“Am tăiat lemne și am făcut focul în sobă în fiecare dimineață”, așa a fost în vacanță, pentru actorul Denis Hanganu

Publicat pe 03.02.2020 la 12:27 Actualizat pe 03.02.2020 la 12:38

Actorii din distribuția serialului ”Sacrificiul” au revenit pe platourile de filmare după o binemeritată vacanță, în care și-au încărcat bateriile pentru o nouă perioadă plină de filmări pentru noul sezon care va avea premiera pe 12 si 13 februarie, de la 20:00, la Antena 1.

Actorii din distribuția serialului ”Sacrificiul” au revenit pe platourile de filmare după o binemeritată vacanță, în care și-au încărcat bateriile pentru o nouă perioadă plină de filmări pentru noul sezon care va avea premiera pe 12 si 13 februarie, de la 20:00, la Antena 1.

Denis Hanganu a ales să petreacă tot timpul liber în familie, alături de cei dragi, pentru că timpul nu îi permite ca în timpul filmărilor să ajungă până în Moldova:

"De Sărbători am fost în satul meu natal de lângă Vama Albița și am petrecut timpul cu familia mea. Întreaga perioadă a reprezentat un repaus liniștit și bine meritat după luni pline de filmări. Mi-a prins tare bine. Să fiu acasă de Sărbători îmi conferă mereu un sentiment deosebit pe care îl prețuiesc tare mult. M-am bucurat de fiecare clipă și am fost bărbatu-n casă. Am tăiat lemne, am făcut focul în sobă în fiecare dimineață, am «alergat» după cumpărături și cadouri, am ajutat la gătitul a tot felul de bucate delicioase moldovenești. Nimic mai frumos. Noaptea dintre ani a fost de asemenea o reverie fiindcă am dat o fugă la munte să mă bucur de un peisaj extraordinar. În rest am preferat să petrec timpul liber împreună cu familia și cei dragi, deoarece în perioada în care sunt la filmări nu mă văd prea des cu ei, așa că acum m-am revanșat!".

”Sacrificiul”, cel mai nou proiect al Ruxandrei Ion, va continua începând cu 12 si 13 februarie cu cel de-al doilea sezon al îndrăgitului serial. Proiectul este un “family drama” cu un scenariu original, bazat pe fapte reale declarate istoric, dar şi pe fapte reale povestite de cunoscuţi.

În articolul

“Am tăiat lemne și am făcut focul în sobă în fiecare dimineață”, așa a fost în vacanță, pentru actorul Denis Hanganu

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 5 mai 2024. Taurii trebuie să aibă grijă la prietenii. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
Sfaturi pentru credincioșii care țin aprinse lumânări de Înviere. O simplă greșeală poate avea consecințe grave
a1.ro
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
HelloTaste.ro
Drob în aluat fraged, sub formă de coroniță. Rețetă pentru masa de Paște
Catine
Rochii de primăvară care sunt potrivite pentru o nuntă. Se încadrează în mai multe coduri vestimentare
useit.ro
Care a fost prima mâncare consumată în spațiu. Puțini s-ar fi așteptat la această rețetă
as.ro
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
MediCOOL
Proprietățile medicinale ale ceaiului de merișoare. Efectele acestei băuturi asupra greutății corporale
Spynews
Cum arată casa lui Nea Florică, devenit viral pe TikTok pentru replica „Mi-a dat pachet”. Are 57 de ani și locuiește la țară / FOTO
DeParinti
Vaccinul HPV e la fel de eficient și pentru fete și pentru băieți. De ce este atât de importantă imunizarea lor
MediCOOL
Câte ouă poți mânca pe zi. Ce recomandări fac medicii de Paște
HelloTaste
Salate pentru masa de Paște. 9 rețete ușoare și gustoase pentru un meniu de sărbătoare
x