Jurnalul secret al unei dame de companie

Publicat pe 31.07.2012 la 16:18 Actualizat pe 31.07.2012 la 16:21

jurnalul secret al unei dame de companie

Un serial-dramă inspirat din cartea şi blog-ul unei dame de companie. Actriţa ce o interpretează pe Belle – o prostituată de lux din Londra, este Billie Piper.
Scenariul a fost scris de Lucy Prebble, autoarea romanelor Sindromul Zahărului şi ENRON.
Jurnalul secret al unei dame de companie a fost adeseori comparat de critici cu celebra serie Sex and the City.
Acţiunea se petrece la Londra şi totul se învârte în jurul lui Hannah Baxter (Billie Piper), o femeie în aparenţă normală, ce are o viaţă secretă de prostituată, refugiindu-se sub pseudonimul Belle.
Acţiunea se concentrează pe viaţa ei profesională şi privată şi pe complicaţiile din cauza cărora cele două se intersectează.
Oricum, ea primeşte în majoritatea situaţiilor, sfaturi şi ajutor din partea prietenului său cel mai bun, Ben – Iddo Goldberg.
În cea de-a doua serie, apare o nouă call girl pe nume Bambi – Ashley Madekwe; Hannah se apropie foarte mult de ea, dându-i frecvent sfaturi în legătură cu viaţa sa profesională şi personală.
Hannah, ca personaj principal, joacă şi rolul de povestitor, însă în majoritatea situaţiilor sparge cel de-al patrulea perete vorbind direct telespectatorului.


Personajele


Hannah Baxter/Belle (Billie Piper)
Hannah este o fată ce a terminat facultatea, trăieşte la Londra şi – fără ca familia ei să aibă habar este o prostituată de lux ce se ascunde sub pseudonimul Belle.
Hannah este educată, elocventă şi inteligentă. Are gusturi scumpe şi câteodată uşor snoabe. Ei îi place ceea ce face, mai ales că este bine plătită şi în acelaşi timp ştie foarte bine ce are de făcut.
Provenind dintr-o familie de clasă mijlocie ce locuieşte în afara Londrei, ea este apropiată de tatăl său, rămânând însă uşor distantă faţă de sora sa mai mare care este căsătorită şi are un bebeluş.

Hannah ne dezvăluie că a încercat să facă o carieră în câteva profesii, să aibă o slujbă stabilă. Acum, expertă în a duce o viaţă dublă şi a-şi face planuri amănunţite, specialitatea ei este să le satisfcă fanteziile clienţilor.

Ben (Iddo Goldberg)
El este prietenul cel mai bun al lui Hannah şi ex-iubitul din timpul studenţiei. Acum este mangerul unui bar londonez. Relaţia sa cu ex şi actuala iubită Vanessa devine complicată din cauza sentimentelor lui pentru Hannah. Ben fusese logodit cu Vanessa, însă a anulat nunta. El ştie despre viaţa sercretă a prietenei sale. Ben are tendinţa de a se băga în tot felul de necazuri aunci când nu este de acord cu felul lui Hannah de a rezolva lucrurile şi face totul pentru a dvedi că el are dreptate – în special dacă aceste lucruri implică bărbaţii din viaţa ei.

Stephanie Charlton (Cherie Lunghi)
Stephanie este matroana lui Belle în seria I; şi ea fusese cândva o damă de companie. Bogată şi plină de farmec, cu un tăios simţ al umorului şi o atitudine cinică, ea îi oferă lui Belle sfaturi şi ajutor.
Stephanie pare a avea o inimă rece şi pare a da sfaturi fără a ţine cont de sentimente. Pe parcurs se dezvăluie că ea a avut o relaţie cu o femeie ce i-a frânt inima.

Bambi/Gloria White (Ashley Madekwe)
Bambi a apucat pe acest drum ca escortă. Este certată adesea de Stephanie deoarece se apropie mult prea mult de clienţi. Ea a avut o viaţă mai grea decât Hannah şi pare a fi destinată relaţiilor rele şi a abuzului domestic. Ea portă câteva cicatrici pe care încearcă să le acopere. Până la umă îşi cunoaşte ursitul – unul dinttre clienţii săi, un străin aristocrat.

Duncan Atwood (James D'Arcy)
Duncan este editorul lui Belle. El o presează pe aceasta să scrie cea de-a doua carte, după ce prima înregistrează un success răsunător. Belle, în ciuda faptului că pretinde a avea doar o relaţie profesională cu Duncan şi că nu prea-l agreează, are mai multe legături cu el. Între Duncan şi Ben, până la urmă se îndrăgosteşte de Ben. Apoi Duncan se întâlneşte cu Bambi, care nu ştia că el este prietenul lui Belle. Când Belle află acest lucru, ea pune punct relaţiei, acuzându-l pe acesta cum că ar fi avut numeroase alte fete. Duncan este portretizat ca fiind stereotipul workaoholicului ce apelează adesea la dame de companie.

Alex (Callum Blue)
Alex este medicul pe care Belle îl confundă cu un client. Ei se întâlnesc şi încep o relaţie, în timp ce Hannah îl ţine pe Alex departe de viaţa sa secretă de noapte. Însă după ce el îi află secretul, o părăseşte, spunând că nu poate face faţă acestei cariere a ei. În urma acestei întâmplări ea renunţă la prostituţie, încearcă să-şi găsească o slujbă adevărată, însă constată că este plictisitoare şi nesatisfăcătoare.

Byron Seebohm (David Dawson)
Byron este un tânărexcentric ce provine dintr-o familie aristocrată, are un mod special de a se îmbrăca. El devine unul dintre clienţii fideli ai lui Belle. Cei doi se îndrăgostesc nebuneşte unul de celălalt, spre dispreţullui Hannah. “Domn tânăr, bani vechi” aşa îl descrie Stephanie pe Byron făcând referire la apartenenţa sa nobilă şi la moştenirea bună de care a avut parte. În cele din urmă Bambi şi Byron se căsătoresc.

Jurnalul secret al unei dame de companie - sâmbăta la 22:00.

În articolul

Jurnalul secret al unei dame de companie

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 4 mai 2024. Gemenii sunt sfătuiți să nu mai amâne sarcinile. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26 de grade Celsius
a1.ro
Imagini emoționante cu întoarcerea Irinei Fodor din Asia Express. Cum a surprins-o Răzvan Fodor acasă: „După 62 de zile”
HelloTaste.ro
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Catine
Ruladă din piept de pui cu ouă fierte. Rețetă de aperitiv festiv
useit.ro
Pot copia hackerii amprentele din selfie-uri, așa cum susține un mesaj pe WhatsApp? Experții au dezvăluit adevărul
as.ro
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
MediCOOL
Semnele de pe buze care pot indica boli. Cum le identifici
Spynews
Cum arată casa lui Nea Florică, devenit viral pe TikTok pentru replica „Mi-a dat pachet”. Are 57 de ani și locuiește la țară / FOTO
DeParinti
Ce ar trebui să știi despre dopul gelatinos dacă ești însărcinată: ce este, ce rol are și când se elimină
MediCOOL
Metode pentru a-ți menține silueta. Cum poți arăta impecabil fără a depune prea multe eforturi
HelloTaste
Bomboane pentru masa de Paște. 4 idei pentru copii și adulți
x