JOI, 30 MAI 2019

Cum îți poți amenaja o sală de cinema acasă

 Foto: pexels.com

Ai o mansardă, un demisol, sau o altă cameră liberă în propria locuință? Ce-ar fi să valorifici oricare dintre aceste spații amenajând o mini sală de cinema chiar la tine acasă? Dacă ești pasionat de filme, documentare sau seriale și ai o mulțime de prieteni care îți împărtășesc pasiunea, atunci această idee îți va surâde cu siguranță. Nu ai nevoie de un buget foarte mare pentru un astfel de proiect, ci trebuie doar să știi mici trucuri despre cum poți amenaja o sală de cinema acasă!

Antifonarea pereților, a tavanului și a pardoselei

Având în vedere că în micul tău home cinema sunetele emise vor fi destul de intense, antifonarea pereților și a tavanului este o etapă pe care nu o poți ignora. Din fericire, există o mulțime de soluții moderne pentru a creea un spațiu antifonat - poți folosi, de exemplu, placarea cu rigips, o alternativă accesibilă și foarte potrivită pentru încăperile de dimensiuni reduse.

Un alt truc la care poți apela este să folosești piesele de mobilier pe care le ai la dispoziție pentru a spori efectul de antifonare. Indicat este să nu folosești elemente decorative din sticlă, deoarece acestea alterază calitatea sonorizării din mica ta sală de cinema.

Nu omite nici izolarea fonică a pardoselei, pentru care poți utiliza mocheta.

Cromatica sălii de cinema

Pentru a contura o atmosferă similară ca cea dintr-o sală de cinema autentică, e foarte importantă paleta de culori folosită pentru decorarea home cinema-ului. Culorile deschise ar trebui evitate, întrucât ele au capacitatea de a reflecta lumina. Orientează-te mai degrabă către culori închise cum ar fi griul, bleumarinul, maroul sau masliniul.
Pentru vopsirea pereților din sala de cinema de acasă alege o vopsea mată.

Mobilierul din sala de cinema

Din experiența originală dintr-o sală de cinema face parte și confortul obiectelor de mobilier. În funcție de spațiul pe care îl ai la dispoziție, poți folosi un colțar sau o canapea amplă, de mari dimensiuni. Dacă spațiul îți permite, alătură și câteva fotolii confortabile, eventual cu funcții de rabatare, pentru un plus de relaxare în timpul vizionării peliculelor preferate.

În cazul în care încăperea pe care ai ales-o pentru amenajarea home cinema-ului nu este generoasă din punct de vedere al dimensiunilor, o idee ingenioasă este să alegi tabureți confortabili sau fotolii din puf. Foarte important este ca toate aceste piese să fie poziționate astfel încât să permită o bună vizibilitate către ecranul de proiecție.

Echipamentul audio-video

Nu putem discuta despre amenajarea unei săli de cinema acasă dacă nu menționăm echipamentul audio-video. Din fericire, diversitatea de sisteme home cinema de pe piață oferă produse pentru orice buget. De regulă, un sistem de home cinema are cinci boxe și un subwoofer, care ar trebui să fie suficiente pentru o mică sală destinată vizionării filmelor.

Acordă importanță alegerii televizorului sau ecranului de proiecție, deoarece acesta este elementul central al oricărei săli de cinema.
Pentru a determina distanța potrivită dintre fotolii și ecran, înmulțește lungimea diagonalei ecranului cu 1,5 sau 2,5.
 

COMENTARII

5 activități pe care să le desfășori alături de copilul tău

acum 12 ore

Viața te ia pe nepregătite uneori și fără să-ți dai seama devine foarte agitată și grăbită , de la job acasă și invers. În cursa contra timp uiți de cel mai important lucru, de copilul tău. Uiți să-i mai oferi afecțiune uneori pentru că oboseala de pe parcursul zilei se...

5 motive pentru care copilul tău are nevoie de un animal de companie

acum 4 zile

Copiii îndrăgesc animalele, dorindu-și să împartă bucuria și dragostea pe care o au cu alte ființe la fel de energice ca și ei. Un copil va crește mai armonios dacă va avea în primii ani de viață un partener de joacă necuvântător, care să îi stimuleze...

5 locuri de vizitat aproape de București

acum 6 zile

Dorința de a evada din cotidian și de a profita de puținul timp liber pentru a te bucura de natură trebuie să fie una arzătoare, mai ales când trăiești într-un oraș aglomerat. Chiar dacă nu poți să îți iei prea multe zile de concediu nu înseamnă că nu poți...

7 moduri pentru a fi mai productiv(ă)

acum 6 zile

Trăim în secolul vitezei, unde lucrurile se întâmplă cu o rapiditate greu de conceput. Dacă nu mai ești la vârsta copilăriei vei avea treabă de făcut, un job, o alergătură prin oraș pentru un act, un antrenament la sală etc. Modul în care îți...

5 metode pentru a-ți dezvolta creativitatea

acum 7 zile

Creativitatea e rodul imaginației, unealta prin care tranformăm lucrul imaginar în realitate pură. Nu există oameni necreativi, cu toții suntem făcuți pentru a concepe, a crea. Există doar oameni cu o minte mai antrenată și oameni care încă mai au de lucru. Lipsa...

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

DivaHair


Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »