Revenire pe micile ecrane, cu un nou sezon: ”Sacrificiul – Alegerea”. Iată când va fi premiera

Publicat pe 23.01.2020 la 10:04 Actualizat pe 23.01.2020 la 10:10

Cel de-al doilea sezon va aduce în prim plan trei povești de dragoste atipice, dar inspirate din viața reală.

Sacrificiul, cel mai nou produs semnat de Ruxandra Ion, va reveni pe micile ecrane cu un nou sezon: Sacrificiul – Alegerea, ce va avea marea premieră pe 12 şi 13 februarie, de la 20:00, la Antena 1. Cel de-al doilea sezon va aduce în prim plan trei povești de dragoste atipice, dar inspirate din viața reală.

În primul sezon al serialului, cele trei surori Eva (Maia Morgenstern), Elena (Ana Ciontea) și Viorica (Adriana Trandafir) s-au regăsit la mai bine de 55 de ani de la despărțire, dar acum prioritatea lor sunt copiii, fericirea lor și alegerile pe care le au de făcut Ioana (Oana Cârmaciu), Andrei (Denis Hanganu), Irina (Ioana Blaj) și Amza (Vlad Gherman).

La finalul primului sezon, Ioana și Andrei urmau să aibă cununia civilă. După multe peripeții părea că în sfârșit viața lor va intra pe un “drum” fericit. Dar, cu puțin timp înainte de nuntă, Ioana descoperă că este însărcinată. Un amalgam de gânduri și trăiri o fac să-și amintească de faptul că ea s-a culcat și cu iubirea vieții ei, Andrei, dar și cu devotatul ei prieten din studenție, Robert (Daniel Nuță). Neștiind al cui poate fi copilul, Ioana ia decizia să plece undeva departe și să nu se prezinte la nuntă. Povestea celor doi va continua în sezonul doi.

Maria, interpretată de Mădălina Bellariu, este în acel punct al vieții când nu știe încotro să o apuce. Viața ei a fost până acum nimic altceva decât un amalgam de încercări și secrete care i-au schimbat nu doar o dată destinul. Moartea mamei ei va fi evenimentul care o va face să se întoarcă în România pentru un nou început. Ajunsă în România, singura rudă care o poate primi este Eva la care caută, în cele din urmă, ajutorul. În casa Oprea, Maria va încerca să-și pună gândurile și sentimentele în ordine, dar trecutul ei o aduce întotdeauna în punctul din care a plecat. Singurul care o ajută să se îndepărteze de aceste drame este Amza, în prezența căruia se simte în siguranță și apreciată ca femeie.
Irina Popescu, sătulă să fie respinsă la castinguri, va face o alegere care îi va schimba viața. Tânăra actriță va lua o decizie importantă pentru a-și putea ajuta familia să iasă dintr-un imens impas financiar. Ceea ce va întâmpina Irina pe acest drum pavat cu capcane, o va face să se îndrăgostească de Bobi, iubitul Divei.

Cele trei povești de dragoste vor putea fi descoperite de către telespectatori în cadrul celui de-al doilea sezon al serialului Sacrificiul – Alegerea, cel mai nou proiect pe care Ruxandra Ion îl produce pentru Antena 1, care va reveni pe micile ecrane din 12 şi 13 februarie, în fiecare miercuri şi joi, de la 20:00.

Facebook:sacrificiuloficial

Instagram: sacrificiuloficial

Youtube:Sacrificiul

În articolul

Revenire pe micile ecrane, cu un nou sezon: ”Sacrificiul – Alegerea”. Iată când va fi premiera

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 4 mai 2024. Gemenii sunt sfătuiți să nu mai amâne sarcinile. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator au demascat capcanele de pe masa de Paşte
a1.ro
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut
HelloTaste.ro
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Catine
Ruladă din piept de pui cu ouă fierte. Rețetă de aperitiv festiv
useit.ro
Averea lui Bill Gates nu a mai fost atât de mică în 34 de ani. Ce a ajuns miliardarul să vândă acum
as.ro
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare pentru ea!”
MediCOOL
Semnele de pe buze care pot indica boli. Cum le identifici
Spynews
Cum arată casa lui Nea Florică, devenit viral pe TikTok pentru replica „Mi-a dat pachet”. Are 57 de ani și locuiește la țară / FOTO
DeParinti
Ce ar trebui să știi despre dopul gelatinos dacă ești însărcinată: ce este, ce rol are și când se elimină
MediCOOL
Metode pentru a-ți menține silueta. Cum poți arăta impecabil fără a depune prea multe eforturi
HelloTaste
Bomboane pentru masa de Paște. 4 idei pentru copii și adulți
x