MIERCURI, 19 APRILIE 2017

Știi să îți folosești telefonul în siguranță? Iată câteva poziții corecte în care poți butona fără să îți obosească degetele, spatele, ochii

Telefonul, vrem nu vrem, a ajuns să fie o parte importantă din viața noastră. Și, trebuie să recunoaștem, am devenit dependenți de el. Și, dacă tot petrecem (spun unii specialiști) prea mult timp butonând telefonul, atunci ar trebui să o facem corect.

Când spunem corect, nu ne referim la apelurile efectuate, sms-urile trimise ori aplicațiile utilizate. Ci la poziția corectă a corpului. Pornind de la modul în care ținem capul, la distanța dintre ochi și telefon și cum butonăm astfel încât să nu ne doară degetele.

Pentru toate astea, dar și alte informații pe care trebuie să vi le însușiți, următiți clipul de mai jos.

COMENTARII

4 echipamente care îți vor face treaba mai ușoară în bucătărie

acum 14 ore

Iată ce nu ar trebui să-ți lipsească pentru ca gătitul să devină o plăcere, o activitate relaxantă și nu ceva obositor și chinuitor.

Vrei o baie minimalista? Iata 5 repere esentiale pentru decorul minimalist

acum 1 zile

Afla, din randurile de mai jos, cele mai utile idei de amenajare pentru baie, si care sunt elementele esentiale dintr-un astfel de decor.

Top 9 idei utile pentru decorarea baii - Mare atentie la punctul 7

acum 14 zile

Daca te-ai saturat sa intri in baie si sa iti imaginezi momentul in care aceasta o sa arate asa cum vrei tu, ideile din acest articol sigur iti vor fi de folos.

Idei de cadouri pentru ruperea turtei si taierea motului

acum 21 zile

Desi ruperea turtei și tăierea moțului nu au nicio legatura cu practicile crestine si nu ascund vreo semnificatie aparte, sunt urmate cu sfintenie de catre parinti deoarece reprezinta un adevarat motiv de bucurie.

Cum să faci o curățenie de toamnă ca la carte

acum 34 zile

Treaba va merge ca unsă cu aspirator vertical de ultimă generație. Nu te vei mai apleca și vei scăpa de durerile de spate.

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

DivaHair


Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »