MARTI, 30 IUNIE 2020

Lucruri inedite despre Kenan Acar, actorul din “Ține-mă de mână”

 instagram/kenanacr

Kenan Acar, actorul care a devenit faimos pentru rolul său din “Ține-mă de mână” în care îl interpretează pe Kadir, a mai jucat în seriale precum Meryem (2017) și Cesur yürek (2016).

Baschetul sau actoria?

El s-a născut în 1990 în Izmir, Turcia. Încă din copilărie, unul dintre hobby-urile sale a fost baschetul. Acest sport îl făscuse chiar să își dorească o carieră în lumea sportului.

Debutul în lumea actoriei

Frumosul actor a debutat în lumea actoriei în 2014 când a primit un rol în serialul “Yaman”. Acesta a ajuns că fie unul dintre cei mai talentați și apreciați actori din generația sa. Astfel, prestația sa din primul serial în care a jucat l-a ajutat pe acesta să fie remarcat de producători și ales mai târziu pentru serialele "Gamsiz Hayat" și "Cesur Yurek".

Viața personală

În timpul filmărilor pentru serialul "Meryem", tânărul actor a legat prietenii cu mulți colegi și, de asemnea, s-a îndrăgostit. Kenan a început o frumoasă poveste de dragoste cu actrița Serenay Aktas, cea care interpreta rolul comisarului Burcu.

Despre serialul “Ține-mă de mână”

“Ține-mă de mână” este unul dintre serialele turcești cele mai urmărite. Protagonista serialului este Azra (Alina Boz), o tânără pasionată de gătit, marcată de moartea tatălui ei. Lumea ei se schimbă când îl cunoaşte pe Cenk (Alp Navruz), un bărbat carismatic, provenit dintr-o familie bogată.
După moartea tatălui ei, Azra și fratele ei, Mert (Yigit Kagan Yazici), bolnav de autism, se trezesc aruncați în stradă, fără niciun ban. Și astfel, după o viață în care nu-i lipsea nimic, Azra se vede nevoită să se confrunte cu sărăcia.

Ea visează să ajungă un mare cofetar și decide să urmeze o școală din America pentru a lua lecții de gătit. În urma unei încurcături la aeroport, ea îl cunoaște pe Cenk, nepotul lui Feride Celen (Seray Gözler).

Cenk provine dintr-o familie înstărită. El este într-o perioadă de rebeliune pentru că se învinovățește de moartea tatălui lui. Din acest motiv, el refuză să preia afacerea familiei și se poartă iresponsabil. Din cauza comportamentului lui, el se află într-un conflict permanent cu bunica sa, Feride Celen.

La un moment dat, pe când își căuta frățiorul dispărut, Azra o cunoaște pe doamna Feride. Femeia îi face o propunere tinerei, angajând-o să gătească pentru familia lui Cenk. Astfel, cei doi tineri se intersectează din nou și viețile lor complicate se schimbă atunci când se îndrăgostesc.

CITEȘTE ȘI

Cine este Alina Boz, protagonista serialului ”Ține-mă de mână”, difuzat în exclusivitate de Happy Channel

COMENTARII

Batuhan Ekşi, în rolul lui Tarik Yelkenci în “Ține-mă de mână”

acum 21 ore

Batuhan Ekşi, frumosul actor din serialul turcesc “Ține-mă de mână”, s-a născut la 13 octombrie 1990 în Istanbul, Turcia. Actorul a devenit cunoscut pentru rolul său din serialul ” Sihirli Annem”. Încă din copilărie, acesta și-a dorit foarte...

Güler Ökten, actrița din “Cennet”, la aproape 79 de ani

acum 23 ore

Güler Ökten, actrița din serialul turcesc “Cennet” , s-a născut la 14 noiembrie 1941, în Isparta, Turcia. Ea are o carieră impresionantă, fiind actriță de teatru, film și seriale. Aceasta a devenit cunoscută pentru rolul ei din filmul...

Giovanna Antonelli în “Legături de familie”, rolul care a consacrat-o

acum 1 zile

Giovanna Antonelli, frumoasa actriță braziliană, s-a născut la 18 martie 1976, în Rio de Janeiro. La vârsta de 15 ani, aceasta a debutat în emisiunea pentru copii “Clube da Criança”. În 1994, Giovanna a debutat ca actriță în telenovela...

Can Verel, actorul din serialul turcesc “Jurământul”

acum 1 zile

Can Verel s-a născut la 1 ianuarie 1982 la Istanbul. El este fiul faimosului fotbalist de la Fenerbahce, Engin Verel și al frumoasei Bahar Erdeniz. Can a studiat actoria la Müjdat Gezen Art Center. Acesta a debutat ca actor în 2004 când a primit un rol în serialul...

Ceyda Olguner, frumoasa actriță din “Jurământul”

acum 4 zile

Ceyda Olguner s-a născut în ianuarie 1987, în Ankara, Turcia. Frumoasa actriță a debutat în 2013, în serialul "Sakli Kalan". În 2015, a jucat în serialul "Zeyrek ile Çeyrek". Ceyda a jucat în serialul "Sevda Kusun...

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

DivaHair


Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »