VINERI, 22 MAI 2020

Vara ta poate fi una frumoasă, chiar dacă se anunță temperaturi ridicate. Esențial e să te bucuri de fiecare moment

 După două luni petrecute în casă, cel mai probabil de-abia aștepți să iei parcurile la pas, munții la cutreierat și Vama Veche la cucerit. E absolut normal să îți dorești să recuperezi ceea ce ți-a fost restricționat în perioada de izolare, respectând, desigur, normele de igienă și de distanțare socială. Dacă epidemiologii nu știu sigur când va fi eradicată boala Covid-19, vremea de acum și meteorologii dau semnale clare că urmează o vară toridă. Și nu ai nevoie de multe previziuni, căci e de ajuns să te gândești la cât de rare au fost ploile în ultimul timp și cât de mult s-a extins seceta.

Ceea ce este cert e că te vei bucura la maximum de lunile de vară, însă ar fi bine să te gândești din timp ce ai putea să faci încă de pe acum pentru a face față temperaturilor ridicate. În acest sens, noi doar îți reamintim de câteva măsuri, depinde doar de tine dacă vrei să le implementezi sau nu. Ca bonus, venim și cu câteva recomandări pentru studenți, în cazul în care fiul sau fiica ta se pregătește să revină la cursuri după ce vor fi reluate cursurile față în față.

Aerisirea locuinței

Încă de la primele ore ale dimineții, lasă aerul curat să pătrundă în toate camerele și nu uita să deschizi și fereastra de la baie. Dacă e cazul, schimbă perdelele cu niște jaluzele de culoare deschisă, lasă un recipient cu apă rece și gheață în cameră, gătește cu hota aprinsă. Dacă sistemul tău de aer condiționat e învechit, chiar este o investiție foarte inspirată să achiziționezi unul nou. Dacă ești student și vei fi pus în situația de a te întoarce în cămin pentru sesiune, poți să lipești folii de staniol pe fereastră, să lași un lighean sau o găleată cu apă rece într-un colț al camerei și să cumperi un ventilator la mâna a doua sau de la colegii din ultimul an care se decazează mai repede.

 

Hidratare

 În timpul verii, este recomandat să bei cât mai multe lichide, cel puțin doi litri de apă pe zi. În loc să bei, pe lângă aceasta, sucuri acidulate și bere, care te vor deshidrata, fă-ți cât mai des limonadă răcoritoare, la care să adaugi mentă și gheață. Cel mai bine ar fi să o îndulcești cu miere pentru a nu exagera cu zahărul. Și da, înghețata, oricât de multe calorii ar avea, rămâne o tentație de care te poți bucura din când în când. O variantă mai sănătoasă ar fi să amesteci iaurt cu fructe și apoi să pui compoziția la congelator. În felul acesta, vei obține un desert pe cât de bio, pe atât de slab caloric. Nu uita nici de fructe și salate!

 

Haine adecvate

Renunță la hainele supraelastice, din materiale sintetice și de culoare închisă. În locul lor, poartă îmbrăcăminte din bumbac sau in, deschise la culoare și largi. Poți opta și pentru rochii lejere și vaporoase, pe care să le asortezi la măștile de protecție de diferite culori. Ai grijă și cu ce te vei încălța. De preferat ar fi să porți încălțăminte comodă, de calitate, sandale din piele cu talpă joasă, ortopedică, adidași și sneakerși sau pantofi „decupați”.

 

Probabil că, în ultima perioadă, ți-ai reconsiderat multe aspecte ale existenței tale și ai învățat să te bucuri de lucrurile mărunte. De asemenea, ai conștientizat că sănătatea e cea mai importantă. Tocmai de aceea, nu îți fă griji despre „ce va fi, cum va fi”, important e să te simți tu bine emoțional și fizic și să fii înconjurată de cei dragi.

Sursă foto: unsplash.com

 

 

 

 

COMENTARII

Top 5 cele mai frumoase cărți de dragoste

acum 2 zile

Niciodată nu ai prea multe cărți și chiar dacă au mai rămas în biblioteca ta câteva pe care încă nu le-ai citit, tot îți dorești unele noi. Se spune că trăiești atâtea vieți câte cărți citești, punându-te în pielea personajelor tale...

5 cărți de dezvoltare personală pe care trebuie să le citești

acum 4 zile

Perioada de izolare ne-a făcut să ne răscolim raftul cu cărți și apoi să facem ravagii pe rafturile librăriilor online, din dorința de a învăța lucruri noi. Cititul ne-a determinat să ne folosim timpul constructiv, reușind să terminăm cărțile demult începute....

Ce să porți la prima întâlnire? – 5 sfaturi

acum 5 zile

Prima impresie e greu de schimbat. Tocmai de aceea, la prima întâlnire trebuie să te asiguri că arăți impecabil. Pe lângă faptul că entuziasmul te va determina să îți alegi mai multe ținute, reușind cu greu să te decizi, este important să nu te alarmezi. Iată...

Cum menții un stil de viață sănătos: 4 sfaturi de pus în practică

acum 46 zile

Atunci când vine vorba despre un stil de viață sănătos și nutriție, există câțiva pași pe care îi poți urma pentru a te simți bine și, mai mult decât atât, pentru a preveni anumite probleme de sănătate. Și, cu toate că fiecare dintre noi își dorește să se simtă bine, poate fi complicat să știi ce reguli să urmezi și ce schimbări poți face.

Cum poți face să conteze fiecare moment cu familia ta – metode eficiente și durabile

acum 55 zile

În familie, îți recapeți energia pozitivă, găsești sprijinul și motivația de a merge mai departe în orice situație. Este important, însă, să știi cum să petreci timp de calitate împreună cu cei dragi, iar în cele ce urmează descoperi câteva metode eficiente în acest sens și care funcționează nu doar pentru moment, ci pe termen lung. Este vorba, practic, despre a te concentra asupra soluțiilor pe care le ai la îndemână pentru a le rezolva.

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

DivaHair


Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »