MIERCURI, 14 NOIEMBRIE 2018

Bogdan Stanoevici, la “CulTOUR”: “Poveștile pe care mi le-a spus mămica mea mi-au marcat toată tinerețea”

Bogdan Stanoevici le arată telespectatorilor Happy Channel o latură mai puțin cunoscută despre el, în cadrul emisiunii “CulTOUR”, care se va difuza astăzi de la ora 17.30. Actor cu o vastă experiență în domeniul artistic atât în țară, cât și în afara țării, acesta vorbeste despre drumul profesional ales, dar și despre cel mai frumos cadou primit de la Dumnezeu.

Și-a început cariera artistică în anul 1979, iar de-a lungul timpului a jucat pe scena teatrului, în diverse spectacole, dar și în filme și producții tv. În anul 1989, Bogdan Stanoevici s-a stabilit în Franța, fiind unul dintre puținii actori care și-au continuat cariera și în afara țării. În prezent, el poate fi urmărit în serialul “Fructul oprit”, la Antena 1, în rolul lui Marius Cristescu. Invitat la “CulTOUR”, acesta a vorbit și despre latura personală. “Băiatul meu, care locuiește în Franța cu mama lui, este cel mai frumos cadou pe care mi l-a dat Dumnezeu vreodată”, mărturisește Stanoevici.

Unul dintre cele mai dragi locuri pentru el se află în România.

“Un loc de care sunt legat prin copilărie și prin ce am învățat de la mămica mea că se întâmpla acolo este zona Castelului Bran, pentru că acolo într-o vreme era inima Reginei Maria. Poveștile pe care mi le-a spus mămica mea, care a cunoscut-o pe Regina Maria, când ea era copilă, mi-au marcat toată tinerețea și toată adolescența. Întotdeauna, zona Castelului Bran a fost pentru mine un punct de atracție”, a povestit cunoscutul actor, la “CulTOUR”. Ce spune despre perioada în care a fost plecat din țară și ce alte mărturisiri mai face el, astăzi, de la ora 17.30, la Happy Channel, în reluare de la ora 23.00.

COMENTARII

Duminică, o dramă de excepție, cu Eva Mendes și Keira Knightley, la Happy Channel

acum 1 zile

Petru duminică, de la ora 20.00, Happy Channel v-a pregătit filmul ”Aventura de-o noapte” (”Last Night”), o dramă de expepție în care Keira Knightley și Sam Worthington joacă un cuplu în care luptă cu ispitele.

Carmen Tănase și Cosmina Dobrotă, mărturisiri din culisele serialului “Fructul oprit”

acum 2 zile

Talentate și îndrăgite de public, Carmen Tănase și Cosmina Dobrotă pot fi urmărite, în fiecare miercuri, de la ora 20.00, în cel de-al doilea sezon al serialului “Fructul oprit”, la Antena 1.

Vlad Gherman, de la bebeluș, la adultul de astăzi. Un cadou emoționant din partea fanilor

acum 2 zile

Vlad Gherman a primit un nou cadou frumos și emoționant, totodată, din partea fanilor săi. Este vorba despre un colaj foto din patru imagini cu Vlad în diferite ipostaze, de la bebeluș de doar câteva luni, la adultul de astăzi. Plăcut impresionat, Vlad Gherman a publicat...

Iată care este numele complet al lui Vlad Gherman. Nepoțica lui l-a ”dat de gol”

acum 24 zile

Vlad Gherman, care prezintă emisiunea ”CulTOUR”, de la Happy Channel, și îl interpretează pe Ioan în serialul ”Fructul Oprit”, a dezvăluit care este numele lui complet. Într-o postare pe contul său de Instagram, Vlad a mărturisit că nepoțica sa,...

Andreas Petrescu, AZI, de la 17.30, la ”CulTOUR”: “Nu aş renunţa niciodată!”

acum 25 zile

Scenarist și actor, Andreas Petrescu este invitatul lui Criss şi Vlad, astăzi, la “CulTOUR”, unde va răspunde celor 61 de întrebări propuse de aceştia.

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »