JOI, 14 NOIEMBRIE 2019

Accesorii care nu trebuie să lipsească din ghiozdanul unui elev de liceu

 Ghiozdanul unui elev reflectă foarte bine perioada de dezvoltare prin care trece acesta. Forma, dimensiunea culorile și conținutul diferă de la an la an, datorită programei școlare ori a preferințelor elevului.

În clasele primare, ghiozdanul poate avea dimensiuni uriașe, din cauza volumului mare de manuale școlare, caiete de clasă, caiete de teme și o serie de rechizite utile în anii de început. Pe măsură ce crește, elevul renunță la multe dintre obiectele aparent indispensabile, astfel că la liceu conținutul ghiozdanului se reduce considerabil.

Care sunt accesoriile nelipsite din ghiozdanul unui elev de liceu? Iată câteva exemple!

1. Instrumentele de scris

Chiar dacă numărul lor nu este la fel de mare ca în clasele mici, liceenii au mereu în ghizodan cel puțin un pix de culoare albastră, unul de altă culoare, roșu sau verde și un creion. Mai sunt cazuri în care stiloul ia locului pixului și vine însoțit de o serie de rezerve menite să-i fie de mare folos la lucrări, teze ori la notițele zilnice.

Cei cu memorie vizuală foarte bună, pentru o învățare ușoară optează și pentru markere evidențiatoare cu care subliniază ideile principale care trebuie reținute.

2. Caietele

De regulă, pentru fiecare materie elevii au câte un caiet. Acesta poate fi mixt, de teme și predare sau poate avea doar una dintre funcții. Folosesc caiete dictando și caiete de matematică, groase de peste 60 de file, astfel încât să le ajungă pentru un semestru, sau după caz, un an școlar.

În funcție de profil, mai pot avea caiete de muzică, caiete de geografie, biologie sau blocuri de desen.

3. Agenda

Viața de liceean este încărcată cu tot felul de activități școlare și extrașcolare. Pentru o bună organizare, mulți folosesc agende. Notează orele de meditații, detalii despre diferite baluri ori petreceri aniversare, concerte, date pentru teze, examene sau orice alte detalii care trebuie musai reținute.

4. Accesoriile de birotică

Foliile protectoare, dosarele cu șină, capsatorul, perforatorul ori agrafele de birou au loc rezervat în ghiozdan și asta pentru că în clasele IX-XII și mai ales în anii terminali, se fac foarte multe proiecte care trebuie predate, iar accesoriile acestea de birotică sunt de un real ajutor.

5. Carnetul de elev

Pe lângă rolul informativ pe care îl are prin prisma notelor care se trec periodic, acesta se folosește și pentru a obține diferite discounturi la mijloacele de transport în comun. Vizat periodic, carnetul le oferă și posibilitatea de a obține gratis sau subvenționat accesul în diferite instituții de cultură, muzee sau concerte.

6. Cartea de identitate

Asemeni carnetului de note, cartea de identitate este nelipsită din ghizodanele tinerilor. O folosesc pentru a intra în posesia alocațiilor lunare, a burselor de merit, pentru a se înscrie la diferite concursuri sau olimpiade, dar și pentru a se legitima în diverse situații.

7. Telefonul mobil

Datorită exploziei informaționale și tehnologice, aproape toți cei care sunt la liceu dețin un telefon mobil. Folosit pentru conversații, navigări pe internet, muzică, hărți plus alte multe funcții, acest device este un element indispensabil. Conform normelor școlare care trebuie respectate, telefonul nu se folosește pe timpul orelor de curs. De asemenea, în incinta școlii este interzisă filmarea sau fotografierea fără acord și/ sau postarea materialelor pe internet.

Anii de liceu sunt cu siguranță ani de referință pentru noi toți și asta pentru că în această perioadă se petrec cele mai mari schimbări de natură emoțională de până acum. Apar primii fiori ai dragostei, se sudează cele mai frumoase prietenii, se aleg cariere. Sunt fără îndoială, ani frumoși, dar și foarte importanți, așa că merită să li se acorde o atenție sporită!

Sursa foto: piqsels.com

COMENTARII

Esti in cautare de cadouri pentru copii? Iata cateva idei cool

acum 7 zile

Dacă se apropie ziua copilului tău și simți că ai rămas în pană de idei cu privire la cadourile pe care i le poți dărui, îți propunem mai jos o serie de idei care sper să îți vină în ajutor.

Ghid complet pentru achizitia unei masini din Germania

acum 10 zile

Faima masinilor din Germania este proportionala cu numarul parcurilor auto dedicate. Daca nu doresti sa fii bulversat dupa ce vezi sute si mii de masini expuse la vanzare, restrange aria de cautari inainte de a pleca din Romania.

Iata de ce ar trebui sa investesti in produse de papetarie de calitate

acum 16 zile

Cunosti si tu senzatia neplacuta care apare atunci cand seful tau te roaga sa notezi ceva important, insa, realizeazi ca nu iti mai functioneaza niciun pix? Sau atunci cand urmeaza sa inceapa o sedinta importanta, iar capsatorul pe care il ai refuza sa isi faca treaba.

5 lucruri la care sa nu faci economie cand iti amenajezi noul apartament

acum 36 zile

Economia aplicata unde nu trebuie poate sa duca la cheltuieli suplimentare, care sa genereze un cost final mai mare decat cel preconizat initial. Sa vedem care sunt cele 5 lucruri la care sa nu faci economie cand iti amenajezi noul apartament.

Vrei un decor modern cu accente industriale? Iata 5 recomandari de stil!

acum 36 zile

Acum poti combina designul industrial cu cel modern si poti obtine un decor inedit, la fel ca in revistele de specialitate. Daca iti doresti sa amenajezi un spatiu in acest stil, trebuie sa tii cont de cateva recomandari!

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

DivaHair


Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »