care se difuzează numai la Happy Channel, de luni până joi, de la 20.00.

Actrița a povestit că, în liceu, nu era deloc mulțumită de felul în care arăta. La cei 1.63 metri ai ei, ea cântărea 64 de kilograme. I se părea că era dolofană, așa că a apelat la un regim de slăbire. Însă, din cauza acestuia, a ajuns să leșine. Și asta de mai multe ori pe zi. Inițial, medicii au crezut că are epilepsie.

”Într-un final, medicii au spus că am probleme cu inima, motiv pentru care mi s-a interzis să practic sporturi care îmi pot crește pulsul sau să cânt la instrumente de suflat”, a mărturisit ea presei din Turcia. 

Pe Bensu Soral o puteți urmări în exclusivitate la Happy Channel, în serialul ”Intrusul”, unul dintre cele mai tari seriale turcești.

“Intrusul” spune povestea a doi frați care ajung de o parte și de alta a legii. La trei ani, Umut (Aras Bulut Iynemli) a fost răpit de Celal, liderul unui clan mafiot din Istanbul, iar fratele lui, Sarp (Çağatay Ulusoy) crește cu vina dispariției Urmut. În urma evenimentelor petrecute în familia lui, Sarp se înscrie la Academia de Poliție și reușește să iasă în evidență datorită rezultatelor deosebite obținute. Cu scurt timp înainte de absolvire, lucrurile iau o altă întorsătură pentru Sarp, care ajunge în închisoare. Totul este, de fapt, un plan pentru a-i atrage atenția interlopului Celal. După ce este eliberat, Sarp începe să lucreze ca polițist sub acoperire în clanul acestuia. Între timp, Umut (căruia Celal i-a schimbat numele în Mert) ajunge și el în poliție, infiltrat de cunoscutul mafiot pentru a-l ține la curent cu tot ce se pregătește împotriva lui. Inevitabilul se produce, iar Sarp și Mert se întâlnesc fără să știe însă că sunt frați.

Serialul turcesc “Intrusul”(„Içerde”/“Insider”) a înregistrat audiențe spectaculoase în țara de origine, iar în România poate fi urmărit în exclusivitate la Happy Channel, de luni până joi, de la ora 20.00. Fii cu ochii pe Happy!

COMENTARII

Serialul britanic “Downton Abbey” a intrat în Cartea Recordurilor

acum 8 zile

Happy Channel difuzează serialul ”Downton Abbey” în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 12.00, câte două epizoade pe zi.

Modificări în grila de programe Happy Channel

acum 10 zile

Din 4 noiembrie, în grila de programe Happy Channel vor apărea mai multe modificări. Final de serial, filme noi, reveniri în grilă și schimbarea orei de difuzare a unuia dintre serialele turcești difuzate în exclusivitate de Happy Channel.

Vineri, de la ora 20.00, Happy Channel te invită la o comedie spumoasă

acum 13 zile

Vineri, de la ora 20.00, Happy Channel te invită la o comedie spumoasă: ”Luna recoltei” (”Harvest Moon”).

Un film de excepție cu Joaquin Phoenix și Emma Stone, sâmbătă, la Happy Channel

acum 19 zile

Sâmbătă, de la ora 20.00, Happy Channel difuzează un film de excepție, scris și regizat de către Woody Allen: ”În lipsa rațiunii” (”Irrational Man”).

Modificări în grila de programe Happy Channel, valabile din octombrie

acum 49 zile

Octombrie vine, la Happy Channel, cu schimbări în grila de programe.

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

DivaHair


Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »