VINERI, 19 APRILIE 2019

Vă amintiți de Mulder, din ”Dosarele X”? Happy Channel vă invită să urmăriți filmul de debut, ca regizor, al actorului David Duchovny

Actorul David Duchovny, pe care întreg mapamondul l-a admirat în rolul agentului Mulder din ”Dosarele X”, a trecut dincolo de camera de filmat. Sâmbătă, 20 aprilie, la ora 20.00, Happy Channel vă invită să urmăriți filmul său de debut în calitate de scenarist și regizor. Este vorba despre filmul ”Casa D”, pe care Duchovny a mărturisit că l-a scris în nici șase zile.

Filmul spune povestea emoționantă a lui Tommy, un băiat de 13 ani, care trăiește în Greenwich cu mama sa. Prietenul său cel mai bun e Pappass, un bărbat în vârstă de 30 de ani, dar care se comportă ca un copil. Pappass are și un serviciu: furnizează carne unui măcelar local. Tommy crește și începe să se îndepărteze de prietenul său. Supărat pe Tommy, Pappaas fură o bicicletă. Însă, Tommy este cel care își asumă furtul, chiar dacă asta îi aduce repercusiuni serioase. Așa apare Bernadette în viața lui Tommy, o femeie din închisoare care îi oferă acestuia sfaturi de viață. Mulți ani mai târziu, Tommy pleacă din Greenwich pentru a locui în Paris. Însă, el revine în fostul cartier și la prietenul pe care l-a lăsat în urmă și pe care îl găsește total schimbat.

”Casa D”, la Happy Channel, sâmbătă, de la ora 20.00, la Happy Channel.

Din distribuție: Anton Yelchin, Téa Leoni, David Duchovny, Robin Williams.

COMENTARII

Vlad Gherman: ”Am concurență serioasă”. Despre cine este vorba?

acum 2 zile

Pe Cristina și Vlad îi puteți urmări de luni până vineri, la Happy Channel, la emisiunea ”CulTOUR”, difuzată de la ora 17.30. Iar miercurea, cei doi actori sunt la Antena1, în serialul ”Fructul Oprit, difuzat de la ora 20.00.

Mesajul emoționant al Cristinei Ciobănașu pentru mentorul ei, Carmen Tănase

acum 9 zile

Pe rețelele de socializare, Cristina Ciobănașu a postat un mesaj emoționant pentru mentorul său, actrița Carmen Tănase.

Se pregătesc pentru un copil? Mesajul postat de Vlad Gherman a pus fanii pe gânduri

acum 14 zile

Ce vor discuta cei doi cu medicul aflați în seara asta, de la ora 20.00, în serialul ”Fructul Oprit”, difuzat de Antena 1.

Cristina Ciobănașu și-a schimbat look-ul. Vă plac CULORILE din părul ei?

acum 16 zile

Cristina Ciobănașu, gazda emisiunii ”CulTOUR”, difuzată de Happy Channel de luni până vineri, de la ora 17.30, a trecut, recent, printr-o schimbare de imagine. A rămas fidelă roșului aprins, daaaar a adăugat și...

Maria Buză este Șlibovița, mama Doiniței Oancea, în serialul “Fructul oprit”

acum 16 zile

Îndrăgita actriță Maria Buză va putea fi văzută de telespectatori pentru prima dată într-un serial de televiziune, miercuri – 8 mai, de la ora 20.00, la Antena 1. Aceasta se alătură distribuției “Fructul oprit”.

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

DivaHair


Stirile Antena 1 Observator

observator.tv


Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »