• JOI, 15 MARTIE 2018

    Kerem Bürsin a luat lecții de box pentru rolul din “Inima orașului”

     Actorul Kerem Bürsin, pe care telespectatorii Happy Channel îl pot urmări de luni până joi, de la ora 21.00, în cel mai nou serial turcesc intrat în grila stației tv, mărturisește că a apelat la ajutorul unui boxer profesionist pentru rolul din “Inima orașului”. El s-a pregătit luni bune în ringul de box pentru a-i da viață personajului său – Ali Smith.

    În vârstă de 30 de ani, Kerem Bürsin se află la a treia producție în care este protagonist. În “Inima orașului”, serialul pe care Happy Channel în difuzează în premieră și în exclusivitate de luni până joi, de la ora 21.00, actorul joacă rolul lui Ali Smith, un tânăr marcat de o tragedie din copilărie, când a asistat la moartea propriei mame. După ce trăiește ani buni ca marinar, el ajunge în Istanbul, iar acolo se înscrie la un campionat de box. Pentru a reuși să se descurce cât mai bine în această ipostază, Kerem a apelat la ajutorul unui specialist, antrenându-se vreme lungă până să înceapă filmările pentru “Inima orașului”.

    “Am făcut ceva box. Am făcut antrenamente timp de șase luni, în America (Los Angeles), cu Tony Jeffries. Am învățat să boxez. Asta este partea plăcută a actoriei!”, a mărturisit Kerem Bürsin în cadrul unui interviu difuzat în exclusivitate la postul de televiziune Happy Channel.

    În “Inima orașului”, care poate fi urmărit de luni până joi, de la ora 21.00, la Happy Channel, Kerem Bürsin joacă alături de Leyla Lydia Tugutlu, Osman Alkas, Gurkan Uygun.

    Actorul îi este recunoscător lui Jeffries pentru ajutorul oferit, mărturisind că pe lângă faptul că acesta este un bun antrenor, îi este și un bun prieten. Kerem a făcut echipă bună și cu actorii din distribuția serialului de la Happy Channel. “Echipa de actori este minunată. Toți sunt super! În ceea ce privește evoluția personajului meu, este palpitant faptul că este o poveste în care acesta se ridică din nimic.”, spune tânărul actor.

    COMENTARII

    Imagini SUPERBE din vacanța petrecută de Criss și Vlad în Cuba. Cuvintele sunt de prisos

    acum 55 minute

    Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman, gazdele emisiunii ”PoveștiCOOL”, difuzată, în weekend, de Happy Channel, și-au luat rămas bun de la Cuba, țara muzicii și a culorilor, pe care și-au dorit nespus să o viziteze.

    De la ora 15:30, telespectatorii pot urmări finalul producției. “Sărmana Maria” se încheie, astăzi, la Happy Channel

    acum 4 zile

    Thalia și Fernando Colunga își iau, astăzi, 19 iulie, rămas bun de la telespectatorii Happy Channel.

    Criss și Vlad au luat lecții de dans în vacanța lor din Cuba

    acum 10 zile

     Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman, vedetele postului Happy Channel, se bucură din plin de vacanța lor în Cuba, țară pe care o vizitează pentru prima oară.  Cum arată programul lor? Plajă, înot, plimbări și... lecții de dans. Ei bine, da, realizatorii...

    Imagini cu Criss și Vlad din vacanță. Cristina Ciobănașu a devenit ”Mica Sirenă”

    acum 14 zile

    Vlad, glumeț cum este de obicei, și-a intitulat fotografiile cu Criss ”Mica Sirenă”.

    Să ajungă pe Marte, să facă ocolul Pământului în zbor, iată doar două dintre lucrurile care ar face-o fericită pe Irina Margareta Nistor

    acum 18 zile

    Pe Irina Margareta Nistor, o puteți urmări la Happy Channel, în fiecare duminică, de la ora 15.30, la ”CineCOOL”, pastila de teatru și film din cadrul emisiunii ”PoveștiCOOL”.

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    DivaHair

    divahair.ro


    Top stiri
    PoveștiCOOL
    iSerial - O grămadă de caramele
    Citește mai departe »
    Don Apetit&Co! Sâmbăta, de la ora 15.30
    Citește mai mult... »