Ce NU se face în Joia Mare. Mai toți facem acest gest firesc, însă, el trebuie EVITAT în această zi în mod special

Publicat pe 10.04.2017 la 10:36 Actualizat pe 10.04.2017 la 11:01

Joia de dinaintea Pastelui se numeste si Joia Mare. Conform traditiei, in aceasta zi se fac anumite pregatiri pentru masa de Paste, dar, totodata, sunt si cateva interdictii.

Joia Mare, cea de dinaintea Paștelui, se mai numește Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagră, Joimărița Conform tradiției, în această zi gospodinele prepară toate bucatele care au nevoie de coacere. Copturi, cum li se mai spune. Astfel, în această zi, ele fac pâinea, cozonacii, pasca, drobul și deserturile ce vor fi puse pe masa de Paște.

Tot în Joia Mare, se roşesc ouăle. De Paște, se spune că pe mese trebuie puse ouă roșii, în culoarea sângelui lui Iisus Hristos. Însă, sunt gospodine care vopsesc ouă și în alte culori.

În această zi, se ţine post cu mâncare uscată, iar la biserici nu se mai trag clopotele. În seara de joi, creștinii merg la Denia celor 12 Evanghelii. Potrivit unei superstiţii, în timpul slujbei, fetele nemăritate obișnuiesc să facă pe o sfoară câte un nod după fiecare evanghelie. Apoi, la culcare, îşi pun sfoara sub pernă ca să-şi viseze alesul.

Trebuie să știți că din Joia Mare până în Joia din Săptămână Luminată nu se spală rufe şi nici nu se coase.

Pentru că joia a fost Sărutul lui Iuda, cel care l-a trădat pe Iisus, se spune că în această zi oamenii nu trebuie să se sărute pentru că acest sărut ar fi înţeles ca o trădare. La fel, în Joia Mare, oamenii nu trebuie să se atingă atunci când se văd.

În articolul

Ce NU se face în Joia Mare. Mai toți facem acest gest firesc, însă, el trebuie EVITAT în această zi în mod special

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 30 aprilie 2024. Peștii petrec timp cu persoana iubită. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
a1.ro
Sofia, fiica Andreei Bănică, s-a transformat într-o adevărată domnișoară. La ce schimbare de look a apelat la 14 ani
HelloTaste.ro
Tort cu ouă de ciocolată. Rețetă pentru masa de Paște
Catine
Umplutură de cozonac cu nucă și ciocolată. Rețeta și trucuri pentru un gust aparte
useit.ro
Boala „zombie” care a trecut de la animale la oameni. Deja ar fi făcut 2 victime
as.ro
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: „Aşa cum îţi doreai mereu”
MediCOOL
Nopțile nedormite ne fac să ne simțim mai bătrâni decât suntem
Spynews
Știrile Antena Stars. Oana Lis, încă un gest disperat pentru a face rost de bani. A scos la vânzare și crucea lui Viorel Lis. În ce stare este fostul primar
DeParinti
Ciclul de 90 de minute: cum îți poți adormi bebelușul ușor
MediCOOL
Alimentele sănătoase pe care le pot consuma veganii. Ce poți include în dietă
HelloTaste
Cum poți prepara un drob crocant. Iată ce trebuie să faci pentru o textură mai interesantă
x