• JOI, 03 MAI 2018

    Joacă într-un film scris și regizat de un preot, un film despre o femeie care ajunge să se prostitueze în Cipru

    Poate părea neobișnuit, dar unul dintre cele mai recente proiecte cinematografice poartă semnătura unui preot. Acesta a scris un scenariu de film, pe care l-a și regizat. Despre ce este vorba, a povestit chiar una dintre actrițele implicate în proiect. Este vorba despre Ela Ionescu, invitata Irinei Margareta Nistor la ”CineCOOL”, rubrică din cadrul emisiunii ”PoveștiCOOL”, difuzată de postul Happy Channel în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 15.30 (în reluare de luni până vineri, de la ora 15.30, și de luni până joi, de la miezul nopții).

    S-a ajuns în faza de casting și Liviu Marghidan m-a sunat să mă cheme la o probă și mi-a zis «Trebuie să îți spun că proiectul e un scenariu scris și urmează să fie regizat de un preot român din Cipru». Am zis da instantaneu. M-am dus la probă, am dat-o”, a povestit Ela Ionescu.

    Originară din Piatra Neamț, Ela Ionescu este o talentată actriță din generația tânără de artiști. Absolventă de ATF, la clasa Mircea Albulescu/ Cătălin Naum/Alexandru Jitea. După ce a avut câteva roluri episodice în Margo sau Poker, Ela Ionescu a debutat într-un rol principal într-un lungmetraj, ”La limita de jos a cerului”, film regizat de Igor Cobileanski. Pentru rolul Eva din ”Dimineața care nu se va sfârși”, Ela Ionescu a fost nominalizată la Premiile Gopo și la Madrid International Film Festival, la categoria ”Cea mai bună actriță în rol principal”.

    Cum au ales-o pe Ela, despre ce este vorba în film și cine mai joacă în filmul respectiv, aflați din interviul de mai jos.

    COMENTARII

    Cum împacă Tudor Roșu programul de la școală cu cel al filmărilor pentru ”Fructul oprit”

    acum 18 minute

    “Fructul Oprit” este un serial dramă produs și regizat de Ruxandra Ion, după un scenariu semnat de Simona Macovei și Radu Grigore, difuzat în fiecare miercuri, de la ora 20.00, la Antena 1.

    Prăjitură mille feuille cu cremă de... ceai verde japonez

    acum 4 ore

    La ”Don Apetit & Co” vă prezentăm o rețetă specială de desert. Este vorba despre prăjitura mille feuille cu o cremă de... ceai verde japonez.

    Ce se întâmplă în bucătăria unui restaurant? Don Apetit & Co îți arată cum se prepară ravioli

    acum 7 ore

    Care este concluzia, o aflați la ”Don Apetit&Co”, rubrică din cadrul emisiunii ”PoveștiCOOL”, difuzată de postul Happy Channel sâmbăta și duminica, de la ora 15.30 (în reluare luni-vineri, ora 15.30, și luni-joi, de la miezul nopții).

    Bogdan Albulescu, selectat pentru marele festival de film de la Cannes, vine la ”CineCOOL”

    acum 2 zile

    Duminica aceasta, de la ora 16.00, invitatul Irinei Margareta Nistor la ”CineCOOL” este Bogdan Albulescu, singurul actor român aflat în selecția mareului Festival de Film de la Cannes.

    Acesta este personajul de teatru în pielea căruia Marcel Iureș spune că s-a simțit cel mai bine

    acum 4 zile

    Una dintre mărturisirile actorului este și cea legată de personajul de teatru de care se simte cel mai atașat. Întrebat de Irina Margareta Nistor care este personajul în pielea căruia s-a simțit cel mai bine, Marcel Iureș a răspuns direct.

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Observator.TV


    Top stiri
    PoveștiCOOL
    iSerial - O grămadă de caramele
    Citește mai departe »
    Don Apetit&Co! Sâmbătă și duminică, de la ora 12.30
    Citește mai mult... »