DUMINICA, 07 MAI 2017

ATENȚIE, vremea se schimbă! Anunț de ultimă oră de la ANM

În toiul primăverii, revin ninsorile! Acesta este anunțul pe care l-au făcut specialiștii ANM, care au emis o informare de vremea rea. Așadar, vremea se va răci, la munte va ninge, iar în restul teritoriului sunt așteptate ploi și descărcări electrice. 

Ploi însemnate cantitativ, care pot avea şi caracter totrenţial, însoţite de descărcări electrice şi vânt puternic se vor înregistra de duminică, de la ora 16.00, până marţi noapte, potrivit unei informări meteorologice transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). De asemenea, începând de miercuri, vremea se va răci, iar la munte va ninge.

Potrivit meteorologilor, începând de duminică, ora 16.00, până marţi, ora 23.00, vor fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată, manifestându-se prin averse ce pot avea caracter torenţial, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului cu aspect de vijelie. Pe arii restrânse vor fi căderi de grindină.

În zonele de deal şi de munte, dar şi în sudul, estul şi centrul ţării, cantităţile de apă vor depăşi local 15-20 de litri pe metru pătrat, iar izolat 40-50 de litri pe metru pătrat, precizează ANM.

De asemenea, în noaptea de marţi spre miercuri şi în cursul zilei de miercuri, vremea va deveni rece, temporar va ploua în jumătatea de sud-est a ţării, iar la munte precipitaţiile vor fi mixte. Dimineaţa, în special în nordul şi centrul ţării, local se va produce brumă.

COMENTARII

Happy Channel, creşteri semnificative de audienţã în luna mai

acum 2 zile

Happy Channel – televiziunea dedicatã femeilor, parte a Intact Media Group, se dovedește o alternativă puternică în fața canalelor generaliste. Luna mai a adus postului creșteri semnificative de audienţã, faţã de anul trecut. Astfel, Happy Channel şi-a dublat audienţa la nivelul întregii zile şi a ajuns pe locul 8 în top all channels la nivelul target-ului Femei 18-49 Urban. Postul închide luna mai 2020 cu o medie de 0.3% rating şi 2.1% cota de piaţã, în vreme ce principalul competitor, Pro 2, închide luna cu doar 0.1% rating şi 0.5% cota de piaţã.

Fii erou de acasă! Donează pentru a salva vieți! O inițiativă a trustului Intact Media Group

acum 65 zile

Lupta împotriva coronavirusului merge mai departe. Antena 1, Antena Stars, Happy Channel, ZU TV și Antena 3 se unesc în cel mai complex eveniment media. Trustul Intact organizează cel mai mare teledon virtual: “Români împreună”, duminică, 29 martie, de la 13:00.

Vremea de Paști 2018. Anunțul ANM este ÎNFRICOȘĂTOR. Meteorologii avertizează: „România se va afla...”

acum 797 zile

După surprizele meteorologice de la sfârșitul lunii februarie, românii se așteaptă la ce e mai rău în viitor. Cum anul acesta sărbătorile pascale vor fi la începutul lunii aprilie, șansele ca vremea să fie una frumoasă sunt destul de mici.

Dascălii din România vor beneficia de cursuri de învățare continuă

acum 817 zile

În sprijinul acestei responsabilități, Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, împreună cu Fischer International, își propun să le creeze profesorilor români un cadru de evoluție profesională continuă prin intermediul campaniei "Liga Profesorilor Excepționali".

Atenție! Săptămâna viitoare sunt două mari sărbători cu curce roșie în calendar. Iată ce sfinți sărbătorim

acum 857 zile

Ce sfinți sărbătorim în aceste două zile? Iată ce scrie în calendarul ortodox 2018:

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

DivaHair


Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »