Maria Nicole, fiica Cristinei Ciobănașu în noul sezon “Fructul oprit”

Publicat pe 14.08.2018 la 13:09 Actualizat pe 14.08.2018 la 16:52

Noul sezon “Fructul oprit” aduce în fața publicului român nume importante din lumea filmului și a teatrului, dar și copii talentați și dornici să descopere mai multe despre tainele meseriei de actor. Plină de entuziasm, Maria Nicole – mica artistă în vârstă de opt ani s-a alăturat echipei serialului, putând fi urmărită de telespectatori din 29 august la Antena 1.

Abia aștept să începem filmările!”, a fost reacția Mariei Nicole, după ce a avut primele repetiții și a făcut cunoștință cu colegii săi mai mari din “Fructul oprit”.

M-am cunoscut cu actorii, îmi place tare mult aici, pentru mine este o experiență foarte frumoasă!”, povestește aceasta, fiind primită cu brațele deschise în echipa serialului.

Acțiunea din sezonul doi al serialului ”Fructul Oprit” este plasată după aproape șase ani de la finalul sezonului 1, iar telespectatorii vor regăsi personajele preferate schimbate, dar și personaje noi.

Produs de Ruxandra Ion, sezonul 2 al serialului ”Fructul Oprit” are la bază un scenariu realizat de Radu Grigore și Simona Macovei, iar regia este semnată de Ruxandra Ion, Cătălin Bugean și Radu Grigore. Din echipa de producţie a serialului mai face parte şi Cătălin Simioană - director de imagine.

În urmă cu patru ani, Maria Nicole a făcut primii pași pe plan muzical, având deja la activ videoclipuri (“Mama”, “Orașul faptelor bune” etc.) care se bucură de numeroase aprecieri în mediul online. Și-a dezvoltat aptitudinile artistice la TV & Film Academy by Ruxandra Ion, unde a beneficiat de bursă, iar timp de un an a studiat actoria. Maria trăiește acum emoțiile primului său mare proiect actoricesc. Ea o interpretează pe Mara – fiica Anei Caragea (Cristina Ciobănașu), în cel de-al doilea sezon “Fructul oprit”, care va începe miercuri, 29 august, de la ora 20.00, la Antena 1.

Personajul meu se numeste Mara, o fetită de cinci ani, haioasă. Îmi place, chiar mă reprezintă”, mărturisește Maria, extrem de încântată de noua experiență pe care o trăiește.

Talentul ei s-a făcut repede remarcat pe platourile de filmare. “Maria este actriță în adevăratul sens al cuvântului, foarte talentată și extrem de profesionistă. Eu unul o tratez ca pe un om mare”, declară Radu Grigore, scenarist și regizor al serialului.

Din 29 august, “Fructul oprit” revine în atenția publicului cu un nou sezon plin de surprize, telespectatorii putând să urmărească serialul, miercurea, de la ora 20.00, la Antena 1.

În articolul

Maria Nicole, fiica Cristinei Ciobănașu în noul sezon “Fructul oprit”

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 6 mai 2024. Berbecii sunt îndemnați că meargă mai departe. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
Focul Sfânt a luminat România în noaptea Învierii. Credincioșii au fost copleșiți de emoții şi plini de speranță
a1.ro
O bucată de carne a început să se miște și a căzut singură de pe masă. Clientul unui restaurant a filmat totul
HelloTaste.ro
Drob în aluat fraged, sub formă de coroniță. Rețetă pentru masa de Paște
Catine
Cum să folosești metoda de cumpărături 6 la 1 pentru a economisi timp și bani
useit.ro
Cum găsești iPhone-ul pierdut, chiar dacă e închis. Trucul simplu la care poți apela
as.ro
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: „L-am văzut schimbat!” Gestul făcut de Gică Hagi
MediCOOL
Cele mai bune băuturi care pot reduce nivelurile zahărului din sânge. De ce este indicat să le incluzi în dieta ta
Spynews
Cum arată casa lui Nea Florică, devenit viral pe TikTok pentru replica „Mi-a dat pachet”. Are 57 de ani și locuiește la țară / FOTO
DeParinti
Parentingul autoritar: beneficii și dezavantaje
MediCOOL
Cum te poate ajuta magneziul să slăbești. Face kilogramele în plus să dispară
HelloTaste
Salate pentru masa de Paște. 9 rețete ușoare și gustoase pentru un meniu de sărbătoare
x