Ziua de Paşte vine cu o serie de tradiţii şi obiceiuri specifice, pe care credincioşii le respectă anual. Se zice că Iisus, mergând într-o zi cu Apostolii, a tras la un om sărman, care, fiind om bun, i-a ospătat, i-a lăsat să se odihnească şi le-a dat bucate pentru călătorie. Pe drum, apostolii au întrebat: Când va fi Paştele? Iar Iisus le-a răspuns: Atunci când în desăgile voastre veţi găsi pâine de grâu. Ei s-au uitat în desagi şi i-au răspuns: Avem pâine de grâu, dată de omul cel bun. Atunci bucuraţi-va, a spus Iisus, căci acum e Paştele. De atunci, e obicei la români să facă pască dospită de Paşte.

Curând însă, increstinandu-se toate neamurile şi fiind nevoiţi, din nefericire, să se deosebească de iudeii necredincioşi, care-i persecutau, creştinii au început să prăznuiască Paştele aşa cum s-au petrecut evenimentele: vineri (Mielul-Patimă), sâmbătă (Trecerea la Iad) şi duminică (Trecerea la viaţă). Această succesiune a evenimentelor a accentuat unilateral (celor două mari confesiuni creştine): fie tristeţea (în Apus), fie bucuria (în Răsărit).

De Paşte nu este bine să dormi, pentru că în restul anului vei fi somnoros, vei avea ghinion, viermii vor mânca semănăturile, recolta va fi distrusă şi te va prinde ploaia ori de cîte ori vei vrea să lucrezi cîmpul.