După ultima decizie luată de Donald Trump, Angelina Jolie a RĂBUFNIT. Ce i-a transmis actrița

Publicat pe 03.02.2017 la 09:01 Actualizat pe 03.02.2017 la 11:19

Actrita il taxeaza dur pe presedintele Americii.

Angelina Jolie se alătură starurilor, care au criticat dur ultima decizie luată de președintele Americii, Donald Trump.

Actrița și apărătoarea drepturilor omului Angelina Jolie a scris într-un comentariu publicat, joi, că interdicția de intrare în SUA a cetățenilor din șapte țări cu majoritate musulmană, instituită prin ordin de președintele Donald Trump, îi afectează pe refugiații vulnerabili și ar putea alimenta extremismul, informează Reuters.

Fără a se referi în mod direct la Trump, Jolie, care a activat ca emisar al Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați, a susținut într-un punct de vedere publicat în New York Times că discriminarea pe considerente religioase este "o joacă cu focul".

Actrița de Oscar a adăugat că în calitatea de mamă a șase copii, "cu toții născuți pe pământuri străine și... mândri cetățeni americani", crede în nevoia de siguranță a națiunii, însă deciziile ar trebui să fie "bazate pe fapte, nu pe teamă".

Vedeta a mai scris că și-ar dori să știe că toți "copiii refugiaților care se califică pentru azil vor avea întotdeauna o șansă de a se apăra în fața unei Americi (capabilă de — n.r.) compasiune", dar și că "ne putem gestiona securitatea fără a cataloga cetățenii unor țări întregi — chiar și copii — ca fiind nesiguri pentru a ne vizita țara în temeiul geografiei sau al religiei".

Ordinul executiv semnat de președintele Donald Trump pe 25 ianuarie interzice accesul refugiaților în Statele Unite, timp de 120 de zile. Pentru refugiații din Siria, interdicția este pe termen nelimitat. Același act blochează intrarea în SUA a cetățenilor din Iran, Irak, Libia, Somalia, Sudan, Siria și Yemen, timp de 90 de zile. Toate aceste țări au populație majoritar musulmană. Trump a declarat însă că "nu este vorba despre religie" ci despre "teroare și menținerea siguranței" Statelor Unite.

Demersul nu a cauzat numai consternare din partea țărilor implicate, ci și din partea altor state cu populație majoritar musulmană, dar și a unor aliați precum Germania și Marea Britanie sau a unor funcționari din departamentele statului american.

Mai multe celebrități de la Hollywood și-au exprimat la rândul lor nemulțumirea față de interdicția impusă de președinte. Una dintre acestea a fost Ellen DeGeneres, care a scris recent pe contul său de pe o rețea de socializare că "America este măreață datorită tuturor oamenilor care au venit aici. Nu din cauza lor".

Jolie, în vârstă de 41 de ani, a fost recompensată în 2013 cu un premiu Oscar onorific pentru implicarea în acțiuni umanitare. Anul trecut, ea a vizitat tabere de refugiați din Liban și Grecia unde s-a întâlnit cu familii nevoite să fugă din calea războiului din Orientul Mijlociu, mai arată sursa citată.

În editorialul publicat recent, actrița a avertizat că "sugerând că musulmanii sunt mai puțin demni de protecție, alimentăm extremismul peste hotare".

Comentariul lui Jolie este primul care vede lumina tiparului de la divorțul din septembrie de actorul Brad Pitt. Cei doi au împreună trei copii adoptați din Cambodgia, Vietnam și Etiopia și trei copii biologici, născuți în Franța și Namibia.

În articolul

După ultima decizie luată de Donald Trump, Angelina Jolie a RĂBUFNIT. Ce i-a transmis actrița

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 19 mai 2024. Berbecii au parte de un moment de claritate mentală. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic: "Dumnezeule! Am vrut să plâng"
a1.ro
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
HelloTaste.ro
Aluat simplu pentru tarte. Rețeta clasică de aluat fraged
Catine
5 semne că pielea ta este stresată. Care sunt recomandările specialiștilor
useit.ro
Cele mai bune telefoane Android cu senzor telefoto din 2024. Ce smartphone-uri au impresionat
as.ro
Meseriile pe care le au cei doi băieţi ai lui Florin Răducioiu: „Nu trebuie să le fie ruşine! Aş fi vrut să facă mai mult!”
MediCOOL
Mâncare procesată și ultraprocesată. Ce alimente intră în aceste categorii și care sunt riscurile lor
Spynews
Horoscop sâmbătă, 18 mai 2024: Leii vor avea chef de viață
DeParinti
Greșeli de disciplină pe care le poți face la început de drum. Cum îți poți educa micuțul în mod corect
MediCOOL
Proprietățile medicinale ale mesteacănului. La ce se folosesc
HelloTaste
Fursecuri nor cu lămâie. Cele mai fragede și mai aromate prăjiturele
x