• LUNI, 11 IUNIE 2018

    A vrut să facă un parfum pentru el și pentru familie și a ajuns să conducă un ”imperiu” al parfumurilor

    În doar 10 ani, ce a pornit de la o simplă pasiune, s-a transformat într-o adevărată afacere profitabilă. Aceasta este, pe scurt, povestea sucesului lui Sergio Momo, autorul unui brand de referință în lumea parfumurilor.

    Echipa emisiunii „PoveștiCOOL” a fost la lansarea ”Obsentum” și a realizat un interviu chiar cu Sergio Momo, invitatul special al acestui eveniment ce a avut loc la Mall Băneasa. 

    În realitate, mereu am fost pasionat de parfumuri, oar designul a fost munca mea. După mai bine de 20 de ani de muncă în domeniu, în Italia, UK, SUA, am găsit niște timp liber și mi-am dorit să fac ceva pentru mine. Nu am intenționat nicio secund să fac asta, nu am avut niciun plan de afaceri, doar mi-am dorit ca în puținul timp liber să fac ceva pentru mine, pentru familia mea, pentru prietenii mei”, a povestit renumitul parfumier și designer, totodată, la ”PoveștiCOOL”, emisiune difuzată de postul Happy Channel în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 15.30 (în reluare luni-vineri, ora 15.30 și luni-joi, de la miezul nopții).

    COMENTARII

    Duminică, la CineCOOL. La ce visează tânărul actor Bogdan Iancu: “Lucrul pe care mi-l doresc nu ține de faimă,carieră"

    acum 2 zile

    La vârsta de patru ani a apărut pentru prima dată într-o reclamă, iar zece ani mai târziu a avut șansa să joace alături de Gérard Depardieu. Bogdan Iancu, unul dintre tinerii talentați care se remarcă din noua generație de actori autohtoni, este invitatul...

    Are 18 ani și deja a jucat alături de mari actori internaționali. Bogdan Iancu vine la ”CineCOOL”

    acum 2 zile

     Bogdan Iancu face parte din tânăra generație de actori. La doar 4 ani el a debutat în lumea filmului. Acum, are doar 18 și deja în CV-ul lui figurează colaborări la care alți actori încă mai visează.  Despre cum a fost la filmările...

    Sâmbătă, la ”PoveștiCOOL”, Rapha este cel care intră în bucătăria ”Don Apetit & Co”

    acum 2 zile

     La ”Don Apetit & Co”, rubrica de gătit din cadrul emisiunii ”PoveștiCOOL”, cel care stă la butoane în bucătărie nu este Vlad Gherman, așa cum v-ați obișnuit. Bunul lui prieten, Rapha, va avea rolul de gazdă, de data aceasta. Iar responsabil cu...

    Două filme pe care nu trebuie să le ratați luna aceasta. Despre ele, la ”PoveștiCOOL”

    acum 3 zile

    ”Ce filme mai rulează în perioada asta?”, poate se întreabă mulți dintre voi. Ei bine, pentru cei care iubesc filmul, Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman au două recomandări, pelicule despre care cei doi vorbesc la ”PoveștiCOOL”, emisiune difuzată de...

    Vlad Logigan, la „CineCOOL”: ”M-au anunțat cu foarte puține zile înainte că nu veam buget foarte mare”

    acum 3 zile

    La ”CineCOOL”, Irina Margareta Nistor aduce o nouă poveste cool. Pe cea a actorului Vlad Logigan, protagonistul din ”Nuntă în Basarabia”. ”Ești unul dintre cei mai înduioșători din povesta asta”, este mărturisirea pe care Irina Margareta...

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Observator.TV


    Top stiri
    PoveștiCOOL
    iSerial - O grămadă de caramele
    Citește mai departe »
    Don Apetit&Co! Sâmbătă și duminică, de la ora 12.30
    Citește mai mult... »