• MIERCURI, 25 IULIE 2018

    Unde și-au continuat vacanța Criss și Vlad, după ce au plecat din Cuba? Imaginile te vor lăsa fără cuvinte

     Vara aceasta va fi, cu siguranță, una de neuitat, pentru Criss și Vlad. Realizatorii emisiunii ”PoveștiCOOL”, de la Happy Channel, au vizitat, pentru prima oară, Cuba, țară în care visau să ajungă. 

    Însă, vacanța lor nu s-a terminat odată cu plecarea din Cuba. Criss și Vlad au ales o altă destinație unde să își reîncarce bateriile. Este vorba despre Spania. 

    Sunt lucruri frumoase de vizitat în Barcelona! Am văzut Casa Batlló și Casa Milà”, le-a împărtășit Vlad internauților, pe contul său de Instagram.

    Casa Milà, cunoscută și sub numele ”La Pedrera”, este una dintre operele arhitectonice ale lui Antoni Gaudi. Contruită din carieră de piatră, clădirea aduce cu o stâncă. Iar Casa Batlló a fost contruită în 1877 și este cunoscută și sub numele de "Casa dels ossos" ("Casa Oaselor"). În prezent, ea face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO.

    COMENTARII

    Andreas Petrescu, AZI, de la 17.30, la ”CulTOUR”: “Nu aş renunţa niciodată!”

    acum 7 ore

    Scenarist și actor, Andreas Petrescu este invitatul lui Criss şi Vlad, astăzi, la “CulTOUR”, unde va răspunde celor 61 de întrebări propuse de aceştia.

    Din dragoste pentru Ana și Ioan. Iată cât s-au schimbat cele două personaje din ”Fructul Oprit”

    acum 1 zile

     Ana și Ioan, cele două personaje interpretate de Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman în serialul ” Fructul Oprit ”, au numeroși fani.  Cei mai creativi dintre ei, au realizat o serie de desene frumoase cu personajele preferate din serialul difuzat...

    Schimbare de look pentru Cemil, din ”Iffet”. Iată cum îi stă fără mustață și cu părul tuns „periuță”

    acum 1 zile

    Pe Ibrahim Çelikkol îl puteți urmări la Happy Channel, în serialul turcesc „Iffet”, serial difuzat de luni până vineri, de la ora 16.30.

    Vlad Gherman, azi și în urmă cu 10 ani. Provocarea virală de pe internet #10yearschallenge

    acum 5 zile

    În această perioadă, pe rețelele de socializare circulă o provocare internațională sub hastag-ul #10yearsChallenge.

    Criss și Vlad se bucură de ultimele raze de soare. De la 30 de grade, ei revin la zăpada de acasă

    acum 7 zile

     Criss și Vlad se bucură din plin de ultimele zile cu 30 de grade. Aflați în Thailanda, în vacanță , cei doi prezentatori ai emisiunii ”CulTOUR”, difuzată de Happy Channel se pregătesc să părăsească însorita și frumoasa insulă Phuket....

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Stirile Antena 1 Observator

    observator.tv


    Top stiri
    CulTOUR
    iSerial - O grămadă de caramele
    Citește mai departe »
    Don Apetit & Co
    Citește mai mult... »