SECRETUL decolteului Monicăi Bârlădeanu a ieșit la iveală! Vedeta a dezvăluit trucul său

Publicat pe 31.03.2017 la 10:58 Actualizat pe 31.03.2017 la 11:56

A dat cartile pe fata si a facut marturisiri incredibile!

În liceu voia să îşi ia atestat pentru a preda religia în şcoli, apoi a cochetat cu ideea de a se face judecător, iar la 16 ani câştiga deja primii bani, şi nu puţini, ca ospătăriţă. Este vorba despre Monica Bârlădeanu, a cărei poveste de viață este una impresionantă.

Monica Bârlădeanu povesteşte duminica aceasta, la “Dincolo de aparenţe”, de la Antena Stars, despre momentul în care a decis să-şi ia viaţa în propriile mâini, pe când era doar în copil.

După divorţul părinţilor săi, la doar 16 ani, Monica a simţit că este momentul să facă primul pas spre responsabilitatea de adult şi şi-a luat un job, cu ture de 24 de ore. “Acum nu ştiu dacă aş mai putea face asta, dar în felul ăsta mi-am dorit să nu mai fiu victima evenimentelor din viaţa mea.”, îi va povesti Monica Florentinei.

O vedeam pe mama complet neajutorată, muncea foarte mult, venea de la 30 de copii la grădiniţă, la 3 copii acasă. M-am angajat la o terasă lângă gară! Însă mi-am dat seama că nu o să mă accepte niciodată dacă le spun că am 16 ani, aşa că mi-am pus un creion dermatograf maro pe buze, ceva de o vulgaritate incredibilă, dar care mi-a adăugat nişte ani, şosete în sutien şi le-am zis că am 18 ani.

Erau începuturile birocraţiei din ’93. Pe 30 ale lunii, când trebuia să iau salariu şi a trebuit să le prezint buletinul, oamenii au spus <<ce facem cu fata asta?>>, mai ales că în luna de graţie am încercat să mă fac indispensabilă. Aşa am lucrat acolo două veri!”, îşi aminteşte Monica.

Cum a luat decizia de a pleca singură în lume, într-o ţară complet străină, nevorbind limba acelei ţări, cine a susţinut-o în afacerea cu bijuterii, dar şi dacă îşi doreşte sau nu copii, îndrăgita actriţă vorbeşte duminica aceasta, de la ora 13:00, în cea mai nouă ediţie a emisiunii “Dincolo de aparenţe”, de la Antena Stars.

În articolul

SECRETUL decolteului Monicăi Bârlădeanu a ieșit la iveală! Vedeta a dezvăluit trucul său

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 1 mai 2024. Capricornii au nevoie de odihnă. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
a1.ro
Sofia, fiica Andreei Bănică, s-a transformat într-o adevărată domnișoară. La ce schimbare de look a apelat la 14 ani
HelloTaste.ro
7 greșeli pe care le poți face atunci când prepari drob
Catine
Zodii care pot pune capăt unei relații toxice pe 1 mai 2024. Nativii care vor afla adevăratele sentimente ale partenerilor
useit.ro
Ecusonul smart care își propune să înlocuiască smartphone-ul. Cum ar funcționa dispozitivul inedit Ai Pin
as.ro
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
MediCOOL
Ce să nu faci înainte de analize ca să fii sigur că ai rezultate corecte
Spynews
Știrile Antena Stars. Oana Lis, încă un gest disperat pentru a face rost de bani. A scos la vânzare și crucea lui Viorel Lis. În ce stare este fostul primar
DeParinti
Ce măsuri e indicat să iei în cazul unei mușcături de căpușă. Greșelile care trebuie evitate
MediCOOL
Operația care te scapă de punga stoma. Cum să ai o viață normală după cancerul colorectal
HelloTaste
Pască cu aluat fraged cu ciocolată, mai gustoasă și mai aromată
x