JOI, 19 DECEMBRIE 2019

5 lucruri la care sa nu faci economie cand iti amenajezi noul apartament

 Foto: pixabay

Sigur ca un buget clar te ajuta sa fii eficient. Cei mai multi constructori recomanda un plan foarte bine gandit de dinainte sa incepi lucrarile. Asta si din motive de timp, nu doar cele financiare. Pe de alta parte, economia aplicata unde nu trebuie poate sa duca la cheltuieli suplimentare, care sa genereze un cost final mai mare decat cel preconizat initial. Sa vedem care sunt cele 5 lucruri la care sa nu faci economie cand iti amenajezi noul apartament.

Instalația electrica

Toate circuitele din noua ta casa ar trebui sa fie verificate. Imagineaza-ti cum ar fi ca dupa ce ai adus mobila, ai amenajat intreaga casa si in sfarsit te simti in largul tau, sa simti miros de ars de la o priza. Sa afli apoi ca exista probleme pe traseu si sa fie nevoie sa dai finisajele jos si sa le inlocuiesti.

Pe langa un dinscomfort major si costuri neprevazute, astfel de defectiuni pot fi si periculoase, mai ales daca ai si copii. Cel mai bine ar fi sa te asiguri ca instalatia electrica este conforma, apeland la serviciile unui electrician profesionist care sa-ti verifice atat circuitele si prizele, cat si panoul electric.

Geamurile

Imediat dupa pereti, geamurile sunt factorul prin care se pierde o buna parte din agentul termic din casa. Mai mult decat atat, geamurile formeaza si bine cunoscutul efect de sera, motiv pentru care verile pot deveni foarte calduroase intr-o camera cu geamuri mari.

Amenajarea apartamentului tau poate suporta economisiri la perdele sau transperante, dar cand vine vorba de termopane este recomandat sa alegi produse de calitate si o firma serioasa care sa le instaleze.

Aleasa conform cu geamurile, tamplaria de termopan poate ajuta la izolatia termica a apartamentului tau.

Gresia, faianta, parchetul

Cand esti in postura de a lua decizii de design in noul tau apartament, pare ca orice este posibil. Sentimentul este firesc si specific fiecarui nou proprietar. Incearca totusi sa gandesti pe termen lung cand vine vorba de cateva dintre materialele folosite in amenajarea apartamentului tau.
Materialele de ceramica cer timp pentru a fi montate pe peretii unde te-ai decis sa faci asta. Dar sa dai faianta si gresia jos pentru a le inlocui cu alt model va fi o lucrare si mai complicata. Parchetul va fi cel mai expus stresului mecanic din casa. Alegerea unui model rezistent, frumos, dar si adaptat nevoii de izolatie termica si fonica ar trebui sa fie o prioritate, indiferent de buget.

Izolarea fonica

Intr-o casa aceasta problema nu prea este luata in discutie, dar cand vecinii tai sunt la cativa metri de tine, de cealalta partea a peretului, deodata devine un subiect cheie. Sigur ca intelegi pasiunea pentru muzica electronica a studentilor din dreapta apartamentului. Este firesc sa te uiti la un film cu volumul dat tare pentru a intra in atmosfera. Si este mai mult decat normal sa mergi la baie. Cand toate aceste actiuni naturale devin generatoare de zgomot si deranj, incep sa devina un stres. Un sistem pe baza de pereti din rigips si cu un material izolator inauntru ar trebui sa te ajute, plus ca vei obtine si un plus de izolatie termica.

Numarul de bai

O familie mai mare de 3 persoane va avea nevoie de doua bai. Asta este o realitate. Amenajarea unei bai suplimentare pare foarte greu de facut, dar ar trebui sa iei in considerare si aceasta varianta. Un mester priceput iti poate ridica de la zero peretii unei toalete mici de serviciu, iar bransarea la reteaua de apa a apartamentului nu este chiar atat de greu de facut pe cat pare.

COMENTARII

Ce schimbări poți face în casa ta mai ușor decât ai crede

acum 19 zile

Casa este un spațiu care poartă amprenta personalității celor care locuiesc în ea, iar din moment ce preferințele se schimbă des, nici decorul locuinței nu trebuie să rămână același.

Cum să schimbi aspectul casei tale fără să cheltui o avere

acum 26 zile

Acum, la început de an, parcă simți nevoia să aduci un aer proaspăt locului pe care îl numești „acasă”. Doar că bugetul nu te încurajează musai să faci schimbări radicale.

Esti in cautare de cadouri pentru copii? Iata cateva idei cool

acum 37 zile

Dacă se apropie ziua copilului tău și simți că ai rămas în pană de idei cu privire la cadourile pe care i le poți dărui, îți propunem mai jos o serie de idei care sper să îți vină în ajutor.

Ghid complet pentru achizitia unei masini din Germania

acum 39 zile

Faima masinilor din Germania este proportionala cu numarul parcurilor auto dedicate. Daca nu doresti sa fii bulversat dupa ce vezi sute si mii de masini expuse la vanzare, restrange aria de cautari inainte de a pleca din Romania.

Iata de ce ar trebui sa investesti in produse de papetarie de calitate

acum 46 zile

Cunosti si tu senzatia neplacuta care apare atunci cand seful tau te roaga sa notezi ceva important, insa, realizeazi ca nu iti mai functioneaza niciun pix? Sau atunci cand urmeaza sa inceapa o sedinta importanta, iar capsatorul pe care il ai refuza sa isi faca treaba.

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

DivaHair


Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »