MARTI, 10 DECEMBRIE 2019

Star Matinal. Anca Serea a făcut slalom printre maşini cu copilul de mână

Anca Serea este o femeie mereu ocupată şi încearcă să facă faţă atât vieţii de mămică, cât şi carierei. Fosta prezentatoare nu refuză să ia parte la diverse proiecte şi nici invitaţiile la diverse evenimente. Aşa s-a întâmplat şi zilele trecute, când paparazzii au surprins-o în timp ce pleca de la un eveniment dedicat copiilor. De mână cu unul dintre micuţii ei, vedeta a cam făcut slalom printre maşini. Anca Serea a ieşit din magazin, iar după ce i-a salutat pe cei prezenţi, a încercat să se îndrepte spre maşina pe care, de altfel o parcase neregulamentar.

COMENTARII

Sanda Ladoşi, un exemplu de femeie puternică! Şi-a pus ambiţia şi a reuşit tot ceea ce şi-a propus! Povestea din spatele succesului

acum 15 ore

Cântăreața Sanda Ladoşi, invitată la "Star Matinal", a dezvăluit ce planuri are pentru noul an.

Cum cerem Universului să ne îndeplinească dorințele

acum 15 ore

Cerasela Rogen, mentor dezvoltare spirituală, invitată la la "Star Matinal", a explicat cum putem să-i cerem universului să ne îndeplinească dorințele.

Andreea Bănică, Lucian Mitrea şi Jorge, super vacanță în Maldive!

acum 15 ore

Andreea Bănică, Lucian Mitrea împreună cu Jorge şi soţia sa au plecat într-o binemeritată vacanţă pe una dintre cele mai iubite insule.. Maldive. Lagune de un albastru ireal, căsute pe apa, plaje intinse cu nisip fin precum si apusuri spectaculoase... nici nu ai cum să dai greş cu o...

Temperaturile scăzute din sezonul rece ne afectează pielea şi în special tenul! Doamnelor, mare atenţie, specialistul vă spune ce trebuie să faceţi şi ce creme trebuie să folosiţi!

acum 15 ore

Dr. Nazila Saki, invitată la "Star Matinal", a explicat ce trebuie să facem şi ce creme trebuie să folosim pentru ten, în sezonul rece.

Reţeta lui Chef Berry - Star Matinal: Borș de pui cu tăiței de casă

acum 18 ore

Berry, bucătarul iscusit de la Star Matinal, a pregătit un preparat care conţine pui gril, ceapa, morcov, telina, dar şi alte ingrediente delicioase, denumit "orș de pui cu tăiței de casă".

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

DivaHair


Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »