JOI, 19 IANUARIE 2017

De când s-a despărţit de Adelina, Speak suferă de INSOMNIE! Uite cum îşi "OMOARĂ" orele de nesomn

Toată lumea credea că Speak şi-a revenit după despărţire, dar artistul dă altceva de înţeles.

Suferă de insomnii, şi în miez de noapte meditează.

Nu sunt puţine nopţile în care somnul îl părăseşte, iar artistul apelează la tot soiul de subterfugii.

În ajutor îi sar mereu telefonul mobil şi prietenii virtuali, pe care îi ţine la curent cu toate gândurile sale. Însă, peste toate, chipul mereu trist al acestuia este semn că problemele sufleteşti nu au fost încă depăşite.

COMENTARII

Cum să alegi fondul de ten în funcție de tonalitatea pielii

acum 30 zile

Culoarea fondului de ten trebuie să se potrivească cu cea a pielii, dar pentru asta trebuie să îți cunoști subtonurile tenului.

Dulapul metalic, un obiect de mobilier potrivit atat pentru birou, cat si pentru casa

acum 39 zile

Exista unele obiecte de mobilier potrivite in orice loc, fie la birou, fie in apartamentul sau casa ta. Unul dintre cele mai bune exemple in acest sens il reprezinta dulapul metalic, care poate fi asezat usor in orice spatiu si are o sumedenie de caracteristici foarte folositoare.

Prinde ultimele oferte de Revelion de la Christian Tour!

acum 60 zile

Luna decembrie si-a intrat oficial in drepturi, iar ofertele de Revelion ale marilor agentii de turism se epuizeaza pe zi ce trece. E timpul sa te grabesti si sa profiti de ele, intrucat valabilitatea acestora este conditionata de disponibilitatea locurilor libere.

Botine de dama la moda: Cum sa le asortezi la orice tinuta!

acum 142 zile

In cazul multora dintre noi, un exemplu clasic este reprezentat de combinatia blugi - botine favorite. Acesta este duo-ul dinamic care revine la moda in fiecare an, caracterizat fiind de o mare diversitate de stiluri in care cele doua pot fi purtate.

6 sfaturi utile de urmat înainte să îți schimbi garderoba pentru toamnă

acum 148 zile

De multe ori, trecerea de la zilele caniculare de vară la temperaturile indecise de toamnă înseamnă o cheltuială destul de mare pentru tine, ca să poți fi la zi cu garderoba.

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »