VINERI, 03 MARTIE 2017

STUDIU: Un hormon cardiac poate prevedea reinternarea și chiar decesul după un atac de cord

 O echipă de oameni de știință din Noua Zeelandă a anunțat că a reușit identificarea unui hormon cardiac ce poate contribui la prevederea cu acuratețe a posibilității de reinternare în spital sau chiar a decesului după producerea unui atac de cord.

Cercetarea efectuată la Institutul pentru Studiul Inimii din cadrul Universității Otago din Christchurch a studiat peptidele natriuretice tip C (CNP) în cazul a 2.129 de persoane internate în spital cu simptome de atac de cord.

Echipa este recunoscută la nivel internațional pentru cercetările privind peptidele natriuretice tip A și B (ANP și BNP), în special pentru introducerea BNP în practica medicală comună în vederea identificării leziunilor inimii.

După externarea subiecților, funcțiile cardiace și statusul hormonal al acestora au fost monitorizate timp de patru ani, în medie, notează profesor Eric Espiner într-un comunicat.

''În timp ce ANP și BNP indică leziunile inimii, CNP vizează cu precădere leziunile produse asupra vaselor sanguine, cauzate, spre exemplu, de hipertensiune și/sau de colesterol'', adaugă Espiner. ''În cazul pacienților cu angină instabilă, nivelul CNP prevede ratele de reinternare și de mortalitate, iar hormonii cardiaci (ANP și BNP) prevăd complicațiile după un atac de cord'', precizează acesta.

De asemenea, echipa din cadrul universității amintite este de părere că testul CNP ar putea prevedea boala vasculară degenerativă înainte de producerea evenimentului cardiac propriu-zis. ''Boala degenerativă vasculară reprezintă numitorul comun pentru un număr mare de probleme cardiace cu care se confruntă occidentalii — accident vascular cerebral, infarct, insuficiență renală — și reprezintă o complicație obișnuită în diabet'', mai notează Espiner adăugând că este un ''marker vascular important pentru prevederea potențialelor probleme cardiace ce vor urma''.

Echipa de cercetători va continua să studieze potențialul testului CNP în vederea utilizării acestuia în practica medicală, în cadrul spitalelor din lumea întreagă, mai arată sursa citată.

COMENTARII

Cum să dormi ca un bebeluș și să te odihnești foarte bine

acum 3 zile

Specialiştii, fie că e vorba de medici sau psihologi recomandă să dormim 7-8 ore pe noapte și acest sfat ar trebui luat în serios, căci odihna insuficientă poate fi periculoasă și, în timp, afectează în mod semnificativ calitatea vieții oricărei persoane.

9 Beneficii Pentru Sănătate a plantei Ashwagandha

acum 7 zile

Ashwagandha este folosită de 3000 de ani pentru a elibera stresul, pentru a creşte nivelul de energie şi pentru îmbunătăţirea concentrării.

Avantajele postului asupra stării generale de sănătate

acum 11 zile

Postul ajută atât pe plan spiritual, cât și fizic. Acesta poate ajuta organismul în moduri la care nu te-ai fi gândit. Beneficiile postului includ detoxifierea, vindecarea mai rapidă, pielea radiantă și hormonii anti-îmbătrânire, pe lângă apropierea de divinitate. Postul nu înseamnă doar abținerea de la mâncare și băutură, ci testarea voinței pentru o perioadă determinată de timp. În continuare, vom dezvolta avantajele acestei perioade asupra ta:

Cum să previi astenia de primăvară, afecțiunea care are efect asupra a jumătate din populație

acum 11 zile

Astenia sezonieră sau de primăvară apare mai des în cazul femeilor, afectează, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, jumătate din populație, și poate fi cauzată atât de imposibilitatea organismului de a se adapta noilor condiții de mediu, cât și de modificări hormonale sau o alimentație deficitară, lipsită de vitamine și minerale. De multe ori o poți confunda cu un episod depresiv, deși pe lângă simptomele comune acestuia, afecțiunea are și câteva specifice. Cele mai frecvente simptome sunt:

Aportul zilnic de vitamine si minerale: ce trebuie sa stii

acum 13 zile

Vitaminele si mineralele sunt substante nutritive care exercita roluri importante in organism. Acestea sunt necesare in cantitati mici, de ordinul microgramelor sau miligramelor.

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

DivaHair


Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »