Adele, dezvăluiri ȘOCANTE: ”Am în mine o parte foarte întunecată"

Publicat pe 01.11.2016 la 11:30 Actualizat pe 01.11.2016 la 12:04

Adele a fost de mai multe ori victima depresiei.

Cântăreața Adele mărturisește că a trecut prin niște momente extrem de grele atunci când a fost victima depresiei. Asta s-a accentuat și mai mult, în urmă cu patru ani, după nașterea primului său copil.

Cântăreaţa britanică Adele a dezvăluit într-un interviu publicat luni că a suferit de depresie post-partum, după naşterea fiului ei, şi că a avut nevoie de terapie, atunci când era mai tânără, din cauza unei ”părţi foarte întunecate” a personalităţii sale, informează Reuters.

Vedeta pop, în vârstă de 28 de ani, care se apropie de încheierea unui turneu mondial de 10 luni prin care şi-a promovat cel mai recent album de studio, intitulat ”25”, a acordat un interviu revistei Vanity Fair pentru numărul din luna decembrie, publicat luni, online, în care a spus că va fi foarte fericită dacă nu va mai pleca niciodată în turnee.

Mi-ar plăcea să continui să înregistrez albume, dar voi fi perfect în regulă dacă nu voi mai auzi niciodată aplauze. Sunt acum într-un turneu pentru un singur motiv: vreau să îi văd pe aceia care m-au susţinut atât de mult. Nu-mi pasă de bani”, a declarat cântăreaţa Adele.

Câştigătoare a 10 premii Grammy, celebră pentru piese emoţionante precum ”Someone Like You” şi ”Rolling in the Deep”, Adele spune că a fost întotdeauna atrasă de muzica plină de tristeţe.

”Am în mine o parte foarte întunecată. Sunt foarte înclinată spre depresie. Pot să intru şi să ies din depresie cu o destul de mare uşurinţă. Totul a început după ce a murit bunicul meu, când aveam 10 ani. Deşi n-am avut niciodată gânduri suicidare, am făcut totuşi terapie, multă terapie”.

”Însă nu am mai avut acel sentiment până când l-am născut pe fiul meu şi atunci am cedat şi s-a declanşat o depresie post-partum”, a adăugat artista.

Adele, care are o relaţie cu Simon Konecki, l-a născut pe fiul ei, Angelo - primul copil al cuplului -, în urmă cu patru ani.

Am avut o depresie post-partum cu adevărat rea după ce l-am născut pe fiul meu, iar asta m-a speriat. Cunoştinţele mele despre post-partum - sau «post-natală», cum îi spunem noi în Anglia - erau acestea: nu vrei să fii lângă copilul tău, îţi faci griji că ai putea să îţi răneşti copilul, eşti îngrijorată că nu te descurci prea bine. Însă eu eram obsedată de copilul meu. M-am simţit îngrozitor de nepotrivită. Am simţit ca şi cum luasem cea mai proastă decizie din viaţa mea. Depresia poate să apară sub diverse forme”, a adăugat vedeta britanică.

Adele recunoaşte că este foarte posibil ca următoarele cântece ale sale să nu egaleze performanţele realizate de piesele pe care le-a compus în 2011 pentru albumul ”21”, care s-a vândut în peste 31 de milioane de copii pe plan mondial.

”Pot să văd şi punctul de vedere al celor din afară, că nu voi mai scrie niciodată cântece la fel de bune ca acelea de pe albumul «21», dar eu nu mai sunt la fel de indulgentă ca atunci şi nu mă mai destram aşa cum o făceam pe atunci. Eram complet distrusă atunci când am înregistrat acel album, iar o limbă beată este una foarte onestă”, a adăugat vedeta britanică.

După ce a devenit mamă, Adele spune că a renunţat la fumat şi bea doar două pahare de vin pe săptămână.

Născută pe 5 mai 1988, în Marea Britanie, Adele este interpretă şi compozitoare. În 2008, şi-a lansat primul album de studio, ”19”, care s-a vândut în peste 6 milioane de copii. În 2009, a câştigat două premii Grammy şi a fost supranumită de presa britanică ”Noua Amy Winehouse”.

În 2011, şi-a lansat al doilea album de studio, ”21”, care, datorită unor piese precum ”Rolling in the Deep”, ”Someone Like You” şi ”Set Fire to the Rain”, a avut un succes fenomenal şi s-a vândut în peste 31 milioane de copii pe plan mondial. Acel album i-a adus artistei britanice şase premii Grammy în 2012. În acelaşi an, a înregistrat piesa ”Skyfall”, tema muzicală a filmului onomim din seria ”James Bond”, pentru care a fost premiată cu un Glob de Aur şi un premiu Oscar.

Al treilea album de studio al cântăreţei Adele, ”25”, a debutat pe primul loc în topul Billboard 200, în momentul lansării sale, pe 20 noiembrie 2015. ”Hello”, ”When We Were Young” şi ”All I ask” sunt primele trei single-uri extrase de pe acest album.

În articolul

Adele, dezvăluiri ȘOCANTE: ”Am în mine o parte foarte întunecată"

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 30 aprilie 2024. Peștii petrec timp cu persoana iubită. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
a1.ro
Sofia, fiica Andreei Bănică, s-a transformat într-o adevărată domnișoară. La ce schimbare de look a apelat la 14 ani
HelloTaste.ro
Tort cu ouă de ciocolată. Rețetă pentru masa de Paște
Catine
Umplutură de cozonac cu nucă și ciocolată. Rețeta și trucuri pentru un gust aparte
useit.ro
Ecusonul smart care își propune să înlocuiască smartphone-ul. Cum ar funcționa dispozitivul inedit Ai Pin
as.ro
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
MediCOOL
Nopțile nedormite ne fac să ne simțim mai bătrâni decât suntem
Spynews
Știrile Antena Stars. Oana Lis, încă un gest disperat pentru a face rost de bani. A scos la vânzare și crucea lui Viorel Lis. În ce stare este fostul primar
DeParinti
Ciclul de 90 de minute: cum îți poți adormi bebelușul ușor
MediCOOL
Alimentele sănătoase pe care le pot consuma veganii. Ce poți include în dietă
HelloTaste
Cum poți prepara un drob crocant. Iată ce trebuie să faci pentru o textură mai interesantă
x