MARTI, 23 MAI 2017

Artiștii de pretutindeni, solidari cu Ariana Grande. Ce mesaje au transmis, după explozia de pe Manchester Arena: ''Lumea se destramă...

 hepta.ro

Artiști din lumea muzicii pop au reacționat după explozia mortală de luni seara produsă imediat după show-ul susținut de cântăreața americană Ariana Grande la sala de concerte Manchester Arena.

''Gândurile mele, rugăciunile și lacrimile pentru cei afectați de tragedia din seara aceasta din Manchester. Trimit toată dragostea mea'', a scris pe unul dintre conturile sale de social media artista americană Taylor Swift

''Fiecare muzician se simte rău & responsabil în seara asta — concertele ar trebui să fie sigure pentru voi. Este cu adevărat cel mai rău coșmar. Trimit dragostea mea către Manchester & Ari'', a scris cântăreața Lorde din Noua Zeelandă.

''Inima mă doare pentru sora mea, Ariana & fiecare familie afectată de acest eveniment tragic din Marea Britanie. Vieți inocente au pierit. Îmi pare tare rău să aud asta'', a scris și cântăreața americană Nicki Minaj.

''Mă rog pentru toată lumea @spectacolul ArianaGrande'', se arată și în mesajul publicat pe unul dintre conturile de socializare de cântăreața americană Katy Perry.

''Trimit rugăciunile către @ArianaGrande & toți cei care sunt cu ea...'', a scris artista americană Missy Elliot. ''Știu că trebuie să fie dificil & sfâșietor pentru toată lumea'', a adăugat ea.

''Sunt sfâșiat cu privire la ce s-a întâmplat în seara asta în Manchester. Trimit dragostea mea către toți cei implicați'', se arată în mesajul publicat de cântărețul britanic Harry Styles.

Formația One Republic a publicat un mesaj pe contul de socializare transmițând ''gândurile și rugăciunile către oamenii de la concertul @ArianaGrande din''. Membrii trupei pop-rock au notat de asemenea că se simt ''devastați'' de cele întâmplate.

Și artista americană Cher a publicat un mesaj pe unul dintre conturile sale din mediul online. ''Rugăciunile mele merg către cei din Manchester'', a scris artista care a menționat că a ''avut parte de momente speciale'' în orașul din Marea Britanie în care s-a petrecut explozia.

Cântărețul american de R&B John Legend a publicat un mesaj pe contul său de social media după tragedie. ''Trimit dragostea către Marea Britanie, @ArianaGrande și pentru toți susținătorii ei care au fost prinși în acest atac oribil. Sfâșietor'', a scris el.

''Lumea se destramă. Vreau să trimit dragostea mea către toată lumea'', a scris și artistul american Chris Brown, conform sursei citate.

Cântăreața americană Ariana Grande și-a exprimat profundul său regret tragedia din Manchester, produsă la finalul concertului său. "Distrusă. Din adâncul inimii mele, îmi pare atât de rău. Nu am cuvinte", a scris pe Twitter artista de 23 de ani, care a scăpat nevătămată.

Explozia s-a produs imediat după ce Ariana, aflată într-un turneu european, și-a încheiat spectacolul de pe Manchester Arena luni seara, în jurul orei locale 10.35 p.m. La acel moment, arena era plină de fani, printre care un număr mare de fete adolescente, care reprezintă cea mai mare a parte a fanilor vedetei.

Poliția britanică a anunțat că tratează ca pe un atac terorist explozia produsă luni seara la Manchester Arena.

Un bilanț actualizat al poliției confirmă că incidentul s-a soldat cu 22 de morți și aproximativ 50 de răniți.

Manchester Arena, cu 21.000 de locuri, este cea mai mare sală de concerte din Europa.

COMENTARII

Vremea de Paști 2018. Anunțul ANM este ÎNFRICOȘĂTOR. Meteorologii avertizează: „România se va afla...”

acum 568 zile

După surprizele meteorologice de la sfârșitul lunii februarie, românii se așteaptă la ce e mai rău în viitor. Cum anul acesta sărbătorile pascale vor fi la începutul lunii aprilie, șansele ca vremea să fie una frumoasă sunt destul de mici.

Dascălii din România vor beneficia de cursuri de învățare continuă

acum 588 zile

În sprijinul acestei responsabilități, Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, împreună cu Fischer International, își propun să le creeze profesorilor români un cadru de evoluție profesională continuă prin intermediul campaniei "Liga Profesorilor Excepționali".

Atenție! Săptămâna viitoare sunt două mari sărbători cu curce roșie în calendar. Iată ce sfinți sărbătorim

acum 628 zile

Ce sfinți sărbătorim în aceste două zile? Iată ce scrie în calendarul ortodox 2018:

Joi este sărbătoare cu cruce în calendar. Iată ce sfânt sărbătorim pe 25 ianuarie

acum 629 zile

Pe 25 ianuarie 2018, in calendarul ortodox, este sarbatoare cu cruce neagra.

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

DivaHair


Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »