MIERCURI, 12 IULIE 2017

Nu te îngrijora dacă ți-a scăpat telefonul în apă și nu mai funcționează. Îngroapă-l în orez și s-a rezolvat

 Foto: pixabay.com

Toți oamenii trăiesc cu teama de a nu le scăpa telefonul în apă. Ori ei înșiși au trecut prin asta, ori au auzit pățania de la alții. Oricum ar fi, e neplăcut să pățești așa ceva.

Chiar și dacă ți se întâmplă asta, nu e un capăt de lume, căci există o soluție pentru orice, nu-i așa?

Tot ce trebuie să faci este să introduci telefonul, pentru 24 de ore,  într-o pungă ziploc, plină cu orez. Astfel, după acest interval de timp, umezeală va fi absorbită și telefonul va funcționa din nou.

COMENTARII

Cum alegi o plafoniera si unde o poti monta

acum 1 ore

Alegerea corpurilor potrivite din fiecare incapere in parte nu este insa foarte simpla pentru ca acestea trebuie sa indeplineasca atat un rol functional cat si unul estetic.

Reguli simple, care te ajuta sa fii mai organizat

acum 1 ore

Organizarea corecta a mediului de lucru poate fi destul de complicata, dar necesara, mai ales atunci cand vezi in jurul tau gramezi de obiecte inutile, care nu fac decat sa te incurce.

4 echipamente care îți vor face treaba mai ușoară în bucătărie

acum 6 zile

Iată ce nu ar trebui să-ți lipsească pentru ca gătitul să devină o plăcere, o activitate relaxantă și nu ceva obositor și chinuitor.

Vrei o baie minimalista? Iata 5 repere esentiale pentru decorul minimalist

acum 7 zile

Afla, din randurile de mai jos, cele mai utile idei de amenajare pentru baie, si care sunt elementele esentiale dintr-un astfel de decor.

Top 9 idei utile pentru decorarea baii - Mare atentie la punctul 7

acum 20 zile

Daca te-ai saturat sa intri in baie si sa iti imaginezi momentul in care aceasta o sa arate asa cum vrei tu, ideile din acest articol sigur iti vor fi de folos.

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

DivaHair


Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »